SUBIECT: Stiri politice

Daniele, nu te contrazic deloc. Asa e.

Am un gust amar in suflet sa spun asa. Sa-ti explic !

Aproape toti politicienii au varat mana pana la umar. Si fac prea putin pentru noi prostii de alegatori.

Insa mai este un aspect pe care nu-l vad sanctionat/pedepsit deloc. Si anume;

La tara, fostii presedinti de C.A.P., sau la oras fosti directori de intreprinderi au cumparat ei inteprinderea pe nimic.

N-ai tu ideie cat castiga si-si trage pe spuza lui un presedinte de C.A.P.

Sunt milionari ce isi plang de mila ca se traieste greu in Romania.

Si la acest capitol mi-as dorii sa se face anchete si curatenie.

In cazul Hrebenciuc,... (paduri 12 mii de hectare), trafic de influenta. e.t.c....

Realizezi, Daniele ca doar in acest caz sunt sute,SUNT poate mii de oameni propietari de drept al acestor paduri care n-au intrat nici acum in posesia padurii.

Vai de tara asta condusa de escroci si hoti.

Ipoteză cutremurătoare: Arestarea baronilor județeni, programată de la vârful clasei politice



Arestarea președintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, confirmă ipoteza lansată de Bogdan Chirieac, cu trei zile înainte de flagrantul procurorilor DNA. În editorialul scris pentru DCNews, Chirieac arată că este aproape imposibil de evitat pușcăria, pentru liderii locali, sistemul politic împingându-i să încalce legea.


Un președinte de Consiliu Local are un salariu de 1.000 de euro pe lună, birou și mașină de serviciu, scrie Chirieac. Însă, numai campania electorală proprie îl costă câteva sute de mii de euro, asta pentru a fi foarte modești. Urmează, înaintea obligațiilor față de alegători, obligațiile față de partidul care îl susține. Orice președinte are un grup de oameni din partid pe care din start îi angajează după alegeri prin deconcentrate. Din capul locului, este un lucru ilegal și DNA-ul poate interveni la orice lider local din această țară.

Apoi, urmează campaniile electorale pentru parlamentarii din județ - la care contribuie și președintele – mai sunt materialele publicitare și parangheliile locale. Finanțarea a cel puțin unei televiziuni județene, aduce alte cheltuieli pentru ”baron”.

De unde vin banii? Exact din ”afacerile” pe care le urmărește DNA, adică lucruri cunoscute de toată lumea: licitații trucate, contracte date firmelor de casă, autorizații ilegale sau retrocedări.

Chirieac remarcă faptul că nimeni nu dorește ruperea acestui cerc vicios. Altminteri, normal ar fi să fie propuse legi prin care finanțarea partidelor politice să devină un proces transparent, prin care campaniile electorale să se desfășoare cu bani albi, salariile administrației să fie decente, iar alocarea contractelor publice transparentă și corectă.

Imobilitatea politică vizavi de valul de acuzații și arestări care a lovit peste 30 din cele 41 de unități administrativ-teritoriale are o explicație. ”Dintr-un motiv sau altul, cineva acolo sus speră sau știe că se va opri curățenia”, scrie Chirieac.



Iată integral editorialul scris de Bogdan Chirieac:


Președinte CJ, o misiune imposibilă



Anul acesta, cea mai periculoasă meserie din România este de departe aceea de președinte de Consiliu Județean.

Doi președinți de CJ au decedat în două luni de zile. Alți vreo 30 au probleme cu Justiția. Lor li se adaugă primari de mari orașe, plus, se aude, vreo 2-3 primari de sector din București.

Acuzațiile pe care le aduce DNA-ul sunt, în general, lucruri cunoscute de toată lumea: licitații trucate, contracte date firmelor de casă, autorizații ilegale sau retrocedări. Practic, România ultimilor 25 de ani, confruntată acum cu o instituție care a devenit eficientă, DNA, și care îi "ascunde" pe d-nii președinți cu legea în mână. În ritmul actual, nu știu dacă va mai fi vreun președinte de CJ sau primar de mare oraș care va prinde în funcție localele din 2016. Foarte bine, veți spune. Să se facă curățenie!. Problema este că dacă actualul proces desfășurat de Justiție nu este urmat de un efort legislativ, de renunțare la ipocrizia politică, de transformări importante ale administrației, DNA va aresta pe bune și viitori președinți de CJ de după 2016.

Pe scurt, un președinte are un salariu de 1.000 de euro pe lună, birou și mașină de serviciu. Numai campania electorală proprie îl costă câteva sute de mii de euro, asta pentru a fi foarte modești. Urmează, înaintea obligațiilor față de alegători, obligațiile față de partidul care îl susține. Orice președinte are un grup de oameni din partid pe care din start îi angajează după alegeri prin deconcentrate. Din capul locului, este un lucru ilegal și DNA-ul poate interveni la orice lider local din această țară. De fapt, oamenii nu lucrează pentru administrație, ci pentru partid. Apoi, urmează campaniile electorale pentru parlamentarii din județ - la care contribuie și președintele – mai sunt materialele publicitare și parangheliile locale. Lumea s-a mai sofisticat și fiecare baron sau baronet local are și o publicație sau chiar o televiziune locală. Măcar așa, să sperii adversarii politici.

Toate aceste lucruri costă bani. De unde vin acești bani? De la firmele de casă. Toată lumea știe, îi acceptă sau nu dar, iată, nevoile de modernizare reală a statului au împins DNA-ul în zonă. Cum vor sta lucrurile de acum încolo? Nu se vor mai face campanii electorale? Românii nu sunt la fel de bogați ca americanii ca să doneze deschis bani partidelor politice. Nici companiile românești, atâtea câte au mai rămas, nu pot dona bani cu nemiluita politicienilor, așa cum fac companiile americane. Și asta fiindcă în America companiile sunt acoperite de lege – fenomenul se numește lobby – iar în România lucrurile sunt penale și se numesc trafic de influență. Imobilitatea politică vizavi de fenomenul real ce se petrece în Justiție duce cu gândul la faptul că, dintr-un motiv sau altul, cineva acolo sus speră sau știe că se va opri curățenia. Altminteri, normal ar fi să bagi în dezbatere publică și să propui legi prin care finanțarea partidelor politice să devină un proces transparent, prin care campaniile electorale să se desfășoare în mare parte cu bani albi, în care criteriile de atribuire a lucrărilor publice prin licitații să țină seama și de necesitățile de ocupare a forței de muncă locale, de consolidare a capitalului românesc, de reducere, măcar în parametrii mediei europene, a jafului care a avut loc până acum.

Interesant este că, până în prezent, acțiunile DNA nu au dus la scăderea prețului pe km de autostradă, ci pur și simplu la blocarea semnării hârtiilor de către funcționarii publici. Este ceea ce a semnalat însuși premierul României, dl Victor Ponta. În absența altor măsuri legislative, profunde, probabil că funcția de președinte CJ sau de primar trebuie însoțită odată cu obținere mandatului nu doar de înmânarea tricolorului și ștampilei, ci și a cheii de la pușcărie. Posibil de evitat în acest moment doar printr-un noroc chior.

www.dcnews.ro

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte anual pe 8 decembrie

Ziua Constituției României este sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie. Constituţia României, prima de după Revoluţia din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie, Constitutia-Romanieiacelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate, arată un material realizat de Agerpres.

În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcţioneze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari şi 5 experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990 – ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituţie, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie şi 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie – 18 noiembrie 1991, pentru ca, la 21 noiembrie, să fie adoptat prin vot nominal.

Problema votului final a fost cea care a aprins spiritele încă din prima zi a dezbaterilor. Majoritatea dorea vot deschis, iar opoziţia vot secret.

Votul decisiv asupra noii Constituţii a fost dat la 21 noiembrie 1991, la Bucureşti, deşi iniţial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat ”pentru” şi 95 ”împotrivă”.

FSN, PUNR şi reprezentanţii minorităţilor altele decât cea maghiară au votat ”pentru”, cu câteva excepţii. PNŢCD şi PNL s-au pronunţat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc ”împotrivă”. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.

Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

După patru ani de la adoptarea Constituţiei României, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea ‘Zilei Constituţiei României’ pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea ‘Zilei Constituţiei României’ (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003.

Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului.

Bomba care poate schimba totul în politica românească, detonată pe 16 decembrie





O lege care intră în vigoare peste o săptămână riscă declanșarea unor cutremure pe scena politică. De la președinte până la ultimul primar de comună, nimeni nu va scăpa. Puterea electoratului crește, dar legea referendumului poate conduce în timp la instabilitate politică, atât la nivel național, cât, mai ales, la nivel local.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, pe 16 decembrie, nu doar președintele va putea fi demis cu cvorum de 30%, ci și aleșii locali, precum primarii de localități sau șefii de consilii județene. Să scoți, la nivel local, 30% din populație este considerabil mai ușor decât să aduci la urne jumătate plus unul dintre cei înscriși pe listele electorale permanente.

Primarii orașelor mici, cel mai mare pericol

Spre exemplu, Sorin Oprescu a câștigat în 2012 Primăria Capitalei cu 54,79% din voturile exprimate de cei 44,26% de bucureșteni prezenți la urne. Un calcul simplu ne arată însă că, deși a câștigat la pas disputa cu Silviu Prigoană și Nicușor Dan, Sorin Oprescu a fost votat de doar 24,25% dintre locuitorii Capitalei înscriși la acea vreme pe listele electorale permanente. Deci peste 75% dintre bucureșteni nu au votat cu actualul primar în funcție. Pentru demitere va fi suficient ca la un referendum să iasă să voteze împotriva lui Oprescu 20% dintre aceștia, alături de 10% dintre susținătorii actualului edil al Capitalei. Este doar un exemplu. La nivelul localităților mai mici vorbim de doar câteva mii de voturi necesare demiterii unor aleși locali.

Iar votul negativ duce la o mobilizare net superioară celui pozitiv.

Aleșii vor evita măsurile nepopulare

Dacă un ales local va supăra un grup direct interesat (bicicliști, ecologiști etc.), acestora le va fi relativ mai ușor să îi mobilizeze pe alții. Populația este în general nemulțumită de aleșii locali și nu e nevoie decât de o scânteie pentru a stârni o revoltă împotriva acestora.

Astfel că primarii și ceilalți aleși locali vor fi mult mai vulnerabili și precauți în același timp. Ei vor evita să adopte măsuri nepopulare, chiar dacă sunt necesare și eficiente.

Grupurile ”gălăgioase” vor dobândi o putere mai mare, în raport cu majoritatea. Aleșii se vor teme că nemulțumirile contaminează alegătorii indeciși, deci vor încerca să soluționeze rapid cererile protestatarilor.

Legea, adoptată pe fondul emoției post-referendum

Legea referendumului în noua formă, cu cvorumul de 30%, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 16 decembrie 2013, însă modificările intră în vigoare doar la distanță de un an de zile.

Pe fondul emoțiilor de după 29 iulie 2012, majoritatea USL a scăzut cvorumul necesar validării unui plebiscit, de la 50%+1 la 30%. În 29 mai 2013, Camera Deputaţilor a adoptat legea pentru un prag de prezenţă scăzut la referendum. Curtea Constituțională a dat aviz legii, dar a stabilit că se aplică la 12 luni de la data intrării în vigoare.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut tot posibilul ca să împiedice majoritatea USL de la acea vreme să adopte noua Constituție în timpul mandatului său, pentru a evita o eventuală demitere. Șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea noii Legi a referendumului pe 14 decembrie, anunţul fiind făcut de Administraţia Prezidenţială în aceeaşi zi, la ora 23:56, printr-un comunicat de presă.

Prin intermediul acestei mișcări, șeful statului a rupt practic Uniunea Social Liberală. Era greu de crezut că social-democrații ar fi urmat să accepte încă cinci ani un președinte din afara partidului, cu actualele prerogative constituționale, iar șicanele din coaliție au dus într-un final la plecarea liberalilor de la guvernare.




Decizia ar urma să fie luată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată.

https://www.dcnews.ro/

Primele alegeri locale libere - februarie 1992

Cadrul legal - Primele alegeri locale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc la 9 februarie (primul tur de scrutin) și 23 februarie (al doilea tur de scrutin). Acestea au fost primele alegeri locale libere de după căderea regimului comunist.

Având în vedere că prima lege care reglementa partidele politice după 1989 cerea ca un partid să aibă minimum 251 de membri pentru a fi înregistrat, numărul de partide participante la alegeri a fost foarte mare: 84 de partide și alianțe.

Scrutinul local s-a desfășurat în baza Legii nr. 70 privind alegerile locale din 28 noiembrie 1991 și a avut loc în două etape. În prima etapă s-au desfășurat alegerile pentru primari și consilieri locali astfel încât primii erau aleși prin vot direct, în circumscripții uninominale, iar consiliile locale, tot prin vot direct, dar în baza scrutinului de listă. În a doua etapă, în termen de 30 zile de la constituirea consiliilor locale au fost aleși consilierii județeni, indirect, de către corpul de electori.

Era declarat primar candidatul care întrunea votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul alegătorilor participanți la vot. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunea această majoritate, se organiza un al doilea tur de scrutin, în cel mult două săptămâni, între candidații situați pe primele două locuri, fiind declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi a cel puțin doi candidați, se declara balotaj și se organiza, de asemenea, al doilea tur de scrutin, la care participau numai candidații plasați pe primele două locuri.

Modul prin care erau aleși consilierii județeni este unul mai puțin cunoscut în prezent, având în vedere că s-a aplicat doar la scrutinul local din 1992. Astfel, aceștia se alegeau prin vot indirect, de către un corp de electori, format din totalitatea consilierilor locali din județul respectiv, rezultați în urma scrutinului pentru alegerea consilierilor locali (art. 71 din Legea nr. 70/1991).

În termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale, fiecare partid care a obținut locuri în consiliile locale, putea depune câte o listă de candidaturi pentru consiliul județean la comisia electorală de circumscripție județeană. Listele de candidați trebuiau depuse în termen de 10 zile de la constituirea ultimului consiliu local din județ, la comisia electorală de circumscripție județeană.

Se organiza astfel un scrutin separat, în cadrul căruia electorii din fiecare județ (toți consilierii locali aleși) mergeau la urne pentr a-și alege consilierii județeni. Exercitarea dreptului de vot de catre electori se făcea la reședința județului, în ziua și locul stabilite de comisia electorală de circumscripție județeană. Votarea avea loc într-o singură zi, începând la ora 8.00 și terminându-se la ora 20.00. (art. 80).

Alegerile erau considerate valabile dacă la vot participau cel puțin două treimi din numărul total al electorilor, în primul tur, și cel puțin 50% din alegători, în turul doi. Dacă nu se întruneau majoritățile cerute, se organiza un alt scrutin, în termen de 10 zile, iar alegerile erau considerate valabile dacă la vot participau jumătate plus unu din numărul total al votanților.

O altă prevedere care s-a aplicat doar la alegerile locale din 1992 și 1996 era și cea care instituia un cvorum de prezență, astfel încât alegerile erau considerate valabile dacă la votul dintr-o anumită circumscripție participau cel puțin 50% dintre alegători. În caz contrar, se organiza un alt tur de scrutin, care era declarat valabil indiferent de cvorumul de prezență.

Campania electorală și candidații

În conformitate cu prevederile Legii 70/1991, primul tur al alegerilor locale din 1992 s-a desfășurat în ziua de 9 februarie, în intervalul orar 6.00-21.00.

ampania electorală pentru alegerile locale din 1992 s-a desfășurat în intervalul 6 ianuarie — 6 februarie (ora 24.00, cu 48 de ore înaintea scrutinului) 1992.

La 3 ianuarie 1992, s-a înființat Comisia parlamentară de coordonare a prezentării campaniei electorale la radio și televiziune. Comisia, al cărui președinte era deputatul Cazimir Ionescu, avea rolul de a supraveghea modul în care campania urma să fie reflectată la radio și televiziune, de a media, pe timpul campaniei electorale, eventualele litigii între diversele formațiuni politice, precum și de a asigura o competiție loială și un cadru adecvat pentru alegerile locale. Totodată, comisia, controla durata și ordinea în care diversele partide urmau să intre în emisie pentru a se prezenta în fața alegătorilor.

Potrivit datelor existente la Comisia electorală centrală, în februarie 1992, aveau drept de vot 16.647.728 de cetățeni români cu vârsta de peste 18 ani. Au fost stabilite 2.951 de circumscripții electorale și 14.192 de secții de votare.

Pentru cele 2.951 de fotolii de primari și 40.174 de mandate de consilieri locali au depus liste 84 de partide politice, la care s-au adăugat numeroase alianțe și mișcări, uniuni și convenții, precum și candidați independenți.

Alături de Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Petre Roman și care avea ca semn electoral 'trandafirul', funcționau, la nivelul Bucureștiului, înaintea alegerilor din 9 februarie, și o serie de coaliții: Convenția Democratică din România (CDR); Coaliția Forțelor Democrate; Opoziția Democrată Unită (ODU); Ecologiștii; Alianța Romilor; Uniunea Stângii Democratice (USD), Partidul România Mare (PRM) și Partidul Unității Naționale Române (PUNR).

Cea mai mare alianță, CDR, având ca semn electoral 'cheia', era compusă din 14 partide și organizații care, la acea vreme, reprezentau opoziția față de guvernarea FSN. Printre aceste formațiuni se numărau Partidul Național Țărănesc — Creștin și Democrat (PNȚCD), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat Român (PSDR), Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Alianței Civice (PAC), Uniunea Democratică Maghiară din România (UDMR), Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Sindicatul Politic 'Fraternitatea', Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Mișcarea România Viitoare, Solidaritatea Universitară, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

Pentru funcția de primar au fost înregistrate, în întreaga țară, 12.173 de candidaturi, dintre care 3.592 de persoane au candidat independent, în timp ce pentru funcția de consilier local s-au înregistrat 119.736 de candidați. Pentru funcția de primar, FSN și-a desemnat 2.528 de candidați, Convenția Democratică — 2.066, iar Partidul Democrat Agrar — 1.513 candidați.

Pentru postul de primar general al Capitalei, s-au înscris nu mai puțin de 35 de candidați, printre care: Ion I. Brătianu (Uniunea Liberală 'Brătianu'), Aristide Buzuloiu (Partidul Democrat), Ștefan-Constantin Ciurel (Coaliția Forțelor Democrate), Marin Puiu Dumitrescu (Partidul Democrat Agrar din România), Mircea Duzineanu (Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției și Salvare Națională), Aurora Frumușelu (Partidul Liberal Monarhist), Crin Halaicu (Convenția Democratică), Constantin Hoțulete (Partidul Social-Democrat), Alexandru Ionescu (Federația Ecologistă din România), Cazimir Benedict Ionescu (Frontul Salvării Naționale), Gheorghe Manolache (Uniunea Stângii Democrate), Mircea Ionel Micu (Partidul Unității Naționale Române), Tudor Popescu (Partidul Liber Schimbist), Călin Popescu-Tăriceanu (Partidul Național Liberal — Aripa Tânără), Radu Ioan Theodoru (Partidul România Mare) etc. Dintre cei 35 de candidați, doar 33 au intrat însă în cursa electorală.

Desfășurarea alegerilor

Primul tur al alegerilor locale din 1992 s-a desfășurat la 9 februarie, în intervalul orar 6.00-21.00, la scrutin fiind acreditați peste 148 de ziariști, dintre care 69 străini, de la mari agenții de presă de (Reuters, ANSA, UPI, TASS, AP, AFP, DPA, ADN, Novosti, MTI), dar și de la posturi de radio (BBC, Vocea Americii, Europa Liberă) și televiziune, de la cunoscute ziare și reviste din Europa, America și Asia.

Alegerile au fost urmărite și de 7.500 de observatori naționali, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale precum Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO), Asociația Pro-Democrația, Institutul pentru Drepturile Omului din România, precum și de peste 200 de observatori străini, reprezentând guverne, fundații și institute internaționale specializate în probleme electorale (din S.U.A., Anglia, Germania, Austria, Olanda, Canada, Belgia, Venezuela și Elveția).

Scrutinul din 23 februarie a fost supravegheat de peste 10.000 de observatori, români și străini.

Rezultatele alegerilor pentru primari și consilieri locali: primul și al doilea tur de scrutin

Potrivit rezultatelor definitive date publicității de către Biroul Electoral Central, la 18 februarie 1992, la primul tur de scrutin au participat aproximativ 65% dintre cele 16,6 milioane de alegători.

După primul tur de scrutin, FSN a obținut 764 de posturi de primar (din 1.340 de posturi ocupate în urma acestui prim tur), CDR a câștigat 100 de mandate, iar UDMR — 117 primari. Partidului Democrat Agrar din România (PDAR) i-au revenit 70 de posturi, iar Partidului Unității Naționale Române (PUNR) — 38 de mandate. 191 de mandate au fost câștigate de candidați independenți, restul fiind atribuite altor partide, formațiuni și alianțe politice.

În București, după primul tur de scrutin din 9 februarie 1992, dintre cei 33 de candidați, în lupta pentru fotoliul de primar general au rămas reprezentantul CDR, Crin Halaicu, care a obținut 45,64% din voturi, și candidatul FSN, Cazimir Ionescu, care a câștigat 31,45 de procente.

Dintre cei aproximativ 23.000 de consilieri locali aleși la 9 februarie, 41% proveneau de pe listele FSN, în timp ce CDR i-au revenit puțin peste de 21% dintre locuri.

În cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, organizat la 23 februarie 1992, urmau să fie deciși ocupanții a 1.611 dintre cele 2.591 de posturi de primar, inclusiv primarul Capitalei, primarii tuturor sectoarelor, primarii din toate reședințele de județ (mai puțin la Timișoara, Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc), în peste jumătate din orașele țării și numeroase comune. De asemenea, urmau să fie aleși 1.232 de consilieri locali.

Participarea la cel de-al doilea tur de scrutin a fost redusă, abia depășind 50% la nivel național.

Deși FSN a obținut o victorie la nivel național, având primari în 15 municipii reședință de județ, față de zece ai CDR, Bucureștiul a fost câștigat de Convenție atât în Capitală, cât și în sectoare.

Primar general al Capitalei a devenit Crin Halaicu, cu 55,88% dintre voturile valabil exprimate, (față de contracandidatul său, Cazimir Ionescu — 44,12%), primarul sectorului 1 a devenit Flor Pomponiu (PNL — 57,31%), iar primarul sectorului 2, Paul Popovăț (PAC — 58,36%). Primăria sectorului 3 i-a revenit lui Constantin Tutunaru, (PNȚCD — 56,28%), cea a sectorului 4, lui Eugen Bujoreanu (PSDR — 54,26%), în timp ce la sectorul 5 primar a devenit Nicolae Bâzoi (PNL — 52,69%), iar la sectorul 6 — Nicolae Vrăbiescu (PNȚCD — 56,61%).
La Timișoara, candidatul Convenției, Viorel Oancea, fusese ales primar încă de la primul tur de scrutin din 9 februarie, iar la Brașov, Adrian Moruzzi, membru al aceleiași alianțe, a învins cu 53,7% din voturi în cel de-al doilea tur.

Candidații CDR au câștigat, de asemenea, la Alba Iulia, Arad, Bacău, Constanța, Deva, Ploiești, Satu Mare și Sibiu. Candidații sprijiniți de FSN au câștigat cel de-al doilea tur de scrutin la Botoșani, Călărași, Craiova, Focșani, Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Slobozia, Târgu-Jiu, Tulcea și Vaslui.

De asemenea, și partide mai mici au reușit să câștige în unele orașe. Astfel, PUNR a câștigat în orașul transilvănean Cluj-Napoca, dar și la Baia Mare și Buzău. USD a câștigat mandatul de primar al orașului Galați, iar Partidul Ecologist, pe cele ale orașelor Bistrița și Suceava.

Alte tururi de scrutin

Au existat localități unde au mai avut loc și alte tururi de scrutin, ca urmare a neîntrunirii cvorumului de prezență la vot. Astfel, în circumscripțiile în care, la 23 februarie, s-au organizat noi alegeri (ca urmare a faptului că, la 9 februarie, în fața urnelor s-au prezentat mai puțin de două treimi dintre alegători), un alt tur de scrutin al alegerilor locale s-a desfășurat la 1 martie 1992.

Turul de scrutin de la 1 martie a avut loc în 23 de localități din 9 județe ale țării, precum și din Sectorul Agricol Ilfov. Mandatele de primari în aceste localități au revenit următoarelor formațiuni politice: 11 mandate — FSN, 4 mandate — Partidul Democrat Agrar din România, 1 mandat — Partidul Democrat Român, iar 7 mandate au fost câștigate de candidați independenți. În municipiile reședință de județ Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Giurgiu, posturile de primari au fost câștigate de Ion Moraru, Liviu Mircea Dan, respectiv Remus Tunaru, candidați ai FSN.

Alte tururi de scrutin s-au mai desfășurat și la 19 aprilie 1992, 3 mai 1992, 17 mai 1992, 14 iunie 1992, ca urmare a unor situații speciale, în care nu au existat candidaturi depuse sau un anumit candidat unic nu avea contracandidat, iar unicul candidat nu a obținut majoritatea cerută pentru a fi ales.

Rezultatele alegerilor pentru consilierii județeni

Consilierii județeni s-au ales indirect de către corpul de electori, format din consilierii locali aleși la primul tur din 9 februarie 1992.

Imediat după alegerea consilierilor locali, Guvernul a emis o serie de hotărâri cu privire la alegerea indirectă consilierilor județeni. Astfel, Prin Hotărârea de Guvern nr. 61 din 10 februarie 1992 s-a stabilit modelul buletinelor de vot pentru alegerea consiliilor județene și a Consiliului Sectorului Agricol Ilfov, care urmau să aibă loc la 30 de zile de la constituirea consiliilor locale din județe. De asemenea, prin Hotărârea de Guvern nr. 60 din 10 februarie 1992
se stabilea modelul listei de electori, al ștampilei necesare votării, al procesului-verbal privind operațiunile de votare și de stabilire a rezultatului votării, precum și al certificatului doveditor al alegerii consilierilor în consiliile județene și al sectorului agricol Ilfov.

Potrivit Monitorului Oficial nr. 191 din 10 august 1992, repartizarea celor 1.701 de mandate de consilieri județeni a fost următoarea: FSN a obținut 576 de mandate de consilieri județeni, CDR — 405 mandate, PDAR — 211 mandate, UDMR — 121 mandate, Alianța locală PUNR — 80 mandate, PDAR+FSN — 58 mandate, MER — 34 mandate, candidați independenți — 25 mandate, PNL — 30 de mandate, PR — 24 mandate, PNLAT — 17 madate, PRM — 15 mandate, Alianța locală UDMR+FDG — 16 mandate, Alianța locală FSN+PDAR+PER — 14 mandate, Uniunea Stângii Democrate — 13 mandate, PER — 4 mandate, alții — 58 mandate.

AGERPRES/ (Documentare — Ionela Gavril, Doina Lecea; redactori foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, editor: Anca Pandea)

Alegerile locale din 1996

Alegerile locale din 2000

Alegerile locale din 2004

Alegerile locale din 2008

Alegerile locale din 2012

INTERVIU Lucian Boia: 2016, an electoral. Felul nostru de a fi de astăzi. Ne tragem masiv din comunism

Hai, te-ai săturat? Uite, votează cu tine, citeşte Lucian Boia! Boia ţi-o trage în moalele capului, ştii-nu ştii istorie, te destupă. Citeşte o istorie a alegerilor din interbelic în zilele noastre şi retur. Ce-am câştigat? Ce-am pierdut? Ediţie specială "Omul şi Gândul".

Hai, te-ai săturat? Uite, votează cu tine, citeşte Lucian Boia! Boia ţi-o trage în moalele capului, ştii-nu ştii istorie, te destupă. Citeşte o istorie a alegerilor din interbelic în zilele noastre şi retur. Ce-am câştigat? Ce-am pierdut? Dela analfabetism, sărăcie şi alegeri cu ciomagul în interbelic, la ceva stare bună şi durere civică în cot, astăzi. Ediţie specială „Omul şi Gândul”.

CAPITOLUL I
Misiunea Boia: „N-o să mint de nici un fel, nici măcar prin omisiune”

Eugen Istodor: Este o ecuaţie simplă. Noi şi istoria noastră.
Lucian Boia: De fapt, problema este interpretarea istoriei. O fi altfel istoria, poate că şi eu sunt altfel în raport cu istoria de până la mine sau în raport cu alţi istorici. Ne-am obişnuit ca societate cu o anumită interpretare a istoriei. Eu, nu.
Pur şi simplu, îmi amintesc că am spus atunci, la sfârşitul lui decembrie 1989: „cu asta s-a terminat o perioadă şi din istoria României, şi din viaţa mea şi de acum înainte, în orice caz, n-o să mint de nici un fel, nici măcar prin omisiune”. Pentru că, prin omisiune, mai toţi am minţit câte ceva în anii comunismului, fiindcă era imposibil să spui tot, să spui cu toată sinceritatea. După 89 acesta a fost programul meu, să spun ce am de spus, adevărul meu, nu spun că este adevărul absolut, ar fi o obrăznicie din partea mea, nimeni n-are adevărul absolut. Este adevărul meu, sper să fie un adevăr corect şi echilibrat în raport cu istoria reală.

CAPITOLUL II
Felul nostru de a fi de astăzi: Ne tragem masiv din comunism

Eugen Istodor: 2016, vorbim de, iată, iarăşi un an electoral. Ce-i cu Primăria?
Lucian Boia: Istoria ne învaţă ceva despre pericolele neimplicării. Am scris despre asta în ultima mea carte Strania istorie a comunismului românesc. Am scris într-un loc că românii l-au meritat pe Ceauşescu. Poate unii nu vor fi de acord. N-am vrut să spun că fiecare român în parte. La români, global vorbind, ca societate, comunitatea românească, tocmai prin faptul că românii permit prea multe. E prea puţin spirit civic, e prea puţină solidaritate, atunci când e vorba, într-adevăr, să se apere ceva sau să se dobândească ceva şi asta se vede şi acum.

Eugen Istodor: Interbelicul, preferinţa principală e „uite, atunci a fost democraţie”. De fapt, cum stăteau lucrurile în perioada aceea?
Lucian Boia: În interbelic lucrurile stăteau amestecat.
Repet, noi, de fapt, ne tragem masiv din comunism. Sigur că ne tragem şi din daci şi din romani. Am scris în carte la un moment dat că ne tragem mai mult din comunism, mult mai mult decât din daci şi din romani, ceea ce mi se pare evident, dacii şi romanii e o poveste de acum 2000 de ani. Comunismul e o poveste până mai ieri. Însă nu vrem să mai apelăm la comunism în chip simbolic, cum să spun, şi atunci simbolurile noastre le-am deplasat spre perioada interbelică. E o mare concentrare de repere, de simboluri istorice, culturale. Asta a dus la o mitologizare a perioadei interbelice.

CAPITOLUL III
Interbelicul: „Alegerile erau mai incorecte decât acum”

Eugen Istodor: Cum erau alegerile faţă de acum? Era aceeaşi implicare ca acum?
Lucian Boia: Nu, cred că alegerile erau mai incorecte decât acum. Cred că erau mai incorecte. Cred că stăm ceva mai bine la capitolul democraţie, dar toate ţările europene, cel puţin, stau mai bine la capitolul democraţie. Perioada interbelică are părţile ei strălucite în multe privinţe, chiar şi în planul politic, dar în special în cel cultural. Incorectitudinea ţinea şi de nivelul cultural şi de cel al sărăciei. Nivelul cel mai de sus, este remarcabil în perioada interbelică, dar are şi marele ei întârzieri. Aproape jumătate din populaţia ţării analfabetă, jumătate din populaţie trăind în sărăcie sau la limita sărăciei.

Eugen Istodor: Cum se reflectă sărăcia, analfabetismul? Cum se reflectau în alegeri?
Lucian Boia: Pot să vă spun cum s-a reflectat în altă privinţă. Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu sunt produse ale perioadei interbelice.

Eugen Istodor: Cum aşa?
Lucian Boia: Păi atunci s-au născut. Atunci şi-au făcut sumara, prea sumara lor educaţie şi aşa mai departe. Provin din perioada interbelică. Perioada interbelică nu înseamnă doar Regele Ferdinand şi Regina Maria. Perioada interbelică are şi latura cealaltă, care şi-a spus cuvântul în momentul instaurării comunismului în România. Comunismul a mizat mult, a profitat de pe urma acestei fracturi foarte grave a societăţii româneşti.

This content requires the Flash Player. Download Flash Player. Already have Flash Player? Click here.

CAPITOLUL IV
Comunism: „Ei, doamne, alegerile în comunism erau o parodie”

Eugen Istodor: Cartea dumneavoastră din dezbaterea publică, este despre comunism acum. Cum erau alegerile în comunism?
Lucian Boia: Ei, doamne, alegerile în comunism erau o parodie.Ce puteau să fie? Odată ce exista un singur partid, ce să alegi? Bine, la un moment dat s-a introdus sistemul cu doi candidaţi, poate trei candidaţi, dar reprezentând acelaşi partid, aceeaşi ideologie, acelaşi program, iar rezultatele erau 98 – 99%, cu excepţie în cazul lui Ceauşescu, erau mereu 100%.

Eugen Istodor: Adică ce s-a întâmplat? Cine s-a convertit practic pentru ca alegerile să fie…
Lucian Boia: Să ne înţelegem. Este o insuficienţă a democraţiei româneşti şi a spiritului civil şi în perioada interbelică. Să nu ne uităm doar la elită, să ne uităm la masa populaţiei. Oamenii erau uşor manipulabili, mulţi erau analfabeţi, erau săraci, iar falsificarea legilor în 1946 şi tot ce s-a întâmplat în aceşti câţiva ani….dictatura comunistă, totul trebuie văzut în contextul factorului dominant, factorul determinant, dominaţia sovietică, prezenţa Armatei Roşii. Comunismul s-a răspândit nu numai în România, ci în toată partea asta a Europei, până unde… exact până unde a ajuns Armata Roşie. Deci a fost un sistem impus, că apoi a reuşit să se aclimatizeze, să atragă un număr de oameni, asta este o poveste ulterioară, dar factorul determinant, în modul cel mai clar, a fost prezenţa Armatei Roşii.

Eugen Istodor: Comunismul are o istorie stranie
Lucian Boia: Da, e o utopie. S-a încercat implantarea unei utopii, dar în cadrul acestei stranii utopii, în cadrul acestui straniu experiment, românii au mai adăugat câteva grade de stranietate, cum să spun.

Eugen Istodor: Care sunt acestea?
Lucian Boia: Bun, mai întâi faptul în sine, că eram o ţară care aproape n-avea comunişti. Partidul Comunist din România are o mie de membri. E de departe cel mai mic, cel mai neînsemnat dintre partidele comuniste din regiune şi ajunge spre sfârşitul epocii Ceauşescu la aproape patru milioane, bine, nu erau toţi convinşi, departe de aşa ceva, dar nu-i vorba numai de numărul membrilor de partid, ci de faptul că structurile comuniste s-au implantat destul de profund. S-au dovedit rezistente în societatea românească. Iată, o ţară care iniţial nu avea nimic de a face cu comunismul sau ideologia vehement, brutal antinaţională, zisă internaţionalistă, antinaţională în primii ani de comunism, când s-a dorit extirparea sentimentului naţional, tradiţii culturale româneşti, or de-aici ajungem la extrema cealaltă, la comunismul naţionalist, din ce în ce mai naţionalist, ultranaţionalist, caracteristic erei Ceauşescu. O asemenea mişcare de pendul, de o asemenea amploare, de la perfectul antinaţionalist la naţionalismul exacerbat, e iarăşi o trăsătură destul de curioasă a comunismului românesc. Apoi comunismul dinastic, este singura ţară comunist europeană care practică un asemenea sistem şi unica comparaţie care s-a putut face este cu regimul din Coreea de Nord. Ca şi ieşirea din comunism, a ieşit din comunism printr-o revoluţie violentă, cu multă vărsare de sânge, dar apoi a fost trecerea cea mai lentă şi mai incompletă de la comunism la un sistem democratic de tip occidental. Deci, iată, sunt o mulţime de paradoxuri care dau un aer destul de bizar comunismului românesc.

This content requires the Flash Player. Download Flash Player. Already have Flash Player? Click here.

Eugen Istodor: Despre omul comunist. Cum a rezistat el în toată această poveste?
Lucian Boia: Omul este animalul cel mai adaptabil. Omul rezistă în toate …Sigur unii au pierit, dar foarte mulţi au rezistat, totuşi, în condiţii cumplite de detenţie sau în tranşeele celor două războaie mondiale. Omul, sigur, pier indivizii, dar comunităţile umane sunt foarte rezistente şi adaptabile.
Conştiinţă? Duplicitatea. Completând informaţia atât de firavă şi de incorectă pe care o dădea regimul comunist, cu posturile de radio Europa Liberă, Vocea Americii şi care mai mereu, mergând la biserică, regimul era declarat ateu, însă românii în comunist a continuat să fie un popor ataşat de biserică şi de religie. Asta se vede, s-a ieşit din comunism, societăţile occidentale atât de permisive au alterat în mai mare măsură credinţele religioase decât regimul comunist, cel puţin în România şi aşa mai departe. Românul a trăit pe două planuri în comunism, dar şi în afara comunismului.
Trăieşti fără să te raportezi la sinceritate, adevăr, dreptate?
Lucian Boia: Nu, cred că regimul comunist a avut rezultatul invers celui spontan. Căutând să impună colectivismul perfect, i-a făcut pe oameni să fie foarte individualişti. Ei şi-au dat seama că, mă rog, asta e concluzia pe care au tras-o până la urmă, că nu-i nimic de făcut cu sistemele politice, că cei care conduc îşi fac aşa de cap aşa cum cred ei de cuviinţă şi că omul trebuie să se descurce pe cont propriu. Românul a ajuns la filosofia asta a descurcatului pe cont propriu, pe care o are şi astăzi, adăugându-se la comunism toate dezamăgirile politico-economice de după 1989. De aici minusul acesta foarte grav de spirit civic şi de solidaritate în marile probleme ale naţiunii.

CAPITOLUL V
După 90, Istoria unei minorităţi

După 1990, Piaţa Universităţii
Lucian Boia: Sunt momente de solidarizare, dar de solidarizare a unei minorităţi. După tragedia de la Colectiv am fost cu toţii impresionaţi de faptul că au ieşit 30 - 40.000 de oameni în stradă. Sigur, e mult pentru România, da în cifre absolute sau raportat la populaţia României e departe de a fi mult. Cei mai mulţi români au continuat să stea la televizor şi să se ocupe fiecare de treburile lor proprii.

Eugen Istodor: Deci practic noi avem o istorie a minorităţii.
Lucian Boia: Dar cred că din păcate e o tradiţie păguboasă, care vine, eu ştiu, din vremea năvălirilor…

Eugen Istodor: Chiar aşa?

Lucian Boia: Da, Din vremea diverselor stăpâniri străine… S-au tot adăugat toate astea şi toate la un loc îi spun omului că n-are rost. Că degeaba te duci şi votezi că sunt tot ei. Că degeaba vrei să schimbi lucrurile când sunt tot ei. Nu numai acum, dar şi acum. Asta duce la o detaşare de viaţa publică, de viaţa comună a cetăţii care nu e deloc sănătoasă şi poate fi periculoasă. Aşa cum s-a ridicat un Ceauşescu cândva, aşa se poate ridica…. În comunism nu mai revenim, dar pot fi alte dereglări tot atât de grave, precum comunismul. Oamenii sunt totuşi în culpă în chestiunea asta. Ar trebui să fie mult mai prezenţi când e vorba de interesul comun şi să-şi dea seama că interesul comun se reflectă până la urmă şi în viaţa fiecăruia.

CAPITOLUL IV
Sunt motive să se schimbe ceva, nici oamenii nu sunt fantezişti

Eugen Istodor: Ceva trebuie făcut?
Lucian Boia: Da, că dacă nu încearcă nimeni. Deci se tot vorbeşte de primenirea clasei politice. Asta a fost şi cerinţa expresă a celor care au manifestat în urmă cu câteva luni. Din păcate, vedeţi, au fost câteva manifestaţii şi după aia oamenii s-au dus la casele lor şi au lăsat lucrurile să meargă. În alte ţări, Spania, Grecia, ca să dau două exemple, anii din urmă au fost martori intrării pe scena politică a unor noi forţe politice. Vom vedea ce vor face sau nu vor face. E totuşi o încercare mult mai concretă şi dusă mult mai departe de primenire a vieţii politice.
E abia schiţată. Bine, să vedem ce va fi la Bucureşti. Este tentativa aceasta a lui Nicuşor Dan şi a celor care îl sprijină de a schimba ceva, de a ieşi în afara sistemului marilor partide, de a încerca o formulă politică izvorâtă în mai mare măsură sau izvorâtă de-a dreptul din societatea civilă. Ar trebui schimbat sistemul sau în orice caz ar trebui un cutremur ceva mai sensibil la care lucrează DNA-ul, nu spun că nu, adică ceva se întâmplă, dar nu e suficient. Ar trebui ca societatea românească să fie mai atentă, mai prezentă, mai implicată, mai solidară.

Eugen Istodor: Neputinţă? E acelaşi dialog.
Lucian Boia: E filosofia românului nostru. Şi cronicarul….că bietul om este sub vremuri… românul nu prea se implică de felul lui. Din păcate aici ne aflăm. Este în România, în prezent, o mare neîncredere în clasa politică, în instituţiile statului şi asta nu e o soluţie, o atitudine sănătoasă, dar sunt motive să se schimbe ceva, nici oamenii nu sunt fantezişti.

Pensionarii au decis soarta orașului Tulcea

Hartă. Cine va conduce reşedinţele de judeţ

Președintele SUA, Barack Obama, împlinește 55 de ani

Barack Obama (Barack Hussein Obama al II-lea), cel de-al 44-lea președinte al SUA și primul afro-american ales în această funcție, s-a născut la 4 august 1961 în Honolulu, Hawaii.



Este fiul unui kenyan, Barack Obama Sr., și al unei americane din Kansas, Ann Dunham Stanley. A petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, iar de la șase până la zece ani a trăit în Jakarta, împreună cu mama și cu tatăl vitreg, de origine indoneziană.

După absolvirea liceului, a frecventat timp de doi ani Colegiul Occidental din Los Angeles. Apoi, s-a mutat la New York, unde a studiat științe politice la Universitatea Columbia, obținând licența în 1983.

În 1985, s-a mutat în Chicago, unde a început să se implice în activități în folosul comunității, în special a celei afectată de șomaj. Potrivit https://www.barackobama.com/, aici a primit ''cea mai bună educație posibilă, superioară chiar și celei de la Facultatea de Drept din Harvard''. La Harvard a fost admis în 1988.

Președintele SUA, Barack Obama, împlinește 55 de ani

Peste 230 de proiecte de lege aşteaptă să fie votate de parlamentari

A rămas mai puţin de o lună până când deputaţii şi senatorii vor reveni în Parlament şi vor trebui să dea o soluţii pe unele proiecte importante aflate pe masa Legislativului,printre care Legea Avocaturii, ordonanţa doctoratelor sau proiectul lui Călin Popescu Tăriceanu privind numirile în Justiţie.



Printre proiectele amânate Legislativ se regăseşte cel care modifică Legea avocaturii. Potrivit acestuia, avocaţii trebuie să fie informaţi imediat după ce se dispune interceptarea convorbirilor, iar documentele care vizează relaţia lor cu clienţii să nu poate fi ridicate de către procurori. ....
Peste 230 de proiecte de lege aşteaptă să fie votate de parlamentari

Biografie: Donald Trump ,magnat imobiliar, star tv, candidatul controversat care promite redarea măreţiei SUA

Donald John Trump este un cunoscut om de afaceri, magnat imobiliar, star de televiziune şi politician, controversatul candidat republican afirmând de-a lungul campaniei electorale că este singurul care poate face "America să fie cu adevărat mare".

Donald Trump s-a născut pe 14 iunie 1946 în New York, într-o familie înstărită, tatăl său, Fred Trump, fiind unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari de pe Coasta de Est a SUA. El a urmat cursurile liceale ale Acadamiei Militare din New York, terminând apoi cursurile universitare ale Facultăţii de Economie şi Comerţ Wharton din cadrul Universităţii Pennsylvania, fiind licenţiat în economie în anul 1968. Din acel moment, s-a alăturat tatălui său în domeniul afacerilor imobiliare din Brooklyn.

La începutul anilor 1970, Donald Trump şi-a îndreptat atenţia de la planul de afaceri al tatălui său, care viza închirierea de locuinţe clasei de mijloc, spre industria imobiliară comericală. Oraşul New York oferea în acel moment facilităţi fiscale considerabile potenţialilor investitori. Abilităţile lui Trump de a face afaceri i-au permis să obţină credite de construcţie cu puţine garanţii, ducând la construirea unui imperiu în domeniul imobiliar şi de divertisment, ceea ce l-a transformat pe într-o celebritate.

Deşi Trump devine cunoscut pentru capacitatea sa de a transforma o afacere imobiliară eşuată într-un adevărat succes, la sfârşitul anilor 1980 el cade victimă unei crize economice. Din cauza imposibilităţii de a satisface termenele de plată ale împrumuturilor financiare, Trump declară faliment în 1990. Pentru a nu-l trimite în judecată, creditorii săi au convenit asupra unei restructurări a datoriei. Acest lucru a permis ca el să rămână în afara falimentului personal. Următorii ani, acesta are parte de o serie de urcuşuri şi coborâşuri în cadrul afacerilor imobiliare, reuşind însă brevetarea noilor construcţii cu numele său, datorită investiţiilor financiare majoritare din cadrul diverselor proiecte.

Trump a fost, de asemenea, gazda şi producătorul reality-show-ului postului NBC "Ucenicul", unde mai mulţi candidaţi se aflau în cursa pentru un post în cadrul uneia dintre companiile sale.

În 1977, Trump s-a căsătorit cu modelul Ivana Zelnièkova, cu care are trei copii: Donald jr., Ivanka şi Eric. Soţii Trump au fost divorţat în 1992. În 1993 a fost căsătorit pentru o perioadă de aproape un an cu actriţa Marla Maples, cei doi având împreună un singur copil, Tiffany. Au divorţat în anul 1999. Tot atunci, Trump a început să se întâlnească modelul Melania Knavs, aceştia căsătorindu-se în 2005, relaţia lor continuând până în prezent. Melania Knavs devine astfel Melania Trump şi îl susţine pe acesta în cadrul campaniei sale prezidenţiale.

Trump a fost activ şi în domeniul politicii. Deşi făcea parte din Partidul Republican, în 1999 acesta s-a înregistrat ca alegător al Partidului Reformei şi a stabilit un comitet prezidenţial exploratoriu. El a refuzat în cele din urmă în acea perioadă să candideze la preşedinţia SUA. Mai târziu, a revenit în cadrul Partidului Republican, fiind una dintre figurile publice ale partidului în cadrul alegerilor prezidenţiale din anul 2012. În anul 2015, Trump a anunţat că va intra în cursa electorală prezidenţială a SUA în 2016. În cadrul campaniei sale acesta a susţinut crearea de noi locuri de muncă, creşterea securităţii frontierelor şi îmbunătăţirea relaţiilor externe.

Documente care au fost făcute publice de către presa americană pe parcursul campaniei electorale demonstrează cum la începutul anilor 1990, în timp ce încerca să evite falimentul, Trump nu a declarat sute de milioane de dolari, folosindu-se de o manevră de evitare a plăţii, recomandată de avocaţii acestuia. Aceasta este doar o presupunere, dat fiind faptul că Trump a refuzat să elibereze declaraţia de venituri, încălcând astfel o practică urmată de fiecare candidat la preşedinţia SUA vreme de zeci de ani.

DONALD TRUMP ESTE NOUL PREŞEDINTE AL SUA. „Voi fi preşedintele tuturor americanilor”. Rezultatele alegerilor.

HARTA INTERACTIVA
Alegeri parlamentare: Candidatii in fiecare judet din tara si in Bucuresti. Vezi listele principalelor partide din judetul tau

Cateva mii de nume au pus partidele politice pe listele de candidati la alegerile parlamentare din 11 decembrie. HotNews.ro a centralizat toti candidatii pentru Camera Deputatilor si Senat si a realizat o harta interactiva cu listele principalelor partide pentru fiecare judet din tara, inclusiv Bucuresitul unde cateva nume mari au intrat in cursa ca independenti.
Print YM E-mail Mai mare|Mai mic Comentarii ​​HARTA INTERACTIVA Alegeri parlamentare: Candidatii in fiecare judet din tara si in Bucuresti. Vezi list

Promisiuni de campanie sau amenintari?

Daca ne alegeti vor fi platite indemnizatiile pentru asistentii maternali si pentru insotitorii persoanelor cu handicap.
Aceasta este promisiunea pe care am citit-o intr-un un ziar electoral . Textul era camuflat printre mariri de salarii si pensii, reduceri si scutiri care vor sa te faca sa crezi ca va curge lapte cu miere.

Avand in vedere ca plata indemnizatiilor este o obligatie legala, nu un moft sau ceva facultativ, folosirea textului mentionat in campania electorala este monstruoasa.

Oamenii sunt amenintati ca respectarea drepturilor salariale pe care le au este conditionata doar daca aleg pe cine trebuie.