Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Autoritatea Naționala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

Autoritatea Naționala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. #47681

Florica Cherecheş: "Trebuie să redăm demnitatea persoanelor cu dizabilităţi"



Aproape un milion de români suferă de dizabilităţi şi pentru mulţi dintre ei certificarea handicapului înseamnă o viaţă pasivă, lipsită de activităţi şi bucurii. Nici autorităţile nu s-au preocupat să le schimbe destinele, rezumându-se să le plătească indemnizaţii aproape ridicole, dar fără să le deschidă perspectivele.

Instalată la începutul lunii martie în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, bihoreanca Florica Chercheş, o fostă deputată liberală activă în sectorul educaţiei şi în cel social, şi-a propus acum să îmbunătăţească viaţa persoanelor cu dizabilităţi, asigurându-le nu doar îngrijire, ci şi dezvoltare. Fireşte, pentru asta au nevoie şi de infrastructură, şi de semeni care să-i accepte şi să încerce să-i înţeleagă.

- Ce v-aţi propus să realizaţi, ca preşedinte al acestei autorităţi?

- Prioritatea mea maximă este ca sistemul să fie centrat pe beneficiari. Pe termen mediu, un obiectiv este restructurarea centrelor mari pentru adulţi cu dizabilităţi, unde am văzut oameni foarte trişti, câte şase în salon, cu o noptieră mică în care este toată viaţa lor. Trebuie să trecem de la a ţine oamenii hrăniţi şi curaţi, la a le da încredere în ei, să-i ajutăm să înveţe o meserie, să-şi dea seama că pot să facă ceva. Oamenii nu sunt nişte plante pe care trebuie doar să le uzi, există potenţial în fiecare. Încă nu se înţelege rolul serviciilor sociale în reabilitarea persoanelor şi în a le ajuta să devină, din beneficiari de ajutoare sociale, contribuabili. Nu acesta este scopul primordial, dar trebuie să le redăm demnitatea, să-i ajutăm să trăiască o viaţă independentă.

Foarte mult mă interesează accesibilizarea României, domeniu în care s-au făcut progrese destul de mici. Vom elabora Codul accesibilităţii şi orice renovare, construcţie nouă, parc, trotuar, loc de joacă, va trebui să ţină cont, din faza de proiect, şi de nevoile persoanelor cu dizabilităţi, pe care nu le prea vedem pe stradă pentru că nu au cum să vină printre noi. De asemenea, mi-aş dori foarte tare să creştem numărul de asistenţi sociali, ideal ar fi să existe un mic centru comunitar în fiecare comună mai mare. Un obiectiv fixat pe termen scurt este să clarificăm cadrul legislativ pentru externalizarea serviciilor sociale. Trebuie să învăţăm să lucrăm în parteneriat cu sectorul ONG, cum se întâmplă în puţine locuri în ţară, iar Bihorul este un judeţ fruntaş în acest domeniu.

Accesibilizarea României

- Codul nou va face România accesibilă persoanelor cu handicap?

- Nu cred că o să se accesibilizeze România în următorii doi ani, dar putem face măcar atât, ca tot ce se întâmplă de acum încolo să fie accesibilizat din faza de proiect. Să nu mai vedem niciodată rampe sinucigaşe... Dar accesibilitatea nu înseamnă doar acces fizic, ci şi concursuri de recrutare sau examene adaptate. De exemplu, o persoană surdă nu are cum să dea un examen scris ca orice alt tânăr, pentru că are o altă limbă maternă, cea a semnelor.

- Ce faceţi pentru a stimula angajarea persoanelor cu dizabilităţi, o condiţie pentru viaţa independentă?

- Sunt aproximativ 857.000 de persoane cu dizabilităţi în România, dintre care 840.000 sunt printre noi, în familii, sau trăiesc singure, şi 17.000 instituţionalizate. Mulţi dintre aceşti oameni ar putea să lucreze, dar este un apetit extraordinar pentru a dobândi acel certificat de încadrare în grad de handicap cât mai grav, să nu te mai bată nimeni la cap, iar după aceea se plâng că au venituri foarte mici. Acum avem un proiect cu Banca Mondială prin care revizuim toate criteriile de încadrare, pentru că s-ar putea să se dea certificatele prea uşor. Este mult mai bine pentru persoana în cauză să aibă o activitate, să se simtă util.

- Da, dar asta depinde şi de accesibilizare...

- Aşa este, e un cerc vicios. Avem un proiect în colaborare cu toate AJOFM-urile din ţară, prin care acordăm vouchere de până la 5.000 euro pentru achiziţionarea de dispozitive asistive pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă. Poate unii nu s-au gândit niciodată că ar putea să muncească, dar dizabilitatea nu trebuie să îţi închidă complet orice perspectivă şi să aştepţi doar să mori. Am în discuţie şi posibilitatea de a suspenda pensiile de invaliditate pe perioada în care o persoană bolnavă se angajează, dar să fie o procedură suplă şi foarte simplă. De asemenea, oferim vouchere şi pentru angajatori, ca să accesibilizeze locul de muncă.

"Nu trebuie cocoloşiţi"

- Pentru evaluarea gradului de handicap, o persoană trebuie să aibă o sumedenie de documente doveditoare, ba chiar să demonstreze anual că nu s-a vindecat, chiar şi de dizabilităţi incurabile. Nu se pot repara aceste obligaţii absurde?

- S-a mai schimbat un pic situaţia şi nu mai sunt purtaţi tot timpul, deşi pe unii e bine să-i aduci, pentru că poţi să le oferi un ajutor. Eu aşa văd rolul acelei comisii, nu doar să constate, ci să fie pro-activă. Am foarte mari speranţe în acest proiect cu Banca Mondială, pentru că face o cercetare foarte detaliată şi va propune îmbunătăţiri. Lumea a evoluat, nu trebuie doar să constatăm un handicap, ci şi să-i deschidem omului perspectiva.

- Indemnizaţia lunară pentru o persoană cu dizabilităţi grave este ridicolă, 340 lei. Nu poate fi majorată?

- Orice se poate schimba, doar să ai bani şi convingerea că încadrarea este corectă. Dacă s-ar scutura sistemul de cei care dobândesc prin tot felul de mijloace acel certificat, ar fi bani mai mulţi pentru cei care au nevoie cu adevărat de ajutor. Mai trebuie să ne gândim la un lucru: o mamă cu un copil cu dizabilităţi este revoltată dacă, atunci când copilul ajunge la 18 ani, nu este încadrat într-un grad foarte grav. Dar copilul poate s-a recuperat şi tu în continuare îi induci ideea că nu poate face nimic, că trebuie doar să stea şi să fie îngrijit. Nu ştie că poate să facă mai mult şi nu este încurajat să ia decizii. Din păcate, persoanelor cu dizabilităţi le este negat dreptul de a decide şi trebuie să schimbăm asta. Da, au o problemă, dar nu trebuie cocoloşiţi.

E nevoie de specialişti

- Conduceţi instituţia care protejează şi drepturile copiilor. Ştie Autoritatea câţi copii nu au avut drept la educaţie în ultimul an, pentru că nu au tablete, internet?

- Ministerul Educaţiei a gestionat această problemă. Dar trebuie să recunoaştem că cei din sate au fost cei mai văduviţi, iarăşi, un motiv în plus ca rolul serviciilor sociale să crească în mediul rural. Dacă avem asistenţi sociali în fiecare comună, care să vadă familiile cu probleme şi să identifice ce ajutor pot să primească, preîntâmpinăm abandonul şcolar, abuzul. Din păcate, foarte mulţi primari zic că n-au bani, nu înţeleg că este o investiţie în comunitate.

- Consideraţi că îşi cunosc copiii drepturile? În şcoli nu se vorbeşte aproape deloc despre acest subiect, în timp ce unii părinţi încă cred că bătaia e ruptă din rai...

- Îşi cunosc din ce în ce mai mult, dar în măsura în care sunt interesaţi de asta. Există asociaţii ale copiilor, ale elevilor, şi noi nu mai mişcăm nimic fără să-i consultăm. Acum lucrăm la Strategia pentru copii şi îi consultăm. Printre obiective se numără incluziunea socială, prevenirea violenţei, participarea la decizii. Trebuie şi să ne asigurăm că există un mediu digital sigur pentru copii şi să avem o justiţie prietenoasă cu ei, pentru că din păcate se merge des la tribunal cu copiii.

- Teoretic, copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) au dreptul să înveţe în orice şcoală, dar adesea sunt izgoniţi de plângerile părinţilor copiilor sănătoşi sau chiar descurajaţi de directori, care le sugerează că locul lor este în şcolile speciale. Cum poate fi remediată această nedreptate?

- Din cei aproape 77.000 de copii cu CES, 55.000 sunt în şcolile de masă, şi doar 22.000 în şcolile speciale. Părintele trebuie să-şi ajute copilul, să îl obişnuiască să fie printre oameni, fără să se teamă că s-ar putea să-l facă de ruşine. În felul acesta şi societatea se obişnuieşte cu existenţa lor şi învaţă să-i înţeleagă. Mare lipsă avem de consilieri şi profesori de sprijin, care ar trebui să-i ajute pe copiii cu CES şi să-i instruiască pe învăţători şi profesori despre cum se abordează un astfel de copil.

"Sistemul să fie centrat pe beneficiari, nu pe angajaţi"

- Copiii cu cerinţe educaţionale speciale au acces la terapii eficiente doar dacă părinţii lor au banii necesari pentru plata lor, iar şcolile nu au kinetoterapeuţi, psihologi, logopezi. De ce nu poate statul să acopere aceste nevoi?

- Din păcate, pandemia ne-a dezechilibrat mult bugetul, este foarte dificil să ceri bani suplimentari. Sper să începem să facem mai mult în acest sens.

- Serviciile publice pentru aceşti copii par mai degrabă formale: primesc note la şcoală chiar dacă, în realitate, ei sunt incapabili să perceapă lumea, centrele de zi îi acceptă doar dacă sunt cât de cât independenţi, nemaivorbind că în pandemie nici măcar n-au avut acces la tratamente, care nu se pot ţine online. Este sistemul creat de fapt pentru angajaţi, nu pentru beneficiari?

- Da, încă avem nevoie să facem sistemul de stat, indiferent că vorbim de domeniul social, medical sau de educaţie, să fie centrat pe beneficiari, nu pe angajaţi.

- Pentru că în orfelinate nimeni nu s-a preocupat să-i pregătească pentru viaţă, tinerii care părăsesc aceste centre ajung uşor dependenţi de droguri sau infractori. Când se va rupe acest cerc vicios, în care orfelinatul pare drumul sigur spre eşec?

- Toate acele eşecuri şi falimente pe care le experimentează, din păcate, sunt măsura muncii pe care au făcut-o cei care au avut grijă de ei în instituţii. Ei au nevoie de servicii de însoţire, trebuie ajutaţi să îşi găsească un loc de muncă potrivit, să ţii legătura cu angajatorul. Un tânăr care a fost toată viaţa în instituţii nu a luat niciodată o decizie şi nu ştie că, dacă lucrează şi într-o zi n-are chef să se scoale la 7, este o problemă.

"Mi-aş dori să se redeschidă adopţiile internaţionale"

- Ca deputat, v-aţi implicat în simplificarea procedurilor de adopţie. A fost cu folos? Ce presupune adopţia acum?

- În noiembrie am votat noua lege şi suntem pe punctul de a finaliza normele de aplicare. Va creşte cu siguranţă numărul copiilor adoptaţi, pentru că noua lege reduce termene şi dă nişte beneficii celor care adoptă, precum concediu de acomodare şi indemnizaţie timp de un an de zile pentru mama care adoptă. De asemenea, nu mai există noţiunea de "copil greu adoptabil", la care nimeni nu voia să se uite.

- Statistici oficiale arată că mai puţin de 3% dintre copiii adoptabili ajung într-o familie. De ce nu adoptă românii? Are legătură cu faptul că majoritatea copiilor sunt de etnie romă?

- Da, majoritatea părinţilor adoptatori sunt cei care realizează că nu pot avea copii şi pe la 40 de ani vor un bebeluş blond cu ochi albaştri şi să-l primească într-o săptămână. Or, avem foarte mulţi copii de etnie romă extraordinari, care înfloresc dacă le dai iubire şi îngrijire. Ce am observat este că românii plecaţi în străinătate adoptă aceşti copii fără probleme, sunt mai deschişi.

- În acest context, nu ar trebui să încurajăm adopţiile şi pentru străini?

- În prezent, doar familiile în care un soţ este român pot adopta. Mi-aş dori să se redeschidă adopţiile internaţionale clasice, ar fi în avantajul copiilor, mai ales al celor cu dizabilităţi, pe care românii nu-i adoptă şi care într-o societate mult mai incluzivă, cu mult mai multe ajutoare pe partea de diagnoză, dispozitive, ar înflori. Este o decizie politică, din punct de vedere tehnic este foarte simplu.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6317
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .