Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Drept la tinta pentru Paralimpiada de la Rio 2016

Drept la tinta pentru Paralimpiada de la Rio 2016 #36961

În data de 7 aprilie 2014 a avut loc la Școala Gimnazială „Sfinții Împărați” Galați prima acțiune din cadrul proiectului Drept la țintă pentru Paralimpiada de la Rio 2016.

Evenimentul este organizat de Asociația „Atelierul de Idei” și Clubul Sportiv AKTIV București în parteneriat cu Școala Gimnazială „Sfinții Împărați” Galați și are ca scop un training de introducere în disciplina sportivă tirul cu arcul, precum și un concurs la care vor participa persoanele cu dizabilități care au beneficiat de curs. La eveniment vor participa 10 persoane cu dizabilități fizice din mun. Galați și 10 elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfinții Împărați” Galați, care vor da startul derulării activităților din cadrul programului „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", ce se va desfășura în perioada 7-11 aprilie, 2014.



Evenimentul este prima acțiune de acest gen destinată persoanelor cu dizabilități fizice din municipiul Galați.

Clubul Sportiv AKTIV, pe lângă sportivi de performanță, amatori și juniori, a cooptat și un grup de persoane cu dizabilități fizice pentru a participa la antrenamente și competiții din țară.

Clubul AKTIV a înființat CARAVANA PRIETENIEI ce presupune deplasarea cu echipament și instructori specializați în munca cu persoanele cu dizabilități în 5 orașe pilot (Constanța, Galați, Ploiești, Sibiu și Turnu Măgurele) și împreună cu reprezentanții ONG-urilor locale va ajuta la organizarea unor antrenamente și concursuri de tir cu arcul.

În fiecare oraș în parte, acțiunea va demara cu o introducere (training) în acest sport – tir cu arcul, unde instructorii îi vor învăța pe cursanți poziția corectă a arcașului pentru ca beneficiarii acestui sport să capete încredere și să adune un punctaj cât mai mare în timpul concursurilor viitoare.

În vederea derulării cu succes a acestui proiect în Galați, Clubul Sportiv AKTIV a încheiat un parteneriat cu Asociația „Atelierul de Idei”.

Tirul cu arcul este sport olimpic începând cu anul 1900. În România, acest sport a fost mai puțin practicat dar, prin eforturi considerabile, clubul AKTIV a contribuit substanțial la o dinamică rapidă a tirului cu arcul în ultimii ani.

Obiectivele proiectului sunt:
  • Promovarea sportului tir cu arcul, precum și a persoanelor cu dizabilități fizice care practică această disciplină sportivă, ca modele de integrare în societate;
  • Campanii de conștientizare a problemelor persoanelor cu dizabilități fizice, precum și scoaterea acestora din anonimat prin întâlniri și competiții de tir cu arcul;
  • Asigurarea condiţiilor necesare pentru practicarea disciplinei sportive tir cu arcul de către persoanele cu dizabilităţi fizice, în scopul încetinirii evoluţiei gradului de handicap, a creşterii nivelului de viaţă şi a dezvoltării personalităţii lor;
  • Identificarea unui grup format din 5-10 persoane cu dizabilități care să practice acest sport la cel mai înalt nivel;
  • Legitimarea/înscrierea sportivilor din Galați la un club sportiv de profil;
  • Asigurarea mijloacelor necesare care să permită grupului țintă participarea la competițiile naționale și internaționale;
  • Formarea unei atitudini corecte şi reale a membrilor comunităţii despre şi faţă de persoana cu dizabilităţi fizice şi nevoile acesteia, în vederea integrării în comunitate, a creşterii stimei de sine și egalizarea şanselor de acces în comunitate;
  • Susţinerea unui program permanent de antrenamente pentru persoanele cu dizabilităţi care practică această disciplină sportivă;
  • Achiziționarea materialelor necesare practicării sportului (arcuri, accesorii arcuri, accesorii arcași, săgeți și componente, ținte, tolbe etc.), precum și susținerea sportivilor la competițiile naționale și internaționale;
  • Susținerea sportivilor cu burse sportive în vederea practicării sportului la cel mai înalt nivel;
  • Participarea la Paralimpiada de la Rio 2016 cu minim 1 sportiv, reprezentând obiectivul principal al proiectului de față.

Acest proiect se derulează cu sprijinul Universitățții „Dunărea de Jos” din Galați precum și a sponsorului Faleza Hotel.

https://www.voxtvregional.ro/stire/miscare-pentru-un-corp-sanatos

https://www.viata-libera.ro/societate/52865-galati-viata-libera-cotidian-concurs-cu-tir-cu-arcul-pentru-elevi-si-persoane-cu-dizabilitati

https://adevarul.ro/locale/galati/Scoala-gimnaziala-sfintii-Imparati-galati-escala-drumul-paralimpiada-rio-2016-1_534178070d133766a88d11a2/index.html

https://www.facebook.com/marta.iozefina/media_set?set=a.10152386729097240.1073741839.549762239&type=3
  • Iozefina
  • Avatarul lui Iozefina
  • Deconectat
  • Elite Member
  • Enervez in rate lunare!
  • Posts: 212
  • Thank you received: 53
  • Karma: 5
Fi impecabil in ceea ce spui!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Drept la tinta pentru Paralimpiada de la Rio 2016 #37026

Conform calendarului competițional al Comitetului Național Paralimpic Român în septembrie la Trofeul Litoral una dintre probe va fii tirul cu arcul.
  • Iozefina
  • Avatarul lui Iozefina
  • Deconectat
  • Elite Member
  • Enervez in rate lunare!
  • Posts: 212
  • Thank you received: 53
  • Karma: 5
Fi impecabil in ceea ce spui!
Ultima editare: by Iozefina.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan