SUBIECT: Cruzimea vietii!

ICCMER a sesizat Parchetul în legătură cu moartea a 771 de minori internați în centre de plasament, în perioada comunistă

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat joi că a depus, la Parchetul General, o plângere penală care vizează tratamentele neomenoase aplicate în perioada regimului comunist în căminele spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației, ce au dus la moartea a 771 de minori.



"Regimul din instituțiile menționate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori — număr provizoriu. Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 — 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 — 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în perioada 20 ianuarie 1973 — 31 decembrie 1991", au precizat reprezentanții IICCMER, într-o conferință de presă.

Potrivit acestora, contextul istoric declanșator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a inițiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste.

"Creșterea forțată a populației, strict cantitativă, fără respectul față de om și fără asigurarea tuturor condițiilor decente de viață, a avut printre consecințe creșterea mortalității materne și infantile, creșterea fără precedent a numărului de copii născuți cu malformații congenitale grave, cu afecțiuni fizice și psihice, cu diverse boli moștenite sau dobândite după naștere, mii de copii ajungând orfani și un număr impresionant fiind abandonați", precizează reprezentanții Institutului.




IICCMER arată că minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărțiți în trei categorii — "recuperabili", "parțial-recuperabili" și "nerecuperabili".

"Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i 'recupereze', total sau parțial, pentru integrarea ulterioară în producție, și o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească și pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar și parțială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integrați în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parțial. Părinții erau nevoiți să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situația lor materială. Nu puține sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreținerea minorului în cămin. Mai dificilă era situația minorilor orfani de ambii părinți, lipsiți de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume și nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, 'rebuturile' fiind ascunse și, la limită, evacuate", susțin reprezentanții IICCMER.

IICCMER a cercetat aproximativ 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din țară, din care se trimit spre organele de anchetă penală rezultatele în privința a trei dintre ele, având în vedere probele obținute până în prezent. Investigațiile IICCMER vor continua și după această sesizare.

''Mărturiile adunate privind condițiile de viață de la căminele spital Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației arată că regimul de viață al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare", arată sursa citată.


La conferință a participat și Izidor Ruckel, unul dintre copiii internați în Căminul pentru minori din Sighetu Marmației, adoptat în 1991 de o familie din Statele Unite ale Americii, care a povestit experiențele trăite în perioada în care a fost internat în centrul de plasament de aici.

"Doar în instituția mea majoritatea copiilor s-au îmbolnăvit fizic și psihic. Nu din cauză că erau deja bolnavi, ci din caută că au crescut în Centru. Cea mai mare preocupare a mea în zilele acestea este cea din punct de vedere medical. Copiilor cărora li s-au dat medicamente să se vindece, în loc au fost infectați și au devenit din ce în ce mai bolnavi și multe cazuri au condus la moarte din cauza medicației", a povestit Izidor Ruckel.

El a mai spus că, după ce a revenit în vizită la centrul de plasament în care a fost internat, a descoperit că angajații nu și-au schimbat deloc comportamentul față de copii.

"După Revoluție s-a schimbat cum arată centrul de plasament, dar comportamentul angajaților în felul în care îi tratează pe copii nu s-a schimbat. Comportamentul personalului din aceste centre nu s-a schimbat absolut deloc după Revoluție. Am fost foarte surprins ca la vizitele din 2001, dar și la vizitele ulterioare să descopăr că aceiași angajați au același comportament față de copii, deși condițiile de viață s-au îmbunătățit", a arătat el.

Izidor Ruckel a mai povestit și cum decurgea o zi în centrul de plasament pe care l-a părăsit în anul 1991.

"În fiecare dimineață, ne trezeam pe la ora șase dimineața. Te puneau în baie complet gol. Stăteai în baie pentru două ore. Angajații făceau paturile și după aceea primeai micul dejun și mâncai. După aceea ți se făcea baie, fie că era rece sau nu, nu conta. Apa era schimbată după ce erau spălați toți copiii de pe etaj — 50 sau 60 de copii. Copiii erau puși într-o cameră curată și li se dădeau medicamente pentru a-i seda astfel ca angajații să nu aibă probleme cu ei. Unii copii se răneau singuri, erau legați de pat sau îmbrăcați în cămăși de forță și aceia care se loveau cu capetele de pereți erau cei cărora li se dădeau cele mai multe medicamente. Li se servea prânzul, după aceea același lucru se întâmpla. Venea timpul cinei, stăteai treaz în mare parte, dar dacă erai unul dintre aceia scăpați de sub control erai sedat din nou. După cină ți se făcea baie, erai îmbrăcat la loc și erai pus în pat", a mai spus Izidor Ruckel.

Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER arată că a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, prima dintr-o serie care ''vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificațiile administrative, profesionale și politice''.


La conferința de presă au participat Radu Preda, președinte executiv IICCMER și Cătălin Constantinescu, consilier juridic.

AGERPRES/(AS — autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Drama unei tinere din Sibiu. Roxana Lupulețu are nevoie de 100.000 de euro ca să poată să meargă din nou



O tânără din Sibiu, are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet ca să meargă din nou. Roxana Lupulețu, are nevoie de suma de cel puțin 100.000 euro pentru a se opera într-o clinică din Thailanda, care îi poate oferi șansa de a își folosi din nou picioarele, după ce a suferit un grav accident în care a avut coloana ruptă. Atenție! Imaginile de mai jos pot avea un puternic impact emoțional.


Sibianca a rămas paralizată total de la brâu în jos, în urmă cu patru ani, când a avut un accident, care a adus-o într-un scaun cu rotile. Drama fetei a început din anul 2013, când, în luna mai, Roxana, împreună cu fostul iubit erau pe un ATV, pe bulevardul Mihai Viteazu, iar un șofer care nu a acordat prioritate, a intrat frontal în ei. Fata a fost aruncată și a căzut în cap pe mașina care i-a accidentat. Oamenii care se aflau în jurul lor au încercat să-i acorde ajutor fetei și au mișcat-o din locul în care era până a ajuns ambulanța, deși acest lucru nu trebuia făcut având în vedere faptul că aceasta, în urma impactului a avut fractură la coloana vertebrală. Când a ajuns la spital, în urma consultațiilor, decizia medicilor, a fost ca fata să meargă acasă, deoarece „are doar o mică fractură la spate”. Totuși i-au mai fost făcute investigații și în urma acestora au trimis-o pe Roxana la un spital din Cluj sau din București pentru că e prea gravă starea ei și eu nu au ce să mai facă. Deplasarea din Sibiu spre alt spital, trebuia făcută cu un elicopter, dar nu s-a putut pentru că era furtună afară, iar fata a fost ,,zguduită” pe ambulanță din nou până la Cluj. Șoferul vinovat de drama fetei, nu a fost dat în judecată și a plătit doar o sumă de 500 de lei la o operație și încă câteva costuri de spitalizare la o altă operație de-a fetei în Cluj.



În urma accidentului, Roxana a suferit un traumatism vertebro-medular toracal, iar până în prezent a fost supusă de nouă ori unor intervenții chirurgicale pentru a-i fi salvata viața. Chiar dacă a avut nenumărate complicații în urma operațiilor, Roxana, de 27 de ani, absolventă a facultății de jurnalism și de drept din Sibiu, a avut o ambiție de fier și zi de zi trece prin chinuri cumplite atunci când practică recuperările medicale necesare ( kinetoterapie, masaj, stimulări, presopunctură, acupunctură, bicicletă). Costurile acestor recuperări, nu sunt tocmai mici, întrucât trebuie să plătească cel puțin 300 de lei pe săptămână pentru ședințele de masaj și kinetoterapie.

Nu a mai putut vorbi și nu a mai respirat fără aparate

Trei ani de zile a stat în spital și a plecat de acolo doar când s-a operat. După prima intervenție chirurgicală, Roxana, a avut „ghinionul” de a se opera din nou, deoarece un șurub, din implantul de la coloană care a fost efectuat pentru îndreptarea acesteia cu tije și șuruburi, s-a desfăcut. Acest lucru a generat alte complicații și încă alte trei operații pe care biata fată le-a suportat vitejește. De parcă nu a fost suficient atât, sibianca, nu a mai putut vorbi o lungă perioadă de timp și a respirat doar cu ajutorul aparatelor medicale, după ce a mai fost operată de încă patru ori, tot la coloana vertebrală, pentru extragerea unui lichid care s-a format după prima operație, a avut coastele, sternul rupt, tuburi de dren la plămâni și tub de traheostomie din cauza paraliziei.

Fiecare dintre noi putem face ceva pentru Roxana, putem dona, sau putem face cunoscut cazul fetei, iar prin acest mod mai mulți oameni ar ajuta să împlinim visul tinerei de a merge din nou. Donațiile se pot face în conturile: RO67BRDE330SV71101883300 în lei, RO56BRDE330SV79576023300 în euro sau RO94BRDE330SV97093463300, USD.

Campionii UE la accidente de muncă mortale. Anual, sute de români sunt accidentaţi pe drumul spre sau dinspre serviciu

România are o statistică nefericită care ne face campionii Europei. Peste două sute de români au murit în accidente de muncă numai anul trecut. Potrivit Eurostat, acum trei ani, rata acestor evenimente era de trei ori mai mare decât media pe continent. În căutarea unor soluţii, a venit în România directorul Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă.

„Mesajul e că avem nevoie de condiţii mai bune de muncă şi de o îmbunătăţire a securităţii şi sănătăţii în muncă. Ne confruntăm cu provocări acum şi în viitor. Forţa de muncă îmbătrâneşte. Trebuie să ne descurcăm cu noile tehnologii”, a transmis Christa Sedlatschek.

Provocările sunt mari, pentru cei care muncesc în România. Peste 4.300 de oameni au fost victime ale accidentelor de muncă, numai anul trecut. 200 dintre ei au murit, iar ceilalţi n-au mai putut munci o perioadă. În multe cazuri, lucrătorilor nu li se face instructajul corect. Sunt şi muncitori care nu respectă tehnologia de lucru, dar nici angajatorii nu iau toate măsurile de siguranţă.

Numărul accidentelor mortale a scăzut cu 40 la sută, în medie, în ultimii cinci ani, spun cei de la Inspecţia Muncii. Au fost raportate însă mai multe accidente uşoare, mai ales în hoteluri şi restaurante, în construcţii şi silvicultură.

Sute de accidente de muncă se înregistrează însă pe drumul spre şi dinspre locul de muncă.

Şefa Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, care a venit pentru prima dată în România, a discutat despre soluţiile posibile cu autorităţi, sindicate, patronate şi medici de medicina muncii. A discutat şi cu ministrul Muncii despre pregătirea instituţiilor responsabile în domeniu pentru preluarea preşedinţiei Uniunii Europene, în 2019.

Tudose: O gravidă s-a aruncat din telescaun la Baia-Mare, după ce s-a oprit curentul

Din cauza furtunii violente din vestul ţării, o gravidă care a rămas blocată în telescaunul de la Şuior după ce instalaţia a rămas fără energie electrică, a sărit din telescaun, starea ei fiind stabilă. Anunţul privind cazul a fost făcut de premierul Mihai Tudose.

"La Baia-Mare s-a oprit curentul la telescaunul de la baza Şuior, o doamnă gravidă s-a panicata şi s-a aruncat. E în stare stabilă", a declarat premierul Mihai Tudose la Antena 3.

În total, în telescaunul din localitatea maramureşeană Şuior au rămas blocaţi 20 de turişti, după ce aceştia au fost surprinşi de o furtună, au precizat reprezentanţii ISU Maramureş.

”La ora aceasta, 21.20, şase turişti mai trebuie coborâţi”, potrivit sursei citate.

În urma vijeliei, un copac a căzut pe firele de telescaunului, iar instalaţia nu a mai pornit.

De asemenea, în Baia Mare foarte mulţi copaci au fost doborâţi şi au căzut pe case, maşini trotuare sau carosabil. ”Tot oraşul e acoperit de crengi şi frunze, fiecare al doilea copac e rupt sau afectat de furtună”, potrivit ISU Maramureş.

Nu învățăm nimic din tragedii! 14 paturi pentru marii arși într-o țară cu 19 milioane de locuitori, atât are România azi, la doi ani de la Colectiv

Un bărbat de 71 de ani din Botoșani, rănit grav într-o explozie vineri nu și-a găsit locul într-un spital pentru arși. Conform protocoalelor medicale ar fi trebui să fie adus la București, singurul oraș din România unde avem un spital pentru cei cu arsuri, însă nu erau locuri. A fost trimis la Iași în cele din urmă, deoarece acolo există personal medical care ar putea să îngrijească un asemenea bolnav. Marii arși sunt considerați a fi cele mai complicate cazuri medical vorbind.





De ce nu s-a găsit un loc la București pentru un pacient ars? Simplu, România are în clipa de față 14 paturi pentru marii arși, 5 la secția de reanimare de la Spitalul de Arși, 6 la Spitatul Floreasca și încă 3 la Casa Austria din Timișoara. Asta e tot ce avem într-o o țară de 19 milioane de locuitori care mai are ceva industrie petro-chimică, o țară care mai are încă ceva industrie de îngrașaminte chimice, o țară unde mai avem ceva industrie de exploatare-extracție de petrol și gaze, iar accidentele de muncă se pot întâmpla oricând.

Zilele trecute am filmat la Cluj Napoca, unde asociația celor de la Beard Brothers adună bani ca să doteze o secție de arși de 5 paturi care deservește tot Ardealul. Secție, nu clinică, un loc unde sunt tratați cei care au arsuri pe maximum 20% din suprafața corpului, orice pacient cu arsuri mai mari trebuie trimis la Bucureșți. Să vă mai spun că la momentul când am filmat în secția de 5 paturi de la Cluj erau internați 6 arși? Povestea si filmul sunt aici.

Am întrebat pe cineva care a lucrat până de curând în Ministerul Sănătații, dna conferențiar doctor Elena Copaciu ( îi găsiți aici cv-ul) de ce suntem în halul ăsta? Cum fac alte țări europene? Câte paturi pentru marii arși au țările civilizate? Răspunsurile sunt înfricoșătoare.

“La momentul Colectiv, România nu avea niciun pat de terapie intensivă pentru mari arși”

– Nu îmi pot scoate din minte tragedia de la Colectiv, până la momentul focului de la Colectiv, cum au fost gestionate aceste cazuri, marii arși?

..........................

Neluțu Trandafir, la instanță în scaunul cu rotile, supărat pe cel care l-a accidentat



Răbufnire în instanță a cântărețului Neluțu Trandafir – Titerlești, în timpul procesului în care se judecă vinovăția șoferului care l-a accidentat pe acesta în ianuarie 2016, eveniment rutier în urma căruia artistul a avut nevoie de câteva săptămâni de spitalizare. Supărarea lui a fost dată de faptul că inculpatul nu a venit nici măcar până acum să își ceară scuze la el pentru cele întâmplate.

Ca și cum acest lucru nu era suficient, judecătorul de caz l-a întrebat pe Trandafir, conform procedurii legale, dacă el este de acord ca instanța să îi prelungească inculpatului Mihai Barbărasă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Cântărețul s-a opus categoric, menționând că vârsta destul de înaintată pe care o are șoferul îl poate face pe acesta un pericol public pe șosele.

"Comportamentul lui față de mine a fost unul josnic. Știa că vinovăția îi aparține, dar m-a înjosit, crezând că dacă sunt în cărucior sunt și un prost, un fraier. Nu m-a întrebat niciodată dacă mă doare ceva, vreo unghie. Nicio scuză, doar un telefon ca să îmi spună să trag concluziile că e om bun. Mi-a spus că mama lui - femeie de serviciu și tatăl lui – croitor, l-au învățat să fie om de caracter când a plecat în lume. I-am spus că trebuia să îi asculte, că poate i-a supărat. Acum m-am opus prelungirii pentru că are o vârstă și nu vreau să mai rănească și alți oameni, să îi lovească. Am încredere în Justiție și cred că se va face dreptate”, a spus Trandafir.

El a menționat în fața judecătorului Sorin Pătrulescu că a aflat de acest proces de pe internet, acasă nevenindu-i nicio citație sau alt document care să îl informeze cu derularea procesului. Magistratul l-a asigurat pe Trandafir că instanța a făcut toate diligențele legale pentru a-l cita, cel mai probabil citația nefiind adusă la timp sau nefiind lăsată unde trebuie de poștașul din zonă.

Cântărețul a venit la instanță în scaunul cu rotile în care își petrece viața de circa 30 de ani. El a rămas cu infirmități după ce a încercat să evite un grup de copii, ajungând cu mașina într-un stâlp. După Revoluție s-a apucat de cântat și în ultimii ani a participat inclusiv la emisiuni tv sau concursuri de talente. Tot în ultimii ani el a avut parte de tot felul de evenimente rutiere, inclusiv anul acesta fiind implicat într-un accident rutier, de fiecare dată fiind vorba de câte un ghinion pe care Trandafir nu îl credea posibil să i se mai întâmple. El conduce mașini adaptate persoanelor cu handicap, iar în ziua în care s-a produs accidentul pentru care este procesul aflat acum la instanță venea dinspre Baia de Aramă spre Târgu Jiu. Mașina pe care o conducea tracta o remorcă încărcată cu lemne, de pe contrasens autoturismul său fiind lovit de un altul, cel condus de Barbărasă. Neluțu Trandafir spune că expertiza de la dosar arată că el avea o viteză de sub 10 km/h în momentul producerii accidentului, în timp ce celălalt autoturism depășise 80, deși se afla într-o curbă și în pantă, pe direcția de coborâre.

Fetița bolnavă de cancer ai cărei părinți refuză operația ar putea fi luată în plasament în regim de urgență sau prin ordonanță

Situație disperată într-o comună ieșeană! Părinții refuză să-și ducă fetița, bolnava de cancer, la spital. Motivul este cel puțin revoltător: tatăl este convins că medicii vor să fure organele fiicei sale.

Singura șansă a micuței de 8 ani este o decizie în instanță. Cel mai probabil, Bianca va fi luată în plasament în regim de urgență sau prin ordonanță președințială.

Acestea sunt soluțiile la care vor apela juriștii Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași pentru ca fetița să poată primi tratament. Până atunci, medicii au mâinile legate, iar situația ei se înrăutățește pe zi ce trece.

La numai doi ani, fata a primit unul dintre cele mai dure diagnostice: cancer la rinichi, o formă rară și în stadiu avansat. Așa a început calvarul. Copila a fost operată de mai multe ori. Iar în ultimii șase ani a stat luni în șir în spital, pentru tratamente.

Părinții au sperat că fiica lor se va face bine. Însă cancerul s-a extins și la plămâni. Iar fata ar trebui să treacă acum printr-o nouă operație.

Mama și tatăl ei se opun. Și se tem că medicii i-ar putea lua organele sau că micuța nu ar supraviețui intervenției.

Părinții spun că au adus un tratament extrem de scump din Italia cu promisiunea că vor primi banii de la spital. Aproape 100 de milioane de lei, pe care nici acum nu i-au văzut.

Și nu ar fi singura problema cu care s-au confruntat. Medicii de la Spitalul Sf Maria din Iași care s-au ocupat de caz nu știu în ce stare este pacienta. Recunosc însă că boala este extrem de gravă, cu prognostic rezervat.

Unul dintre minerii răniți în explozia de la Uricani a decedat

nul dintre minerii răniți în explozia de la Uricani din 30 octombrie, care fusese adus la Spitalul de Arși din Capitală, a murit joi dimineața, la ora 5,30, a declarat pentru AGERPRES directorul medical al unității sanitare, Cristian Nițescu.



Minerul decedat avea 40% arsuri pe suprafața corpului și arsuri de căi aeriene, a precizat Nițescu.

Potrivit acestuia, cel de-al doilea miner care se află la Spitalul de Arși urmează să fie externat în cursul zilei de vineri.

Pe 30 octombrie, în Mina Uricani, s-a produs o deflagrație într-o galerie, soldată cu patru victime.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu)

Președintele ANPP: Minerul care a murit joi ar fi fost infectat cu klebsiella și piocianic

TÂNĂRĂ DE 22 DE ANI AFLATĂ ÎN STARE VEGETATIVĂ A FOST PLIMBATĂ ÎNTRE 6 SPITALE DIN ROMÂNIA ȘI REFUZATĂ LA UNUL ”CĂ E ȚIGANCĂ ȘI MIROASE URÂT”!

Libertatea prezintă cazul Narcisei Constantin, mamă cu trei copii, care e doar unul dintre românii condamnați pentru că spitalele fug de bolnavii fără activitate conștientă. Ei pleacă din țară pentru o șansă la viață.

Tânăra e în stare de inconștiență, imobilizată la pat, hrănită printr-un tub direct în stomac, din 15 ianuarie 2018 și își poate mișca doar ochii, din reflex.
Dar asta n-a împiedicat sistemul medical s-o trimită chiar și la hotel, unde a și stat câteva zile, între intrenări și externări!
Familia povestește că a întâlnit doctori dedicați și spitale care s-au luptat pentru viața Narcisei, dar și ”un medic la Sf. Luca care nu ne-a primit spunându-ne că că suntem țigani și mirosim urât!”.
Nu e, în primul rând, culpa spitalelor, ci a sistemului sanitar din România, care nu acordă atenție caurilor de bolnavi în stare vegetativă.
Până a urmă a fost, Narcisa Constantin a fost acceptată la Paris pe asigurarea medicală obținută de când locuia în Franța!


De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Pe 15 ianuarie 2018, în satul Ghimpați, din Giurgiu,Narcisa Constantin se întoarce de la cumpărături.

Ajunge la 50 de metri de casa unde locuiește alături de soț și de cei trei copii, de 5 ani, 2 ani și de cel mic, sub un an.

O mașină o lovește.

Narcisa nu apucă să povestească niciodată accidentul, pentru că, din acel moment, ea intră într-o stare de inconștiență.

ÎN 9 SPITALE, LA HOTEL ȘI ACASĂ, HRĂNITĂ CU TUBUL!
Este transportată de urgență la București, la Spitalul Municipal, în comă.

De atunci, Narcisa Constantin schimbă sau ajunge în pragul a 6 spitale: Municipal, Bagdasar, Sf. Luca, Gerontomed, Elias, Filantropia.

Ajunge să stea 9 zile la un hotel din București.

Simona visează să devină medic pentru a descoperi leacul bolii de care suferă

Simona este o fată de 15 ani, care se luptă cu o boală cruntă. Cu toate astea, nu uită să zâmbească și le dă încredere celorlalți copii, uneori, chiar și doctorilor. Visează să devină medic pediatru și să descopere leacul bolii de care suferă.

Simona sfidează greutățile pe care viața i le-a pus în față și deși e doar un copil, poate servi drept model pentru orice adult care se confruntă, sau crede că se confruntă, cu probleme mari.

Și-a petrecut o bună parte a ultimilor ani în Spitalul Marie Curie, din București. Problemele au început în 2015, cu ceva dureri la șold și la spate.

“Pur și simplu m-am trezit și am mers. Am observat că mă doare. N-am băgat-o în seamă. Adică, am zis că e din cauza curentului. Am luat niște pastile, m-am dat cu cremă și au trecut după o săptămână. Reapăreau, apoi dispăreau. Până nu s-au mai oprit”, își amintește Simona.

Inițial, doctorii au crezut că e vorba de scolioză. După analize amănunțite, Simonei i s-a pus un diagnostic mult mai grav. Părinții și medicii au evitat să îi dea detalii, dar Simona e un copil foarte inteligent.



“Îmi venise pur și simplu în minte și am căutat. Și i-am zis zâmbind mamei: Știi ca tumora mea înseamnă cancer?. Așa i-am zis. A rămas uimită și eu i-am spus-o zâmbind. Nu aveam nicio treabă. Știam ce înseamnă cancer. Dar nu așa de mult”, mărturisește Simona.

Anii au trecut și Simona a trecut prin mai multe operații. În final, doctorii i-au amputat piciorul stâng și deși i-a fost greu la început, Simona spune că viața merită trăită.

“Glumeam într-o seară… Întrebasem de piciorul meu și mi s-a spus că e la plimbare. Și am spus bine că se plimbă el, că eu stau în pat. M-am obișnuit. Și am început să merg ușor-ușor cu cârjele. Și acum sar într-un picior. Pe zi ce trece, mai făceam un câte un lucru. Mă descurcam singură. Mai și dansez! Fac aproximativ ce face și un om normal. Dar eu nu mă consider diferită. Nu.”, spune Simona.

E doar unul dintre motivele pentru care în perioadele în care se simte bine, vrea neapărat să meargă la școală. E drept, profesorii vin și acum să îi predea în salonul de spital. Dar nu e același lucru, spune Simona.

COMISARUL GĂRZII DE MEDIU IAȘI CARE A LOVIT-O PE ANA ȘI-A SCHIMBAT DECLARAȚIA DESPRE FATA DE 18 ANI PARALIZATĂ: ”ACCIDENTUL NU A FOST PE TRECEREA DE P

După ce la locul faptei a recunoscut polițiștilor că a lovit-o pe zebră, Eugen Sandu spune acum că eleva a trecut printr-un loc nepermis!

”Faptul că Eugen Sandu nu și-a asumat vina și că Parchetul tergiversează de trei ani dosarul afectează recuperarea Anei”
Marie Jeanne Stoian, diriginta fetei
Libertatea publică al doilea episod dedicat cazului Ana Maria Tănasă, fata imobilizată total la pat, cu tetrapareză spastică, din cauza unui accident rutier netrimis nici acum în instanță!
Astăzi se împlinesc exact trei ani de când, pe 2 decembrie 2015, comisarul Gărzii de Mediu Eugen Sandu o lovește cu mașina instituției pe trecerea de pietoni pe Ana, o fată de 15 ani, venită de la casa de copii și crescută de o familie de țărani de la marginea Iașiului.
De trei ani, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași nu au finalizat cercetările în dosarul cu numărul 16326/P/2015!
Medicii explică de ce primele luni și ani sunt esențiale pentru recuperare.
În exact această perioadă, amânarea Parchetului și neasumarea șoferului au lipsit-o pe Ana de mijloacele unei lupte mai bune cu boala ei, spun cei care o îngrijesc.
Judecătorul de drepturi și libertăți Irina Țîrlea, în fața căruia a ajuns contestația avocatei Anei, a scris o motivare în care a acuzat procurorii că, în loc să facă dreptate, ”strângeți probele în rate”!


de Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

Ana îți ține mâna în timp ce Maricica îi dă de mâncare cu seringa.

Îi pompează direct în stomac lichidul care arată ca supa de morcovi și este supă de morcovi.

”Câte 250 de grame, de 7 ori pe zi”, explică mama fetei paralizate pe 2 decembrie 2015.

Cina Anei Tănasă în ajun de Sfântul Andrei constă în patru injecții cu supă de morcovi. Maricica adaugă: ”Mâine la prânz o să-i dau și niște ficăței pasați”. Carne tot sub formă de lichid gros, tras calm, încet, cu seringa, din cana cu smalț și introdus prin sonda fixată pe abdomen.

De trei ani, acestea sunt mesele ei.

DIFERENȚA FAȚĂ DE CAZUL NEȘU
Întinsă în pat și zidită în cearceafurile prea grele pentru ea, Ana-a-lui-Manole continuă să privească neobosită în jur.

E o diferență față de fotbalistul Mihai Neșu sau de Christopher Reeve, fostul actor din Superman, care au paralizat din cauza secționării coloanei vertebrale, fără deteriorarea creierului și a lucidității.

Ana Maria Tănasă este imobilizată de trei ani din cauza loviturilor la cap, administrate de destin ”cu o viteză de 73-76 de kilometri la oră”, citat din expertiza comandată de Parchet. Asta-i afectează nu doar corpul, ci și percepția și gândirea.

MUSTRARE NEMAIÎNTÂLNITĂ A UNUI JUDECĂTOR CĂTRE PROCURORI: VOI CĂUTĂȚI PROBELE ”ÎN RATE”!
Când avocata Anei face contestație, ”De ce întârzie cercetarea trei ani când accidentul e atât de grav că victima e aproape în stare vegetativă?!”, același Parchet de pe lângă Judecătoria Iași îi răspunde că suspectul Eugen Sandu a tras de timp ”prin felul în care a înțeles să-și exercite drepturile procesuale”!

Avocata Sandra Grădinaru le scrie că, potrivit legii, ”procurorii și nu suspecții stabilesc ritmul cercetării penale”. Apoi, merge la un magistrat de drepturi și libertăți.

5
ofițeri judiciari s-au succedat în dosar!
Judecătorului Irina Țîrlea îi pică în poală ceașca de cafea când vede explicația procurorilor.

Mai rar într-o decizie judecătorească, Curtea se apucă și calculează de mână cât timp au lucrat procurorii!

”Din 2 ani și 2 luni, cauza a stat în nelucrare 1 an și 3 luni la Parchet”
Irina Țîrlea, judecător
Ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din timp procurorii au frecat menta, ca să vorbim ca la peluză, că tot îi plăcea Anei fotbalul, ”dânsa dădea bine în minge”, așa cum își aduce aminte fratele ei de sânge, Robert.

În Încheierea nr. 12 din 22 februarie 2018, vădit scoasă din țâțâni, judecătoarea Irina Țîrlea le scrie în clar procurorilor că se ocupă cu ”administrarea probelor în rate”!

Și-i poftește să trimită dosarul în instanță până pe 15 septembrie 2018.

Vezi să nu!

COMISARUL DE LA GARDA DE MEDIU: ”CE SĂ VĂ SPUN ALTCEVA DECÂT CĂ AM ALBIT ÎN ULTIMII TREI ANI?”
Azi e 2 decembrie 2018 și dosarul e tot neîncheiat.

În casa familiei Olariu e ca în vechile locuințe țărănești chiar și după ce se bagă gaze. Din economie firească, oamenii încălzesc o odaie, cel mult două și lasă holurile reci, ca pe vremea sobelor cu lemne și cărbuni înecăcioși.

În camera Anei e foarte bine.

Fata brunetă se uită la tine, iar ochii, nu privirea – asta ar fi prea vag, ci ochii în concretețea lor organică conțin o asemenea lumină încât nu-ți vine să crezi că, de trei ani, de când a fost lovită groaznic la cap de o mașină pe trecerea de pietoni, Ana Maria Tănasă e ”în minimă conștiență”.

”Minimă conștiență”, așa îi explică starea Mihaela Axente, doctorița neurolog care o tratează regulat pe Ana, ori de câte ori ambulanța o duce de la Iași la București.

Apropo de cearceafuri. Din când în când, mâna dreaptă a puștoaicei încearcă să ridice acoperământul.

Nu poate! E prea mult pentru Ana și nu te poți abține, e complet nepotrivit, însă nu te poți abține să nu-ți aduci aminte câți nervi îți faci când unele hoteluri aranjează marginile cearceafurilor strâns sub saltea și te zbați ca o mumie ca să îți creezi spațiu. Sisteme diferite de referință.

Neputând să dea cearceafurile de pe ea, Ana se agită. Îi crește pulsul.

Și șoferul care a lovit-o, Eugen Sandu, susține că nu se simte prea bine. Și e adevărat.

”Ce să vă spun altceva decât că am albit în acești ultimi trei ani?”, oftează comisarul Loganului de serviciu care a purtat-o pe capotă pe Ana 33 de metri, înainte de a o lăsa în comă pe asfalt.

Omul a slăbit 10 kile, iar soția îi e în depresie.

”FATA AVEA PROBLEME LA CAP DINAINTE”
Garda de Mediu din Iași își are sediul undeva pe Strada Fântânilor, lângă aeroport, și aici lucrează Eugen Sandu, suspectul netrimis în judecată până azi.

Mașina implicată în accident e de la Garda de Mediu și are numărul MH-20-GNM.

”Ce să vă spun altceva decât că am albit în acești trei ani?”.

Trei ani între 2 decembrie 2015, data accidentului în care Sandu a lovit-o pe Ana, și 2 decembrie 2018, ziua de azi.

O doamnă cumsecade, ”colegă a domnului comisar”, șoptește: ”Dacă ați ști cât de mult s-a zbătut, săracul, cât a suferit și câți bani a cheltuit!”.

”Mai mult nu pot să spun câtă vreme e deschis un dosar penal”, adaugă Sandu, oftând din nou.

”200 de milioane a dat deja familiei fetei, dar nu a notat pe nimic!”, exclamă colegii comisarului.

Părinții adoptivi ai Anei recunosc ajutorul. ”Da, a dat bani pentru fată, dar de când și-a schimbat declarația nu mai avem nevoie de nimic! Să umple curtea cu bani și nu avem nevoie!”, izbucnește în lacrimi Maricica, în cealaltă parte a Iașiului, când îi relatăm discuția cu autorul accidentului.

”Și, fie vorba între noi, știați că fata avea probleme la cap dinainte?!”, strecoară aceeași colegă de la Garda de Mediu, plină de bunăvoință. Răspunde la un telefon, se adaugă în birou alt coleg, doamna sincer binevoitoare îl pune și pe el să repete câți bani a dat Eugen Sandu victimei.

STATUL ROMÂN NU RECUNOAȘTE COMPLEXITATEA ÎNGRIJIRII COPILULUI SĂU
Să nu evităm discuția despre bani!

Cu funcțiile creierului reduse de accidentul rutier, Ana Maria Tănasă învață să vadă, să citească, să gândească și să-și miște mușchii. Aproape zilnic aici, în casa din Valea Lupului, vine kinetoterapeutul Silviu Burlacu.

Aproape zilnic, pentru că statul decontează 90-95 de ședințe pe an.

Pentru restul pune bani familia Olariu. ”Și ne-a mai dat și Eugen Sandu, șoferul”, recunosc ei.

Cei doi părinți de suflet se gospodăresc din totalul de 1.600 de lei lunar pe care Ana îi primește de la statul român, care e în continuare ”tatăl și mama ei”, după ce părinții au părăsit-o la casa de copii, iar Maricia și Fănel au luat-o de la trei ani în îngrijire, dar nu au putut-o adopta oficial.

Părinții țin răbojul celor 1.600 pe lună: 900 de lei e alocația de îngrijire, 500 pensia de invaliditate și aproape 200 de lei fac bursa unde s-a înscris Dumnezeu știe cum și alte drepturi.

De ce mai are nevoie să figureze la un liceu ca să ia bani?! Hachițele birocrației orientale.

În plus, Maricica e plătită cu 1.400 de lei ca asistent personal al Anei. ”Ca asistent maternal aș fi luat mai mult, 1.800 de lei pe lună, însă cum să mai avem grijă de încă un copil, că asta e condiția statului, să îngrijești doi copii ca să fii asistent maternal și să iei 1.800 de lei?!”, se întreabă mama.

ȘOFERUL EUGEN SANDU A REVENIT ASUPRA DECLARAȚIEI: ”NU AM LOVIT-O PE TRECEREA DE PIETONI!”
Chiar dacă îngrijirea Anei presupune un efort mult mai mare decât dacă ai fi asistenta a doi copii sănătoși, statul nu recunoaște diferența. Capriciile Levantului în versiunea care complică vieți.

Situația Anei e descrisă, fără menajamente, de medici.

”Ana Maria poate face lucruri primare. Recunoaşte voci, şi vocea mea o recunoaşte, dar asta e la nivelul unui copil de 2-3 ani”, explică neurologul Mihaela Axente.

Ana nu e singura care are probleme cu înțelegerea și reținerea lucrurilor.

Eugen Sandu și-a schimbat declarația de la locul accidentului și susține azi, prin vocea avocatului Maricel Munteanu, că ”Am fost sub șoc când am spus că am lovit-o pe trecerea de pietoni, de fapt nu traversa pe trecere!”.

AVOCATA ANEI, SANDRA GRĂDINARU: ”ȘOFERUL ȘI-A SCHIMBAT DECLARAȚIA DEȘI EL A INDICAT PERSONAL TRECEREA DE PIETONI DREPT LOCUL PRODUCERII ACCIDENTULUI!”
Ana traversa neregulamentar, potrivit noii versiuni a șoferului.

”Prima declarație a fost făcută de clientul meu sub efectul tragediei, o tragedie de necontestat, într-adevăr. Polițiștii i-au arătat trecerea de pietoni și de aceea a indicat-o și el. Eugen Sandu vrea să plătească, dar să plătească pentru ce a făcut. Nu a lovit-o pe trecere!”, zice Maricel Munteanu, avocatul comisarului.

”Dacă ar fi lovit-o pe fată pe trecerea de pietoni, de ce primele resturi din mașină sunt la 23 de metri de trecere? Accidentul sigur nu a avut loc pe trecere!”
Maricel Munteanu, avocatul lui Eugen Sandu
”Cât despre faptul că victima ar fi reprezentată pro bono de doamna avocat Grădinaru, știți cum se întâmplă în cazuri de despăgubiri…”, mai spune avocatul comisarului, lăsând să se înțeleagă faptul că asistăm, de fapt, la o cursă a banilor.

”Ambii martori de la fața locului, audiați de poliție, susțin că Ana Maria Tănasă era pe trecerea de pietoni. Inculpatul însuși a indicat personal acest loc drept locul de producere a accidentului! Cât despre faptul că reprezentarea e pro bono, există acte în acest sens. O să luăm zero lei!”, contrează Sandra Grădinaru, avocatul Anei Tănasă.

ntinsă în camera caldă, Ana nu știe ce lupte s-au pornit în numele ei, în lumea care se întinde dincolo de geam, peste iazul înghețat și la dreapta față de tabloul cu Michael Jackson.

PROFESORUL DAN STAMATE: ”COPIII NU POT TRECE PESTE ȘOCUL NEDREPTĂȚII”
”Dânsa” a mâncat și acum e mai calmă. Așa îi spun Maricica și Fănică fiicei lor, ca doi moldoveni.

O privești pe ”dânsa” în albumele răsfoite de părinți. O vezi în propriul jurnal. O fată de 15 ani, fascinată de Michael Jackson, dar în același timp încântată că se duce să cânte în corul bisericii.

”Băiețoasă și totodată extrem de caldă și de generoasă cu colegii”, după cum o descrie profesorul de chimie Dan Stamate.

”Copiii nu pot trece peste șocul nedreptății și al absurdului că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni”, spune dascălul.

DIRIGINTA MARIE JEANNE STOIAN: ”AM ELEVI CARE NU MAI VOR SĂ TRAVERSEZE PE ACEA TRECERE DE PIETONI!”
Și Marie Jeanne Stoian, a doua dirigintă pe care a avut-o Ana la Liceul Economic nr. 3, vorbește despre efectele traumatizante ale accidentului la nivelul comunității din școală.

Stoian e profesoară de religie, fosta dirigintă a clasei a 9-a D, din care făcea parte și Ana.

Astăzi, colegii puștoaicei imbolizate au ajuns într-a 12-a.

Alina Pintiliuc, din Lețcani, una dintre primele fete care s-au împrietenit cu Ana, spune că ”e caldă și sinceră”.

Sinceritatea Anei aproape că a șocat-o și pe Diana Vițcu, cea cu care împărțea ”ultima bancă, rândul de la geam”.

”În general, din teribilism sau pur și simplu ca să ne ascundem, unii dintre noi vrem să fim și altceva decât suntem. Nu era cazul Anei, care spunea mereu ce avea de spus”
Diana Vițcu, colega de bancă a Anei din liceu
Când vorbesc despre fosta colegă, fetele alternează prezentul cu trecutul.

”Am elevi care și acum, după trei ani, și nu e o scuză a lor, nu vor să meargă la Ana acasă decât duși cu mașina, pentru că le e teamă să traverseze pe acea trecere de pietoni”, povestește profesoara de religie.

Și continuă.

”NEASUMAREA ȘOFERULUI ȘI TERGIVERSAREA PROCURORILOR AU AFECTAT RECUPERAREA ANEI”
Fosta dirigintă crede că împovărarea Anei a crescut din cauza neasumării celor responsabili fie de accident, fie de lămurirea justă a lui.

”Faptul că Eugen Sandu nu și-a asumat imediat vina și că procurorii tergiversează de trei ani cazul afectează recuperarea Anei”, spune Marie Jeanne Stoian, dirigă și profă de religie.

O confirmă, de la celălalt capăt al cunoașterii umane, un medic. Înțelegerea prin știință.

”În cazul pacienţilor cu tetrapareză spastică, dacă în primele șase luni, un an îşi recapătă starea de conştienţă, ei încep să înghită singuri, de pildă, sunt şanse să fie din ce în ce mai bine. Prima perioadă e foarte importantă!”, detaliază medicul Mihaela Axente, şef Secţia Clinică Recuperare Neuropsihomotorie a Centrului de Recuperare pentru Copii „Dr. Nicolae Robănescu” din București.

Doctorița o știe bine pe Ana Maria Tănasă. ”Pe 6 ianuarie, vom merge din nou la București la doamna doctor Axente. Ana zâmbește de fiecare dată când salvarea o lasă la ușa clinicii”, dă din cap Fănică.

Neurologul explică de ce e nevoie de un tratament intens de recuperare imediat după accident: ”În traumatismele cranio-cerebrale grave, cum este şi cel suferit de Ana, pacienţii ajung la un nivel de bine, dar, la un moment dat, achiziţiile se plafonează dacă nu sunt atinse într-un termen”.

DOCTORIȚA MIHAELA AXENTE: ”ANA NU VA FI UN COPIL AUTONOM NICIODATĂ”
Dar de unde bani pentru o recuperare rapidă?

Să ocrotești vreme de trei ani, într-o casă țărănească, un caz de tetrapareză spastică e un drum împotriva tuturor vânturilor deșertului, unde oștile se pierd, îngropate cu lăncii și cai cu tot.

Maricica și Fănică, Don Quijote și Sancho Panza, au pornit pe acest drum.

Căci, în ciuda reputației tabloidale de erou dus cu pluta, Don Quijote dorea un singur lucru: o lume cu un pic mai multă decență.

Așa că Maricica și Fănică pun de la ei pentru kinetoterapeut, mai cheamă un logoped, îi mai ajută fiica lor, Irina, revenită după 13 ani de stat în Italia, însă mijloacele îi limitează și, mai ales, îi constrâng taman când recuperarea Anei e critică.

Ei recunosc încă o dată, ”de față cu ziaristul, că noi nu mințim”, că Eugen Sandu le-a dat ceva bani, însă nimic clar, vorbit dinainte, ”ceva pe care să putem miza”.

”La Ana s-a ajuns acum la un nivel mai bun, dar ea nu va mai fi un copil autonom niciodată. Nu cred că va mai putea să meargă vreodată. Din punct de vedere motor, achiziţiile sunt minime”
Mihaela Axente, neurolog
Ana de 2 decembrie. Trei ani de la accident și trei seringi cu supă de morcovi la cină.

”Sosise ziua în care trebuia să încep școala. Împreună cu Maricica și Irina am mers la școală. Am trecut pe sub buchetele frumoase de flori ca niște boboci de gâscă”, scrie Ana în jurnalul ei.

Buchete de flori ca niște boboci galbeni de gâscă, așa le vede fata. O metaforă fără ocolișuri.

Adevărul e că Ana e directă, poznașă și nestingherită.

”Când voi ajunge la 18 ani o să fac ce vreau eu”, îi spunea ea, alintându-se, Maricicăi.

Azi e întinsă în pat, în pantaloni de pijama și cu o bluză gri.

Există, între pozele din jurnal, una de la o cununie civilă, când Maricica și Ana, elegante, așteaptă cu câte un buchet de trandafiri în mâna dreaptă.

Zâmbesc și sunt atât de mândre, de demne și de dichisite că te bușesc lacrimile în camera caldă din Valea Lupului.

La 18 ani, părinții i-au organizat un majorat, cu ”dânsa” întinsă în pat. ”O să fac ce vreau eu”. Nu mare lucru. Să ne gândim.

Să fumeze un joint.

Să aibă o vacanță undeva unde marea e albastră.

Să bea o bere împreună cu prietenul său, ”ai zis că nu vrei, de ce iei de la mine?!!!”.

Să simtă nerăbdarea buzelor altcuiva.

Să poarte un fes ridicol de roșu, cu bob mare.

Să se plictisească, mai ales să se plictisească.

Și, cum de-am uitat?, să gătească clătite, ”preferatele ei”.

PROFESOARA DE RELIGIE DESPRE ROLUL DESPĂGUBIRILOR
”Dacă șoferul și-ar fi asumat sufletește accidentul, atunci Ana ar fi primit o sumă de bani imediat și condițiile recuperării erau altele”, insistă diriginta Stoian.

”Asigurarea ar fi plătit și ea”, susțin și avocații Anei, ”banii ar fi intrat în contul statului, care e întreținătorul copilului, și ar fi avut condiții mai bune de recuperare”.

E aici, în teoria care pornește de la asumarea sufletească, o interpretare lucidă și neașteptată din partea unei profesoare de religie, o descriere a rolului despăgubirilor în procesele din culpă.

În general, în România familiile victimelor sunt privite drept ”vânători de bani”.

În Occident, cazurile de despăgubiri îndreptate fie împotriva marilor companii, fie împotriva persoanelor, au ca scop creșterea șanselor la viață și la recuperare a celor afectați. Plus semnalul esențial pentru societate că intențiile sau erorile care prejudiciază vieți se suportă aspru.

”Clientul meu e un om dărâmat. Și el, și familia sa”, declară Maricel Munteanu, avocatul lui Eugen Sandu, când îl întrebi despre viitor.

”Tergiversarea cazului nu are nicio legătură cu noi, dimpotrivă, vrem să se rezolve cât mai repede, dar pe probe materiale și pe adevăr”, zice apărătorul șoferului.

Ana înţelege mai mult decât poate să exprime. Probabil că realizează cumva starea în care se află. Şi nouă ne zâmbeşte şi avem impresia că o face aplicat. Avem o comunicare intermitentă cu ea”, zice, de la București, doctorița Axente. Ele două se vor regăsi pe 6 ianuarie.

Până atunci, în casa din Valea Lupului, pulsul Anei crește din nou.

E forma ei de comunicare sau doar efectul secrețiilor adunate în piept și pe care nu le poate elimina singură?

Nu ai de unde să știi, relația cu Ana e un test al intuiției crude și firave, pe care cei doi soți Olariu, fata Irina și nepoțica Delia o trec în fiecare zi.

Pulsul sporește.

Maricica vine cu aparatul special pentru secreții. E un aspirator de mucusuri. ”Dacă nu, o să chemăm SMURD”. O spun ca și cum ar trage perdeaua de la stradă când aud cum latră câinii pe uliță. ”În curând vor începe copiii să colinde”.

Bătăile inimii Anei scad de la 130 spre 110. ”Se vor duce spre 100, e bine”, se relaxează Don Quijote și Sancho Panza.

”La pacienții cu tetrapareză spastică, pulsul creşte ca reacţie”, zice doctorița Axente. ”Când aud lucruri neplăcute sau au emoții, pulsul lor creşte rapid. Şi la valori mari”.

Profa de religie își amintește un episod.

Fănică își ridică nepoata, pe Delia, fiica Irinei, ca să o pupe pe Ana
Fănică își ridică nepoata, pe Delia, fiica Irinei, ca să o pupe pe Ana
”TURCOAICA” I-A SPUS ”TE IUBIM!”
Pe când e în Spitalul Sf. Maria, o lună și jumătate stă intubată în comă, pe fată o vizitează colegii.

E timpul când Ana revine încet, încet, dinspre moarte spre viață, ia și o infecție tradițional-românească nosocomială cu Klebsiella, dar organismul rezistă cu antibiotice, ca să fie povestea completă.

O elevă din Turcia, cu tatăl musulman și mama româncă, care învață temporar la Iași, îi ia mâna Anei.

”Turcoaica” îi spune: ”Te iubim, Ana!”. Într-un cor spontan și deloc patetic, ceilalți puștani repetă: ”Te iubim!”.

”Pe obrazul ei a apărut o lacrimă, mi-au povestit elevii. Nu i-am crezut. Am întrebat și o asistentă mi-a confirmat. Fusese acolo. Au venit imediat medicii, era unul dintre primele semne ale Anei, de la accident”, povestește diriga Marie Jeanne Stoian.

Ana de 2 decembrie.

Maricica se gândește tot mai serios că e imposibil să nu găsească ea o cale de a transfera o clătită în seringă. Dulceața merge sigur.

Absolut sinistru !

Vasilică, cifre uluitoare!72 de persoane pe zi rămân fără picior!

După cumplitul accident prin care a trecut, deputatul Radu Vasilică cere Guvernului sprijin financiar pentru persoanele care suferă amputaţii la nivelul membrelor. Deputatul recunoaşte că trecând prin acest eveniment a constatat problemele cu care se confruntă aceşti oameni şi că mulţi nu îşi permit să ducă apoi o viaţă normală. Vasilică a prezentat şi o statistică uluitoare în care se arată că la fiecare 20 de minute unei persoane i se amputează un membru inferior, ceea ce înseamnă că 72 de persoane rămân fără un picior în fiecare zi. Deşi este nevoie de câteva zeci de mii de euro pentru o proteză, statul român le oferă doar 4000 sau 4500 de lei. Parlamentul argeşean recunoaşte că el a avut banii pentru a-şi achiziţiona un asemenea dispozitiv medical, însă nu vrea să-i abandoneze pe cei care nu îşi permit şi vrea să iniţieze chiar un proiect de lege prin care statul să-i poată ajuta cu sumele necesare.



„Un subiect foarte trist este legat de ce se întâmplă cu amputaţii din România. Dragii mei, vă spun o statistică, una care s-ar putea să vă şocheze. În România, în fiecare zi, la fiecare 20 de minute se amputează un membru inferior, trei pe oră. Dintre aceştia, 85% sunt membre inferioare amputate din cauza unor patologii vasculare periferice, inclusiv diabetice sau mai ales diabetice care afectează tot mai mult populaţia tânără, activă social. Restul de 15%, mă rog, am aproximat eu, fiind reprezentat de amputaţii survenite ca urmare a unor accidente. Regăsindu-mă în această situaţie m-am confruntat cu problema tristă în care prin Casa de Asigurări de Sănătate ţi se decontează odată la patru sau cinci ani, o sumă cuprinsă între 4000 şi 4500 de lei. O proteză profesionistă cu genunchi costă de la 30.000 de euro în sus. Ce şanse are omul obişnuit să îşi pună proteză cu genunchi? Niciuna. Am întâlnit două cazuri, nu le dau numele pentru că nu am acceptul dânşilor, dar vreau doar să vă spun pe scurt despre ce este vorba. Un bărbat din Băiculeşti, dintr-o culpă medicală la Spitalul din Curtea de Argeş, l-au tratat aiurea, acum mai mulţi ani şi a ajuns să-i amputeze piciorul. Iniţial, puţin, apoi tot mai mult, pentru că necroza urcă şi la mine a fost iniţial vorba despre o treime, apoi a ajuns la două treimi. Omul a rămas fără picior de deasupra genunchiului, începând cu o culpă medicală, nu mai contează în ce fel şi cum, ce contează este că la ora actuală se deplasează într-o proteză ordinară de lemn, practic nu poate să facă nimic şi se mai ajută de două cârje. Un al doilea pacient care m-a căutat şi care este într-o situaţie disperată, este un bărbat călcat de tren, el argeşean, călcat de tren la Craiova. Are tăiate ambele picioare sub genunchi, din fericire, dar are nevoie de dublă amputaţie de tibie şi peroneu. Îl costă câteva zeci de mii de euro, statul îi oferă 4000 de lei. Cum să îşi permită? Statul îţi tratează doar spitalizarea şi îngrijirile medicale de după.

Este extrem de necesar şi voi face un document mai amplu pentru Ministerul Sănătăţii, poate chiar şi o propunere legislativă, deşi trebuie să mă consult şi cu specialiştii în acest domeniu, fiindcă ce cheltuieşte statul pe activarea de protezare acolo unde, vă repet 72 de oameni pe zi pierd un membru inferior pe zi, statul cheltuieşte 7,5%, nu din bugetul Ministerului Sănătăţii, statul cheltuieşte suma asta din bugetul dispozitivelor medicale susţinut din Ministerul Sănătăţii, iar acesta este de 1,15%, adică pentru amputaţi vine 1,15% din 7,5%. Asta pentru că foarte mulţi bani din bugetul Ministerului Sănătăţii se duc pe o decizie luată repede şi abrupt, pe nişte salarii, salarii foarte mari. Este normal? Eu am avut o parte din bani să îmi cumpăr proteza, ceilalţi oameni ce fac? Sunt doi oameni pe care i-am cunoscut eu, dar ei sunt mult mai mulţi. Este un semnal de alarmă pe care vreau să îl ridic Ministrului Sănătăţii fiindcă acolo problema este şi de alocare bugetară şi de sistem. În departamentul de protezare din Ministerul Sănătăţii conduc instituţia aceiaşi 5 oameni de 25 de ani. Apropo de schimbare de Guvern şi ştiţi că tot timpul este discuţia că mereu se schimbă numai ministrul şi poate secretarii de stat, directori, directoraşi, niciodată. Aceste sume sunt stabilite de acum 25 de ani. Îmi spunea cineva de la Oradea că acolo ar trebui să angajeze un amputat ca să înţeleagă exact despre ce este vorba", a declarat Radu Vasilică.

Un bătrân cu handicap sever, nevoit să se târască pe holul hotelului, după ce agenţii de pe aeroport i-au confiscat acumulatorii de la scaunul rulant

Un bătrân fără o mână şi un picior a vorbit despre umilinţa de a se târî spre camera de hotel, în faţa soţiei sale, după ce o agenţii de pe un aeroport i-a confiscat acumulatorii de la scaunul rulant electric.

Pentru Stearn şi Jan Hodge, aniversarea a 43 de ani de căsnicie nu a început tocmai bine, scrie mirror.co.uk.

Bătrânul de 68 de ani s-a lovit de nepăsarea unui agent de securitate de pe Aeroportul Internaţional din Calgary, care i-a zis că nu are voie să ia cu el bateriile pentru scaunul rulant portabil, la bordul unei aeronave operată de United Airlines.

Drept urmare, Stearn a fost nevoit să se târască pe holul hotelului, fără o mână şi un picior, la sosirea în Tulsa, Oklahoma.

„Faptul că m-am târât pe jos în faţa nevestei mele a fost cel mai umilitor lucru la care mă pot gândi”, a spus acesta pentru CBC.

„A scos la iveală gravitatea handicapului meu... Nu am mai fost acelaşi, după momentul respectiv”, a povestit omul.

Chiar dacă şi-a pierdut o mână şi un picior într-un accident de muncă, în 1984, Stearn dobândise un grad de independenţă cu ajutorul scuterului electric pentru persoane cu handicap.

Când bateriile sale de 2.000 de dolari au fost îndepărtate din scaunul rulant, înaintea călătoriei din februarie 2017, pentru a preveni un incendiu, pensionarul a rămas captiv în propriul corp.

Mai mult, un însoţitor de bord i-a sugerat să folosească un scaun clasic cu roţi, deşi are un singur braţ şi nu l-ar putea împinge cum se cuvine.

Soţia sa a fost tratată pentru cancer, deci nu îl poate împinge. Ca urmare, Stearn a petrecut în pat o mare parte din vacanţă.

Decizia agenţilor de pe aeroport survine în pofida standardelor de transport aerian internaţional, stabilite de IATA (Asociaţia Internaţională de Transport Aerian), care permit oamenilor cu handicap să călătorească cu baterii compacte pentru dispozitive medicale, în bagaje.

Stearn a spus că nimeni nu l-a ascultat, nici CATSA (Canadian Air Transport Security Authority), nici United Airlines, deşi a arătat documentele IATA, care îi permiteau să urce la bord cu acumulatorii pentru scaunul rulant.

Primise această permisiune. Cu câteva luni înainte de incidentul de mai sus, Stearn a suferit un atac de panică, după ce bateriile i-au fost confiscate pe o cursă Westjet, dar i-au fost returnate chiar înainte de decolare.

Stearn vrea să se adreseze acum Comisiei Canadiene pentru Drepturile Omului.

Într-un e-mail primit de Stearn de la United Airlines, compania încearcă să repare situaţia: „Se pare că am încălcat standardele pentru persoanele cu dizabilităţi şi vă oferim un certificat de călătorie de 800 de dolari şi scuzele pentru „inconvenient”.

„Inconvenient este atunci când plouă în vacanţă. Pentru mine, acela a fost un moment care ne-a schimbat viaţa, mie şi soţiei mele”, a spus Hodge.

Preşedinta unei organizaţii pentru drepturile copiilor: Tot ce mişcă în sistemul public este mânat de un singur instinct: propria siguranţă şi bunăsta



Mai mulţi activişti şi activiste pentru drepturile omului scriu despre drama fetelor dispărute şi apoi ucise de criminalul din Caracal. Mădălina Maria Turza, preşedinta Centrului European pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi a postat despre impostura şi corupţia din sistem şi desprecum birocraţia a înlocuit educaţia.

Consilier educaţional şi preşedinta unui ONG pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi, Maria Mădălina Turza scrie despre cum corupţia şi incompetenţa pot fi înlocuite doar cu educaţia. „DISOLUŢIA UNEI SOCIETĂŢI Nu am sa comentez despre cazul fetei din Caracal pentru că mi-e scârbă de păreri, părerisme, revolte pe Facebook şi oportunismul şacalilor care fac din acest nou caz un vagon pentru a-şi împinge agendele personale.

Vreau doar să spun din experienţa de aproape 20 de ani că aproape tot ce mişcă în sistemul public este mânat de un singur instinct: propria siguranţă şi bunăstare. Odată ajunşi într-o funcţie publică, fie că este secretara la "cabinetul" (aşa le place să spună, chit că e o structură cu 10 oameni) unui îmbuibat, fie că e demnitar, poliţist, specialist, consilier, referent sau ORICE, singura raţine este aceea de a fi el acoprit de hârtii. SĂ NU-I INCUMBE: de la un amărât de raport de concediu, la un raspuns la o adresă. Ştiţi câte semnături are în spate un căcat de răspuns pe care îl primeşti de la MAI sau altă instituţie publică? Minim vreo 4, maxim vreo 12: lucrătorul care o întocmeşte după ce a aşteptat vreo 5 zile şi s-a perpelit cu ea pe birou şi a oftat cât are de muncă, un şef de birou, un şef de serviciu, un director. La astea se pot adăuga dupa caz "avize" şi puncte de vedere necerute de nicio procedură, de altfel, de la structuri ale aparatului central al MAI, unde se reia parcursul descris mai sus. Pentru o fucking hârtie. Ca să nu incumbe cuiva clar. Ca sa se disipeze responsabilitatea.

Dacă faci sau vrei altfel, esti izolat si incet incet scapa de tine. Scopul major al oricarui director este "să meargă bine hârtiile pe flux", să se respecte "termenele" alea de formă. Niciun funcţionar nu înţelege că scopul mare al muncii sale nu sunt HÂRTIILE, sunt OAMENII. Fie că vorbim de copii, victime de tot felul, cetăţenii români în general. Toţi ştiu că "trebuie sa meargă pe burtă", să nu facă valuri. Pentru că scopul lor e să ia mizeria aia de bani în fiecare dată de 14 a fiecărei luni. Nu contează că mulţi văd nedreptăţile, nepotismele, curvăsăria, incompetenţa crasă. Toţi văd şi ştiu. Vă garantez. Dar toţi tac.

Pentru că asta a fost singura lecţie care ne-a dat-o istoria asta nenorocită a ţării asteia. Şi ştiti ceva, dacă i-ai da pe toţi afară, prin absurd, şi i-ai aduce pe alţii şi pe cei care azi se bat cu pumnul în piept de pe margine, TOT LA FEL AR FI. Pentru că problema e în noi. În vidul de VALORI în care am fost crescuţi şi educaţi. Este simptomul subdezvoltării. NU avem nevoie de mai multe legi şi proceduri. Avem nevoie de EDUCAŢIE BAZATĂ PE VALORI. VALORI UMANE. Şi, DA, astea se învaţă. NU la olimpiade”, încheie Turza postarea.