Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități #47165

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități

66423047_700963893666401_6962973423765028864_n.jpg


Dosarele persoanelor cu dizabilități vor putea fi înregistrate și urmărite online printr-o platformă națională centralizată, dezvoltată cu fonduri europene

Președintele Autorității Naționale a Persoanelor cu Dizabilități (ANPD), din coordonarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, domnul Adrian-Vlad Chiotan a semnat astăzi, 11 iulie 2019, împreună cu doamna Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene și domnul Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, contractul de finanțare pentru proiectul „Sistemului Național de Management privind Dizabilitatea”.

Proiectul urmărește dezvoltarea și implementarea unei platforme naționale centralizate, pentru colectarea, stocarea și distribuirea informațiilor referitoare la cazurile persoanelor cu handicap (adulți și copii cu certificate de încadrare în grad și tip de handicap sau care sunt la prima evaluare privind obținerea certificatului) către autoritățile publice centrale și locale, beneficiari individuali și parteneri instituționali.

Platforma națională va asigura introducerea de funcționalități de scanare și arhivare electronică a dosarelor persoanelor adulte și a copiilor cu dizabilități, permițându-se astfel urmărirea și consultarea lor în format electronic, precum și centralizarea managementului obligațiilor de plată a drepturilor acordate persoanelor adulte cu dizabilități, rezultând astfel o diminuare a posibilității apariției de erori și fraude.

Sistemul va da și cetățenilor posibilitatea de a transmite solicitări către ANPD și DGASPC-uri, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, Comisiilor de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și Comisiilor pentru Protecția Copilului la nivel județean, prin intermediul unui portal, fără a mai fi necesară prezența fizică la sediul acestor instituții și informarea acestora cu privire la stadiul rezolvării solicitării lor.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități #47171

Persoane cu Dizabilități din România



Dosarele persoanelor cu dizabilităţi vor putea fi înregistrate şi urmărite online printr-o platformă naţională centralizată, dezvoltată cu fonduri europene, după semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Sistem Naţional de Management privind Dizabilitatea”. Valoarea proiectului depăşeşte 45 de milioane de lei, iar durata de implementare este de 24 de luni.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități #47181

PROIECTE ÎN DEZBATERE

Pentru cei interesati sa iasa la pensie pentru limita de varsta conform prevederilor art 58 din legea 263/2010

ANPD-Banner-Site-2017-1.jpg


AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI

Proiect de INSTRUCȚIUNE

Nr. ....... din ....................
privind aplicarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare

Având în vedere:
- art. 902 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 43 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Decizia Curții Constituționale a României nr. 632 din 9 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 26 noiembrie 2018 ;
- Referatul nr. 5492/11.06.2019 din partea Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

În temeiul art. 5 alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr. 50/2015 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, emite următoarea:
Instrucțiune


Art. 1.
(1) Pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă, la cerere, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu care au realizat un stagiu de cotizare în funcţie de gradul de handicap, în condițiile prevăzute la art. 58 din Legea nr. 263/2010 şi art. 43 din HG nr. 257/2011, cu excepția persoanelor cu handicap vizual grav.

(2) Cererea se depune la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale municipiului București și este însoțită de copie de pe certificatul de încadrare în grad de handicap sau de pe decizia emisă de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
(3) Documentele care însoțesc cererea prevăzută la alin.(2) au valabilitate permanentă. Modelul certificatului de încadrare în grad de handicap este prevăzut în HG nr.430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 927/2016.

(4) Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap emite certificat de încadrare în grad de handicap în condiţiile legii, destinat deschiderii drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, în care sunt completate următoarele elemente:
a) punctul I, prin marcarea cu X a căsuței corespunzătoare gradului de handicap;
b) punctul III, prin completarea datei dobândirii handicapului, precum și prin menționarea documentului justificator;
c) punctul IV, prin marcarea cu X a căsuței corespunzătoare termenului de valabilitate permanent;
d) marcarea cu X a căsuței corespunzătoare mențiunii: “Prezentul certificat este eliberat în vederea aplicării prevederilor art.58 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare”.

(5) Certificatul de încadrare în grad de handicap emis în aplicarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 este înregistrat cu numărul curent nou din registrul instituției.

(6) Data dobândirii handicapului se completează pe baza documentelor care atestă prima încadrare în grad de handicap.


Art. 2
Prezenta instrucţiune înlocuiește precizările din instrucţiunea metodologică nr. 4 din 17 februarie 2014 emisă de Comisia superioară în ceea ce privește aplicabilitatea art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Celelalte prevederi ale instrucțiunii referitoare la persoanele cu handicap vizual grav prevăzute la art. 59 din Legea nr. 563/2010, rămân în vigoare.



Președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități,
Adrian Vlad CHIOTAN




Avizat :

Secretar general,
Alexandru Sorin BORDEI GHEORGHIȘOR ________________________

Serviciul Juridic, Contencios, Resurse Umane
Monica SOLOMIE, șef serviciu
________________________


Direcția Generală Drepturile Persoanelor cu Dizabilități
Anna Maria NEAGOE, director general

________________________

Anca ILIE, sef serviciu
________________________


Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap :


Mazăre Mihaela Președinte, medic primar medicină de familie
________________
Dinu Ionuț Ciprian Membru licențiat în psihologie
_______________
Vilă George Membru licențiat în asistență socială
_________________
Toader Nicolae Membru licențiat în științe juridice
________________
Berteanu Mihai Medic specialist medicină fizică și de reabilitare
_________________
Stanciu Maria-Monica Expert în implementarea Clasificării Internaționale a Funcționării, Dizabilității și Sănătății
__________________
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități #47186

Autoritatea națională împotriva persoanelor cu dizabilități

67723852_2361160227455826_2852079797482291200_o.jpg


Doamne ferește să suni la ANPD! Mai că nu-ți dau în cap cu melesteul de-i întrebi ceva la drepturile salariale cuvenite celor ce îngrijesc persoane cu dizabilități. Pentru siguranță, am vorbit la telefonul mobil, cu casca de protecție pe cap. După 5 convorbiri cu compartimentele juridic, relații cu publicul, economic, secretariat și registratură am aflat așa: d-l președinte al ,,autorității”, Adrian-Vlad Chiotan, ,,consiliază” primăria cum să mai ia (nu să dea) din salariul și așa minim pe economie asistenților personali. Dumnealui la telefon nu poate să ne explice în ce temei legal stabilește arbitrar aceste ciudate calcule, pe care le atașez, însă angajații instituției, dotați nativ cu voci autoritare necontrolate (că de, sunt de la ,,autoritate”), ne spun că e autonomie locală, primarul și CL Bacău au toată responsabilitatea și ei doar au ,,consiliat”.
Dacă-i chema autoritatea naționala împotriva persoanelor cu dizabilități înțelegeam, însă pe site-ul d-lor scrie altfel.
Primarul municipiului Bacău și consiliul local au luat cu bună știință (,,consiliați”) de la cei vulnerabili, că de, au foncții plătite cu bani publici grei și famiglii grele de întreținut, însă la investire au jurat că vor face altceva.
Putem accepta ca ,,aleșii” noștri să-ți ia din drepturi, ție, persoană vulnerabilă sau nu. Tu, cetățean obișnuit, care nu ai persoane cu dizabilități grave în familie poți lua atitudine sau nu.
Fără nici o așteptare de la așa ,,autorități”, închei într-o notă veselă cu următoarea urare (citat din repertoriul trupei Paraziții):
,,ce-mi dorești tu mie, să ți se întâmple ție”
Nota: pentru claritate, postez calculul corect, aplicat în unele administrații locale din țară (nu spun nimic despre vreo culoare politică) apoi, mai jos, cel ,,pe invers” al d-lui ,,președinte”
- salariul de bază brut lunar gradația 0= 2 080 lei (salariul minim pe economie și garantat în plată începând cu 01.01.2019)
- gradația 1= 2 080 lei + 156 lei ( 2 080 lei x 7,5% = 156 lei) = 2 236 lei rezultă salariul de bază brut lunar
- gradația 2 = 2 236 lei + 112 lei (2 236 lei x 5% = 112 lei) = 2 348 lei
- gradația 3 = 2 348 lei + 117 lei (2 348 lei x 5% = 117 lei) = 2 465 lei
-gradația 4 = 2 465 lei + 62 lei (2 465 lei x 2,5 % = 62 lei) = 2 527 lei
gradația 5 = 2 527 lei + 63 lei (2 527 lei x 2,5% = 63 lei) = 2 590 lei

EMIL MELINTE·JOI, 8 AUGUST 2019·
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități #47194

Viorica Dăncilă a dat afară din Guvern toți oamenii lui Tăriceanu

13.09.2019

Premierul Viorica Dăncilă a eliberat joi din funcție mai mulți secretari de stat din ALDE. Toți cei eliberați de premier sunt considerați oamenii lui Călin Popescu Tăriceanu. În executiv au fost însă păstrați membri ALDE, aflați e poziții de secretar de stat, care au trecut în tabăra puciștilor din partid. Printre aceştia se numără şi Andreea Lambru, secretarul adjunct al Guvernului.

Doar trei dintre secretarii de stat ai ALDE au fost eliberaţi din funcţie de către prim-ministru fără să solicite acest lucru. Aceştia sunt Maria Magdalena Grigore, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Silviu-Dănuţi Măcuţă, secretar de stat la Ministerul Cercetării şi Inovării şi Cezar Caleap, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.

Alţi şase secretari de stat, printre care şi Andreea Lambru, secretar adjunct al Guvernului, au fost eliberaţi din funcţiile pe care le deţineau în Executiv, la cerere.

Prin urmare, Eleodor-Mihai Mandreş a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, Ionel Muscalu din cea de secretar de stat la Ministerul Muncii, Iulian Octavian Stana din cea de secretar de stat la Ministerul Mediului.

Tot la solicitarea lor au fost eliberaţi posturi şi Adrian Vlad Chiotan din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Petre Ionel din cea de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .