Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Invatamantul romanesc

Invatamantul romanesc #47540

Ziua Internaţională a Educaţiei copiilor nevăzători se sărbătoreşte anual la data de 13 noiembrie.

Din 1946, Ziua internaţională a educaţiei copiilor nevăzători se marchează odată cu ziua de naştere a pedagogului francez Valentin Hauy (1745-1822), cel care a întemeiat prima şcoală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784.

images-11.jpg

În 1946 a fost votată Legea Protecţiei Educaţiei Nevăzătorilor în Statele Unite ale Americii și, în acelaşi an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători şi a fost organizată Ziua naţională a educaţiei copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internaţional, fiind marcat în lumea întreagă.

Manifestările care se desfășoară cu ocazia Zilei internaţionale a educaţiei copiilor nevăzători sunt menite să atenţioneze şi să sensibilizeze opinia publică asupra problemelor cu care se confruntă această categorie socială. În mare parte, educaţia nevăzătorilor nu diferă prea mult de cea a persoanelor cu vedere normală, doar cadrul didactic este diferit.

Conform statisticilor, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficienţe de vedere. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la fiecare minut, orbeşte un copil.

În România sunt aproximativ 10 mii de nevăzători, care încă de la vârsta de 16 ani sunt consideraţi invalizi.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6333
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Invatamantul romanesc #47554

Aproape șapte mii de elevi din Sectorul 3 au beneficiat de webinarii de educație cu privire la meseriile viitorului

WhatsApp-Image-2020-11-25-at-13.00.55-1024x576.jpg

6892 de elevi din școlile Sectorului 3 București au participat la cele 20 de sesiuni online de instruire cu privire la meseriile viitorului, susținute de Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, în cadrul proiectului finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local: „Cetățeni SMART pentru un Sector SMART. Educație digitală în acord cu meseriile viitorului pentru elevii din clasele VII-XIII ale Sectorului 3.”, informează INACO într-un comunicat de presă.

„Investim în educație! E cel mai scurt drum spre bunăstare și civilizație. Aproape șapte mii de elevi din Sectorul 3, din clasele gimnaziale și liceale, sunt deja cu un pas în fața colegilor de aceeași vârstă. În cadrul sesiunilor online de instruire susținute de INACO, au aflat care vor fi meseriile cele mai căutate în viitor, cum se transformă lumea în care trăim, care este rolul roboticii, al imprimării 3D, al tehnologiei blockchain, al internetului tuturor lucrurilor, al inteligenței artificiale, al realității virtuale augmentate mixte. Au descoperit care sunt resursele viitorului și noul nomenclator de competențe necesare lor pentru a fi viitorii angajatori sau angajați împliniți, cetățenii SMAC – sociali, mobili, analitici și cloud – pentru a deveni cetățenii SMART ai unei comunități locale competitive. E un avantaj uriaș pentru ei să știe cum va evolua piața muncii peste 5-10 ani, când ei vor termina școala, astfel încât să-și poată alege de pe acum drumul, ținând cont atât de tendințe, cât și de profilul propriu profesional identificat cu ajutorul consultantului vocațional, Marin Iachimov, care s-a alăturat echipei noastre de traineri”, a declarat Andreea Paul, coordonatoarea proiectului și președinta organizației neguvernamentale INACO.

Proiectul INACO a început cu publicarea în luna octombrie a celei de-a treia ediții a Ghidului Meseriilor Viitorului, liber accesibil, online, cu informații la zi care descriu cele mai căutate profesii ale viitorului până în 2050, precum și prezentarea abilităților-cheie și a aptitudinilor necesare angajatului pe piața muncii de mâine, împreună cu profilul de personalitate și calificările necesare pentru câteva dintre profesiile viitorului, precum și companii românești unde pot practica noile tehnologii.

Echipa de traineri INACO, formată din Andreea Paul, Marin Iachimov, Ioana Enache și Anca Tamaș, a derulat online 20 de webinarii în cadrul a 43 de instituții de învățământ gimnazial și liceal din Sectorul 3, teoretice și tehnologice deopotrivă, în perioada 19 octombrie – 19 noiembrie 2020. Elevii au parcurs împreună cu echipa INACO Ghidul Meseriilor Viitorului pentru a putea înțelege mai bine care sunt profesiile în curs de transformare, unele chiar pe cale de dispariție, care sunt noile meserii și cum trebuie să se pregătească pentru a fi în pas cu viitorul.

,,Criza pandemică COVID 19 ne-a arătat că, la mijlocul anului 2020, 1244 de elevi din Sectorul 3 nu aveau acces acasă la învățare online din cauza lipsei instrumentelor digitale necesare, în special în zonele periferice. Pentru ca aceste webinarii să poată ajunge la cât mai mulți elevi din Sectorul 3, INACO s-a alăturat campaniilor locale de donații cu 50 de calculatoare folosite, provenind de la furnizorii pro-bono FILDAS și Fundația Superbet. La aceste calculatoare au fost adăugate aplicații educaționale digitale instalate și conexiunea necesară la internet, apoi au fost donate elevilor provenind din familii vulnerabile, cu nevoi speciale, dar cu rezultate școlare bune și foarte bune, din Sectorul 3, identificate împreună cu Inspectoratul Școlar al Sectorului 3. Cei 50 de beneficiari direcți nu au avut niciodată calculator în familie și au putut astfel să se conecteze de acasă la webinarii și să urmeze în paralel școala online, iar părinții lor au șansa de a descoperi pentru prima dată beneficiile serviciilor online ale administrației publice locale, tot de acasă”, a precizat Andreea Paul.

Trei companii private active în domenii de vârf tehnologic s-au alăturat eforturilor INACO: Modex, Bosch Service și PinkPost, care au asigurat co-finanțarea privată necesară derulării proiectului INACO și au deschis porțile pentru a mentora cel puțin 25 de elevi dornici să descopere aplicațiile tehnologiilor blockchain, ale logisticii și ale service-urilor auto digitalizate.

Multe dintre conceptele prezentate în a treia ediție a Ghidului Meseriilor Viitorului pot fi testate chiar în primul laborator educațional digital inteligent, construit în Sectorul 3, la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”.

,,Pentru ca Sectorul 3 să fie un Sector SMART, are nevoie de cetățeni SMART, iar acest proiect derulat în a doua jumătate a anului 2020 contribuie la cultivarea abilităților digitale și la alfabetizarea tehnologică încă de pe băncile școlii, la evitarea apariției clasei sociale a „oamenilor neangajabili” și are ca efect diminuarea riscului insatisfacției date de alegerea greșită a meseriei de către tineri sau cauzate de absența abilităților profesionale necesare economiei și societății de mâine. Acest proiect contribuie la creșterea potențialului mediu de productivitate al tinerilor Sectorului 3, prin noile competențe de înțelegere a limbajului mașinilor, necesare în programare, analiza bazelor de date mari, în design și tehnica materialelor, mai prietenoase cu mediul înconjurător, în coordonarea echipelor mixte oameni-roboți etc., la mare căutare în toate domeniile de activitate, de la agricultură până la astronomie”, se mai arată în comunicat.

Află mai multe informații despre cum se transformă profesiile viitorului în a treia ediție a Ghidului Meseriilor Viitorului, care poate fi accesată gratuit pe website-ul Asociației INACO: https://inaco.ro/wp-content/uploads/2020/10/Ghidul-meseriilor-viitorului-Editia-a-IIIa-INACO-Sep-2020-red.pdf.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6333
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Invatamantul romanesc #47579

Premieră naţională: A fost lansat primul manual digital de limba semnelor române

Pentru o persoană surdă limba semnelor e cel mai eficient mijloc de comunicare, dar şi un element al identităţii şi culturii din care face parte. Aproximativ 10% dintre copiii surzi provin din familii cu deficienţe de auz şi au ocazia să o înveţe ca limbă maternă, ceilalţi intrând în contact mai târziu cu limba semnelor române. Asociaţia Naţională a Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestual a finalizat primul manual digital de limba semnelor române, disponibil în mod gratuit pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu comunicarea celor cu deficienţe de auz.
Manualul este constituit din materiale video în limba semnelor române, însoţite de traducerea în scris a acestora. Conţine explicaţii şi exemple despre utilizarea limbii, dar şi despre cultura surzilor. Cu detalii Simona Damian, interpret mimico-gestual:

De curând, în programa şcolilor pentru deficienţi de auz a fost introdusă o oră de limba semnelor. Acesta e motivul principal pentru care am gândit proiectul, pentru a veni în sprijinul profesorilor, ca să le fie mai uşor la clasă. Spune toată lumea că limba semnelor este limba maternă a surzilor. Într-adevăr, e limbă maternă pentru acei copii care au părinţi surzi. În jur de 90% din elevii surzi provin de fapt din familii de auzitori. Structura manualului a fost gândită în aşa fel încât să încercăm să acoperim nevoile foarte diferite care sunt în şcoli (mă refer la nivelul de limbă şi de dezvoltare al copiilor). Am gândit-o pe 3 nivele de dificultate: începător, intermediar şi avansat. Practic avem în jur de 500 de filmări în acest manual, organizate în 35 de teme. Fiecare temă conţine elemente de cultură a surzilor şi altele legate de gramatica limbii semnelor, Simona Damian.

Peste 7.000 de cuvinte şi expresii se regăsesc în limba semnelor române, dintre care 700 au fost adăugate în dicţionar în cadrul acestui proiect. Bineînţeles, având în vedere contextul cu care ne confruntăm, multe concepte noi ţin de capitolul sănătate. S-a luat în considerare caracterul eterogen al limbii în alcătuirea manualului, atrage atenţia Gelu Bogdan, preşedinte al Asociaţiei Interpreţilor Mimico-Gestuali:

Întreaga echipă a muncit foarte mult la acest proiect, dar din cauza pandemiei de coronavirus am avut o oarecare întârziere. Eu ca persoană surdă ştiu ce înseamnă limba semnelor pentru surzi, ştiu cât de importantă este cunoaşterea ei pentru dezvoltarea elevilor surzi. În echipa proiectului am vrut să fie cât mai mulţi utilizatori nativi, pentru a surprinde diversitatea limbii semnelor, Gelu Bogdan.

Manualul digital de limba semnelor române a fost realizat printr-un grant de 94.000 lei, în cadrul programului Lumea prin culoare şi sunet. Acesta se poate consulta gratuit pe site-ul https://manual.ailg.ro.

Andrea Nagy

Invatamantul romanesc #47635

Naveta elevilor nu poate fi încă decontată. Ministrul Educației: Guvernul pregătește o OUG. Vor avea transport gratuit

YjIyODliOTFjOTk4Yzg0ZmEzZmYwOWE4YTA.thumb.jpg

Guvernul pregătește o ordonanță de Urgență pentru ca toți elevii să beneficieze de transport gratuit. Naveta elevilor nu poate fi decontată deocamdată, deoarece face obiectul unei legi privind transportul nereglementat. OUG este rezolvarea acestei probleme, care poate face diferența între participarea sau neparticiparea la ore a unui elev, susține Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a declarat, marți, la Antena 3, că toți elevii beneficiază de gratuitatea integrală a transportului, însă cei care fac naveta sunt, deocamdată, puși în dificultate, iar pentru ei Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență.

„Naveta face obiectul legii 226, care nu a putut fi pusă în aplicare pentru că se referă la transportul nereglementat și dacă este nereglementat este greu să îl introduci în cadrul legal (...), deci nu poate fi decontat. Avem în lucru în acest moment o OUG care să reglementeze naveta elevilor în regim de urgență pentru ca sumele care sunt deja prevăzute în bugetul Ministerului Educației”, a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

În proiectul de buget, Ministerului Educației are cuprinsă suma de 100 de milioane de lei, bani ce pot fi utilizați de îndată ce bugetul va fi aprobat.

„Ne dorim clarificarea acestei chestiuni pentru a nu se întârzia decontarea efectivă a navetei elevilor, pentru că este un element extrem de important. Pentru foarte mulți dintre ei această posibilitate de decontare face diferența între a putea merge la școală și a nu putea merge la școală. Sumele există în buget, gratuitatea este totală. Este vorba de o procedură care să coreleze cu legea această posibilitate de decont. Noi avem în atenție cu maximă urgență pentru a putea deconta de îndată ce legea bugetului va fi aprobată”, a mai spus Cîmpeanu.

Elevii vor avea gratuitate integrală a transportului, studenții reducere 50%
Dacă elevii vor primi gratuitate la transport, studenții vor doar reducere. Premierul Florin Cîțu a anunțat recent că studenții vor avea doar 50% reducere la transportul cu trenul, dând exemple din alte țări europene, care nu acordă gratuitate.

Cîțu a venit și cu mai multe exemple în acest sens și a enumerat câteva țări din Europa și reducerile la transport pe care le oferă.

23.02.2021
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6333
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .