SUBIECT: Un crampei de istorie

Mircea cel Batran – Cosmarul de la Rovine

“Eu cel intru Hristos Dumnezeu binecredinciosul si bine cinstitorul si de Hristos iubitorul si singurul stapanitor Io Mircea, mare voievod si domn, cu mila lui Dumnezeu si cu darul lui Dumnezeu stapanind si domnind toata Tara Ungrovalahiei si partile de peste munti (parte din Ardeal), inca si spre partile tataresti, si Amlasului si Fagarasului herteg, si Banatului de Severin domn, si pe amandoua partile peste toata Podunavia (Dunarea) pana la Marea cea mare si cetatii Darstorului stapanitor”. Acesta este Mircea cel Batran si aceasta este impunatoarea titulatura prin care era recunoscut domnitorul sub care, intre 1386 si 1418, Tara Romaneasca a atins cea mai mare intindere din toate timpurile.

La 23 septembrie, acum 623 de ani, urca pe tronul Munteniei Mircea cel Batran, unul dintre cei mai straluciti voievozi romani, descendent din Basarab, fiul lui Radu, care va domni treizeci si doi de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un conducator de exceptie si un chivernisit gospodar de tara. De ce i se spune "cel Batran"? Fiindca mai tarziu au fost si alti voievozi cu numele "Mircea", iar cronicarii, vorbind de Mircea, cel din veacurile trecute, l-au numit astfel pentru a-l distinge, pe criteriu cronologic, de ceilalti. Chiar si marele nostru Eminescu s-a inselat crezand ca Mircea era batran atunci cand s-a batut la Rovine cu sultanul, la acea vreme el fiind un voievod inca tanar. Sub Mircea, nu doar intinderea statului muntean si viata militara au cunoscut o dezvoltare deosebita, dar si religia si economia si-au intins aripile.
Politica externa a marelui voievod a fost dominata de primejdia otomana. Toate luptele pe care Mircea cel Batran a fost silit sa le poarte au fost cu turcii, nicidecum cu ungurii, polonii sau moldovenii. Cu acestia a incheiat aliante trainice in lupta comuna antiotomana. Dar raportul de forte a devenit repede inegal si domnitorul muntean a trebuit sa recunoasca superioritatea otomana si sa ajunga la o intelegere cu Poarta. Platind haraciul, a reusit un lucru esential: si-a asigurat continuitatea vietii politice si a pastrat fiinta statului muntean.

Amenintarea Semilunei si Rovine

Inceputul conflictului cu turcii are loc in anul 1389, atunci cand Mircea il ajuta cu oaste pe Lazar, cneazul sarbilor, in lupta de la Kossovopolje (Campia Mierlelor). Lazar convocase la lupta impotriva "necredinciosilor" toata crestinatatea, insa raspunsurile au fost intarziate sau absente in cea mai mare lor parte. La inceput, sortii au parut a fi de partea crestinilor mai ales ca fanaticul sarb, Milos Obilici, l-a ucis pe insusi sultanul Murad. Fiul acestuia insa, Baiazid Ilderim (Fulgerul), va lua imediat comanda armatei turcesti si va schimba retragerea initiala intr-o stralucita victorie. Crestinii au fost zdrobiti iar cneazul Lazar insusi isi va pierde viata. Asteptandu-se la razbunarea turcilor pentru implicarea sa in lupta, Mircea ia masuri, consolidand linia Dunarii prin ridicarea cetatii de piatra la Giurgiu si prin fortificarea celei de la Turnu (sau Nicopolul Mic). Voievodul va incheia la 10 decembrie 1389 si un tratat de alianta cu regele polonez Vladislav Iagello iar printr-un act semnat la 17 martie 1390, domnul muntean se apropie si de suveranul ungur Sigismund. Intr-adevar, atacul lui Baiazid se produce.

Dupa cucerirea Bulgariei, care are loc in 1393, Baiazid decide sa intreprinda o expeditie impotriva lui Mircea. Oastea turceasca asediaza si cucereste mai intai Silistra, de pe malul drept al Dunarii, traverseaza fluviul, ocupa Turnu si inainteaza spre Arges. Alaturi de sultan se aflau vasalii sarbi Marco Cralievici si Constantin Dragasevici. Lupta s-a dat la Rovine, pe malul unui rau inca necunoscut, in ziua de 10 octombrie 1394. Referitor la acest loc - cuvantul "rovine" inseamna "santuri" - exista discutii: unii cred ca ar fi fost langa Craiova, altii il aseaza pe apa Ialomitei in timp ce o a treia versiune il situeaza pe unul dintre raurile Calmatui, Vedea, Teleorman sau Arges. Cert este ca batalia a fost crunta si sangeroasa, ambele ostiri dand dovada de mare inversunare si ura in incrucisarea armelor. Desi izvoarele sunt categorice in privinta biruintei lui Mircea asupra "paganilor", ea nu a putut impiedica inaintarea armatei turcesti mult superioara numeric, asa incat romanii s-au retras spre Arges unde o noua lupta a avut loc, de aceasta data defavorabila lui Mircea. Tocmai din acest motiv sunt istorici care opineaza ca, desi batalia de la Rovine este privita ca un episod de mare cutezanta a romanilor de sub Mircea cel Batran, importanta sa nu s-a ridicat chiar la proportiile atribuite in manualele de istorie. Cert este, insa, ca Mircea era primul european care infrunta Imperiul Otoman si care iesea cu capul sus dintr-o asemenea infruntare.

Aliante crestine si dezastrul de la Nicopole

Mircea era constient de disproportia numerica si de puterea uriasa a turcilor precum si de unele dificultati interne, ca de exemplu aparitia unui pretendent la tron, un anume Vlad, care inchinandu-se otomanilor a fost numit domn. Astfel, in urma luptei cu turcii din zona Argesului, Mircea trece muntii si incheie la Brasov, la 7 martie 1395, un tratat de alianta cu regele Sigismund al Ungariei, tratat care prevedea ajutorul reciproc in lupta antiotomana. La 6 aprilie, in acelasi an, armata lui Sigismund si cea a lui Mircea reunite erau gata de plecare spre Tara Romaneasca. Campania a avut loc in cursul lunii mai si a dus la redobandirea cetatii Turnu din mana turcilor. Totusi, Vlad cel pus de Baiazid nu a putut fi izgonit, mai mult chiar, el va ataca armata lui Sigismund odata cu retragerea acestuia, princinuindu-i mari pierderi.

Trebuie deci sa admitem ca Mircea a ramas ceva vreme in Oltenia sau s-a retras chiar in Ardeal. Prin supunerea completa a Bulgariei in 1393, prin faptul ca sarbii erau vasali si prin expeditia din Tara Romaneasca cu toate consecintele ei, ungurii se vedeau acum direct amenintati de puterea in plina ofensiva a turcilor. Regele Sigismund hotaraste ca este momentul pentru o mare actiune crestina impotriva "necredinciosilor" pentru a-i goni de la Dunare si chiar din Europa. Atmosfera fusese pregatita: feudalii din Franta, din Germania, chiar cei din indepartata Anglie isi anuntau participarea la campania impotriva acestor noi fanatici ai lui Mahomed. In luna mai a anului 1336 au inceput sa soseasca la Buda(Pesta) primii cavaleri francezi si burgunzi, urmati de cei germani sub conducerea lui Ioan de Zollern si de cavalerii englezi condusi de ducele de Lancaster. Venetia dadea ajutor cu flota ei, iar Bizantul intra si el in coalitie. In toiul verii, mandra armata se indrepta spre tinuturile noastre.

La 13 august, Sigismund era la Orsova, unde il astepta Mircea cu oastea sa. Cu totul, crestinii erau in jurul a 100.000, dintre care 60.000 cavaleri si 40.000 pedestrasi. Cetatile ocupate de turci, Vidin si Rahova au fost luate fara greutate, armata crestina reusind sa asedieze si Nicopole, pe uscat si pe apa. Baiazid era plecat in timpul acesta la Tarnovo. Afland despre sosirea aliatilor, se indreapta degraba cu toate puterile spre cetatea asediata. Confruntarea decisiva intre crestini si musulmani are loc la Nicopole la 28 septembrie 1396. Mircea, cunoscand cel mai bine felul de lupta al turcilor, se ofera sa atace el primul, sfatuindu-l pe regele ungur cum sa abordeze situatia. Nu "frontal", asa cum obisnuiesc cavalerii francezi - invatati cu armurile lor grele, cu caii lor grei si ei imbracati in zale, inchipuindu-si ca matura totul in fata lor. Nu frontal, ci atacul trebuie dat mai intai de cavaleria usoara, pentru a raspandi si anihila pedestrasii asezati in funtea armatei turce. Totusi, ducele Burgundiei, Jean de Nevers, mandru de fala celor sase mii de cavaleri de sub comanda sa, va obtine de la Sigismund onoarea de a deschide el lupta, ceea ce s-a dovedit a fi o eroare. Greii cavaleri strabat in forta doua cete turcesti dar inainteaza prea adanc in campul otoman, randurile turcesti se inchid in urma lor si cavalerii sunt macelariti. Insusi regele Sigismund abia scapa cu viata, fugind cu o corabie pe Dunare, apoi pe mare, spre Dalmatia. Nicopole a reusit astfel sa fie numai o uriasa catastrofa pentru armatele crestinilor.

Marea victorie si atacul lui Timur cel Schiop

Inca o data, Mircea se astepta la represalii. Participarea sa la coalitia ispravita atat de dureros la Nicopole trebuia sa atraga o replica, neintarziata, din partea lui Baiazid. Intr-adevar, in anul urmator, 1397, o armata turceasca a trecut Dunarea, in Muntenia, dar a fost infranta de voievodul muntean. Poate cea mai prolifica batalie purtata cu succes din intreaga istorie a romanilor abia avea sa urmeze, odata cu sosirea anului de gratie 1400. Conform unui izvor contemporan, o armata otomana alcatuita din 66.000 de oameni - ceea ce pare exagerat - facea o expeditie de prada in Ungaria. La intoarcere, erau atacati de Mircea cel Batran, care avea de partea sa si un contingent ungar, in asa fel incat nici mai mult nici mai putin de 3.000 de otomani au mai scapat peste Dunare. Era a patra biruinta romaneasca asuprea turcilor din timpul acestui glorios voievod. In anii urmatori, turcii n-au mai atacat Muntenia, Baiazid organizand campania de cuceriri in Grecia si Asia Mica, si straduindu-se sa cucereasca Constantinopolul. In anul 1399 a murit domnul Moldovei, Stefan I, in locul lui fiind ales ca domn Iuga, zis Ologul. Mircea a socotit ca a venit timpul sa aiba in Moldova un domn prieten si de aceea a trecut in Moldova si l-a pus domn pe fratele acestuia, Alexandru cel Bun (1400-1432), unul din figurile luminoase ale istoriei romanesti.

Baiazid, care distrusese floarea cavalerilor europeni, stia ca nu poate infrange dorinta de libertate a romanilor dar, in orgoliul sau, dorea sa razbune infrangerile armatei sale din anul 1400. In clipa cand se pregatea sa atace din nou pe Mircea insa, un eveniment de cea mai mare insemnatate pentru rasarit urma sa aiba loc: atacul hanului mongolilor, Tamerlan sau Timur Lenk adica Timur cel Schiop, care cuprinsese o mare parte din Asia si voia acum sa aiba si tinuturile stapanite de sultan. Cele doua armate s-au confruntat decisiv in batalia de la Ankara din anul 1402, lui Timur Lenk venindu-i in ajutor tatarii, in timp ce de partea lui Baiazid au sosit sarbii lui Stefan Lazarevici. Lupta s-a terminat prin infrangerea lui Baiazid, parasit de multi dintre ai sai, victoria mongolului fiind completa. Insusi sultanul a cazut prizonier si a suferit din partea invingatorului o mare ofensa: bagat intr-o cusca, a fost purtat prin toata Asia, ca sa vada toate popoarele ce ajunsese stapanitorul temut de odinioara.

In spatele zidurilor inamice

Dupa moartea lui Baiazid au urmat lupte intre fiii acestuia pentru domnie, care au permis vecinilor, cel putin pentru o vreme, sa scape de primejdia otomana. Astfel, imparatul de la Constantinopol a recastigat cateva cetati, Stefan Lazarovici s-a proclamat independent, iar fiii lui Strasimir si Sisman au vrut sa elibereze Bulgaria, dar n-au reusit. Mircea a trecut Dunarea si a cuprins sudul Dobrogei. Cetatea Darstorului i-a deschis portile, ca de altfel si Chilia, unde negustorii italieni din Genova l-au chemat pe domn si i-au cerut protectia. Pentru scurt timp, Mircea a nutrit speranta ca primejdia otomana poate fi inlaturata prin alungarea turcilor din Europa; se bizuia pe puterea armatei sale si pe ajutoarele principilor crestini, mai ales pe Sigismund al Ungariei, cu care se intalnise la Severin in toamna anului 1406 si pe Stefan Lazarevici al sarbilor, pe care-l ajutase in recucerirea cetatii Belgradului.

Dar, repede, domnul muntean s-a convins ca nu se poate bizui decat pe ai sai: Sigismund promisese mult dar nu facuse nimic. Totusi, Mircea va incerca un fin joc diplomatic pentru slabirea puterii otomane, si anume sprijinirea lui Musa, fiul lui Baiazid, in lupta pentru tronul otoman. L-a adus pe acesta in Tara Romaneasca, i-a aratat o atentie deosebita ba, mai mult, a trimis la Constantinopol pe fiul sau, Vlad, ca sa-i indemne pe bizantini sa-l sprijine pe Musa. Mircea il ajuta pe Musa si cu o armata condusa de nepotul sau, Dan, gratie careia Musa il bate, in 1411, pe Soleiman si se proclama sultan de Adrianopol. Musa ii ofera lui Mircea o serie de posesiuni in dreapta Dunarii si pentru o vreme, Tara Romaneasca cunoaste pacea si se reface dupa atatea lupte grele. In anul 1413, Musa este infrant de un alt frate, Mahomed care, fireste, nu uita sprijinul de care fratele sau s-a bucurat din partea lui Mircea.

Musulmanii trec din nou Dunarea si recuceresc cetatile-cheie Giurgiu si Turnu si ocupa Dobrogea, pe care o vom prelua prin lupta abia in anul 1877. Mircea l-a ajutat pe un alt pretendent la tronul sultanului, pe Mustafa, care a stat un an la Curtea de Arges, dar si acesta a fost invins de Mahomed, in anul 1416. Cu aceasta se incheie orice incercare a domnului muntean de a sprijini un sultan care sa-i fie recunoscator. Mircea este obligat sa recunoasca superioritatea puterii otomane: a dus tratative cu sultanul si a acceptat sa-i platesca bir, haraciul anual, in schimbul independentei tarii; era rascumpararea pacii prin tratatele numite "capitulatii", care garantau neamestecul turcilor in organizarea interna a Tarii Romanesti.

Politica si ctitoriri
Timp de aproape 15 ani, Mircea cel Batran a fost principele crestin care s-a bucurat de cea mai mare faima si autoritate in rasaritul Europei, fiind singurul care a invins de doua ori pe temutul Baiazid Ilderim. Venetienii l-au considerat cel mai puternic dintre principii crestini care au luptat cu otomanii, iar cronicarul turc Leuclavius l-a numit "Principe intre crestini, cel mai viteaz si cel mai ager". Politica interna a lui Mircea cel Batran s-a axat pe dezvoltarea comertului si a vietii economice. In anii 1403 si 1409 a incheiat tratate economice cu lipovenii, iar in anul 1413 cu brasovenii. Tara Romaneasca exporta blanuri, piei, vite, sare, miere, ceara, grau, peste si branza, iar importurile veneau atat din rasarit, cat si din apus. Ca multi alti voievozi romani, Mircea cel Batran este si ctitor de biserici. Cea mai de seama manastire construita de Mircea este Cozia, care avea sa serveasca de necropola domneasca lui si familiei sale. Din hrisovul de danie din 20 mai 1388, anul zidirii Coziei, rezulta ca "a ridicat din temelie o manastire in numele sfintei si de viata datatoarei si nedespartitei Treimi... la locul numit Calimanesti, pe Olt".

Manastirea Cozia pastreaza pana azi chipul ctitorului Mircea, impreuna cu cel al fiului sau Mihail. Mircea ne apare tanar, asa cum era cand a zidit manastirea, de talie mijlocie, cu ochii albastri si par castaniu. Este imbracat cu vesminte bogate, cu haina scurta, cu ciorapi stramti, pe genunchi avand cusut cu fir de aur vulturul cu doua capete. Deasupra poarta o hlamida din purpura, prinsa pe umarul drept cu o agrafa de aur batuta cu pietre scumpe, ca la imparatii bizantini sau regii francezi. Pe cap poarta o coroana cu trei colturi, semn de mare domn. Mircea cel Batran a incetat din viata la 31 ianuarie 1418, fiind inmormantat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie, acelasi an. Daca ne gandim numai ce a insemnat viata Peninsulei Balcanice in timpul secolelor de dominatie turceasca, putem aprecia la justa sa valoare rezistenta lui Mircea. Fara acest mare voievod, este foarte probabil ca intregul curs al istoriei muntene si, prin consecinte, al intregii istorii romanesti, ar fi avut o cu totul alta dezvoltare si alte proportii, nu neaparat dintre cele mai fericite.

Cleopi

„O, barbat minunat, cu nimic mai prejos decat comandantii eroici pe care atata ii admiram, care in vremea noastra a castigat, cel dintai dintre principii lumii, o biruinta atat de stralucita asupra turcului! Dupa credinta mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii, si mai cu seama cinstea de capetenie si conducator impotriva turcului, cu sfatul, intelegerea si hotararea tuturor crestinilor, de vreme ce ceilalti regi si principi catolici se indeletnicesc cu trandavia si placerile ori cu razboaiele civile” – cronicarul polonez, Jan Dlugosz (1415-1480)

O crima ce a schimbat fata Europei
In noaptea de 17 octombrie 1451, Moldova cunostea o crima ale carei repercusiuni nu ar fi putut nimeni sa le intuiasca. Ar fi parut, poate, doar o alta crima din lunga serie fratricida ce a insangerat monarhiile europene dar, de data aceasta, moartea unui monarh avea sa schimbe pentru totdeauna mersul istoriei. Domn in Moldova era la acea vreme Bogdan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun si tata al unui tanar cu evidente calitati de lider militar si politic, un tanar scolit la curtea lui Iancu de Hunedoara, de care se lega speranta continuitatii la tron a familiei domnitoare, Stefan. Petru al III-lea Aron, frate vitreg al lui Bogdan, un avid pretendent la tronul Moldovei, patrunde in noaptea tarzie de toamna pe domeniul de la Reuseni, acolo unde se afla familia domnitorului si, cu ajutorul a circa 100 de mercenari, il captureaza si il decapiteaza pe loc pe domnul Moldovei. De acum, puterea se afla in mainile sale. Nu mai ramanea decat un singur amanunt, prinderea tanarului de numai 18 ani, Stefan, cel care, ingrozit de moartea brutala a tatalui sau, fugise intr-una dintre padurile din apropiere. Pentru Petru Aron, uciderea posibilului sau inlocuitor nu mai era, probabil, decat o problema de timp.

Voievodul, de acum, Aron impinge la moarte un alt urmas al lui Alexandru cel Bun, pe Alexandrel, zis si Olehno, pe care il invinge in lupta de la Movile, in martie 1455. Stefan era de negasit, dar Aron nu parea sa mai dea mare importanta acestei probleme. In schimb, el se inchina turcilor acceptand sa plateasca un tribut de 2000 de galbeni (o suma imensa la acea vreme), tribut ce ar fi trebuit sa creasca anual, totul in schimbul protectiei Curtii Otomane.

Urat de boieri si parasit de cei apropiati, Petru Aron afla cu stupoare ca, la sase ani dupa uciderea miseleasca a lui Bogdan, Stefan se indrepta spre Moldova cu o armata de 6000 de oameni, mare parte munteni pusi la dispozitie de varul sau, Vlad Tepes, cerand tronul si razbunarea sangelui varsat la Reuseni. Cu o armata stransa in pripa, Aron este, insa, incapabil sa se opuna mult mai tanarului sau oponent, si este infrant la 12 aprilie 1457 la Doljesti pentru ca, la scurt timp, la Orbic, oastea sa sa fie imprastiata definitiv. Petru scapa cu viata si ia drumul pribegiei spre Polonia, acolo unde spera sa primeasca ajutor grabnic in inlaturarea "obraznicului Stefan", iar pe locul numit Direptate, pe Siret, tara il aclama ca domn pe fiul lui Bogdan al II-lea. Pentru Moldova incepuse cea mai glorioasa pagina din toata istoria ei.

Lupta de la Baia si dezastrul Semilunii de la Vaslui

Victoria asupra lui Petru Aron nu rezolva nicidecum problema stapanirii Moldovei. Stefan stia ca ucigasul tatalui sau ar fi putut veni oricand asupra sa cu oaste polona si, pentru a impiedica un atare risc, el accepta suzeranitatea regelui polon Cazimir si ii cedeaza acestuia Hotinul. In schimb, Polonia se angaja sa nu permita lui Petru Aron sa mai calce vreodata pamantul Moldovei. Aron constientizeaza inutilitatea prezentei sale la curtea lui Cazimir si se refugiaza in Ardeal, acolo unde spera la ajutor din partea regelui maghiar, Matei Corvin. Fara a se lasa intimidat de una dintre cele mai impunatoare armate ale Europei, Stefan, sustinut tacit de polonezi, ataca cetatea Chiliei, domeniu aflat sub protectie ungara inca de pe vremea lui Petru al II-lea. Atacul esueaza, iar domnul Moldovei paraseste teatrul de lupta cu o rana la glezna ce nu avea sa se mai inchida pana la sfarsitul vietii sale. Nu era, insa, decat o amanare. Trei ani mai tarziu, in 1465, Stefan avea sa cucereasca mult ravnita "poarta" a Moldovei. Intre timp, recuperase Hotinul de la polonezi.

Constientizand ascendentul dat de sustinerea Poloniei, chiar daca acesta era doar unul formal, Stefan ataca localitatile secuiesti din Ardeal in speranta de a-l captura pe Aron. Aceasta scapa din nou cu fuga si se refugiaza la curtea lui Matei Corvin, acolo unde cere insistent o interventie armata a Ungariei in Moldova. Drept raspuns, Matei Corvin ridica in 1467 o oaste de 40.000 de cavaleri, nu inainte de a potoli rascoala taranilor ardeleni de care Stefan nu era strain. La 11 noiembrie, ungurii se aflau deja la Brasov iar urmatoarea destinatie era pasul Oituz, trecerea spre Moldova. Bine intarit de catre domnitorul muntean, pasul se dovedeste o nuca tare pentru Matei Corvin, luptele surde din trecatoare dovedindu-se fatale pentru multi dintre ostasii sai. Si totusi, regele ungur reuseste sa treaca. La 19 noiembrie, targul Trotusului este devastat. Nu sunt crutati nici macar copiii si preotii. Urmeaza Bacaul, Romanul si se parea ca armata lui Corvin avea sa ia si Suceava.

La 15 decembrie 1467, Stefan , alaturi de 12.000 de osteni asediaza Romanul, locul de campare al armatei ungare, dupa ce incendiase orasul din toate partile. Luptele sunt extrem de violente, cu multe victime de ambele parti. In zorii zilei, panicati, ungurii incep sa se retraga in dezordine. Pana si regele este purtat pe targa, ranit grav de o sageata cu trei varfuri si de catre o lance. Doar indecizia vornicului Isaia de a ataca acolo unde ii ordonase Stefan voievod face ca Matei Corvin sa ramana necapturat si sa ajunga, alaturi de ramasitele armatei sale, in Ungaria. Dar nu era decat inceputul. Dornic sa arate ca Moldova nu mai este un loc deschis jefuitorilor, voievodul moldav patrunde in anul 1468 in Ardeal, pradand si pedepsind trupele unguresti pentru necutezanta de a se fi opus moldovenilor. Nu era decat semnul ca pe tronul Moldovei urcase un principe demn de orice natiune europeana. Petru Aron este momit cu o scrisoare falsa si adus in fata lui Stefan. Soarta sa avea sa fie aceeasi cu a victimei sale de la Reuseni, Bogdan al II-lea, tatal domnitorului moldav.

Dar problemele lui Stefan erau departe de a fi rezolvate. Asupra sa apasa inca birul acceptat de Petru Aron, iar cutezanta de a nu-l plati Inaltei Curti de la Stambul ar fi insemnat asmutirea asupra Moldovei a celui mai puternic imperiu al vremii. Stefan isi calculeaza, insa, bine miscarile. Stie ca, atata vreme cat pe tronul Tarii Romanesti se afla Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, un domnitor vandut turcilor, pericolul otoman ar fi putut lovi Moldova din cel putin doua parti. Nu ramanea decat ca Stefan sa impuna in Muntenia un domnitor supus cauzei crestine care sa il sprijine in lupta impotriva necredinciosilor. Astfel, intre 1470-1474, voievodul moldav cucereste Braila, cel mai important port valah, Cetatea de Floci si Ialomita. Radu cel Frumos nu i se poate opune. Cere, in schimb, tatarilor sa invadeze Moldova. La 20 august, la Lipniti, Stefan ii infrange si pe acestia intr-o lupta sfarsita catastrofal pentru tatari. Insusi fiul hanul este capturat si ucis atunci cand tatal sau ameninta pe domnitorul Moldovei cu noi pradaciuni.

Radu decide sa actioneze, dar este infrant chiar la intrarea in Moldova. In anul 1471. Doi ani mai tarziu, la 18 noiembrie, Stefan il infrunta din nou pe domnitorul muntean si il invinge iarasi la Ramnicu Sarat. In locul sau, voiedovul in inscauneaza pe Laiota Basarab. O incercare a turcilor de a remedia situatia se termina dezastruos. Toata armata lor, circa 13.000 de oameni, este nimicita, iar 2300 de prizonieri sunt trasi in teapa. In acelasi an, insa, Laiota il tradeaza pe Stefan si trece de partea turcilor. Un altul ar fi renuntat, dar nu si domnitorul moldovean. El isi alege un nou protejat, pe Basarab cel Tanar, zis si Tepelus, pe care il trimite cu o armata impotriva lui Laiota. Tepelus nu se ridica, insa, la asteptarile lui Stefan si, la 5 octombrie 1474, este infrant de tradatorul Laiota. Doua saptamani mai tarziu, dupa ce cucerise cetatea Teleajenului, Stefan il invige si pe fostul sau aliat si reinstaureaza domnul pe care si-l dorea.

In schimb, actiunile sale rascolisera suficient mandria turcilor. Decis sa puna odata pentru totdeauna capat spinoasei probleme a Moldovei, Mohamed al II-lea, cuceritorul Bizantului, trimite o armata imensa, numarand circa 120.000 de oameni, in frunte cu Soliman Magnificul, sa ii aduca mica provincie rebela sub vesnica ascultare. Nu stia, insa, ca isi trimisese cei mai multi dintre osteni la moarte.

Stefan, afland de planurile turcilor, cere grabnic ajutor vecinilor crestini. Polonia trimite doar incurajari, in timp ce Matei Corvin nu trimite decat 1800 de cavaleri. In graba, din Ardeal, domnitorul strange inca 5000 de secui, alaturi de cei 40.000 de moldoveni, atat cat putuse aduna sub arme din mica tara a Moldovei. Urmand vechiul obicei, el pustieste totul in calea atacatorilor, ingreunandu-le acestora avansul si oferindu-si timp pentru a alege locul ideal pentru batalia ce avea sa vina inevitabil. Iar locul il gaseste in mlastinile din jurul Vasluiului. La 10 ianuarie 1475, Stefan isi aduna oastea in negura diminetii si ataca frontal uriasa oaste a turcilor.Inclestarea este una de o rara violenta dar, dupa ceasuri de lupta surda, moldovenii incep sa bata in retragere. Este momentul in care insusi voievodul se avanta in prima linie incuranjandu-si oamenii si dand turcilor lovitura de gratie. La un semn al sau, din spate, un detasament ascuns in padurile din apropiere, navaleste asupra otomanilor starnand o panica de nedescris. Turcii nu mai asculta de ofiteri si incep sa se calce in picioare in speranta desarta de a scapa cu viata. Totul se transforma in cel mai scurt timp intr-o urmarire surda presarata cu zeci de mii de victime. Fugariti pana la Dunare, putinii supravietuitori isi pierd viata in apele inghetate ale Dunarii. Fusese cea mai mare infrangere a Islamului din fata unei armate crestine!

Drept raspuns, Stefan, pe care polonezii il numeau deja "cel Mare", este numit de catre papa de la Roma "atlet al lui Hristos", in timp ce Matei Corvin isi aroga drepturile victoriei. Aurul necesar unei noi rezistente in fata turcilor pleaca spre tronul Ungariei, in timp ce voievodului Moldovei nu ii parvin decat felicitarile curtilor europene. Impresionanta ramane scrisoarea lui Stefan cel Mare catre monarhii apuseni, scrisoare redactata la 25 ianuarie 1475, la doar 15 zile de mareata sa victorie:

"Prea luminatilor, prea puternicilor si alesilor domni a toata crestinatatea, carora aceasta scrisoare a noastra va fi aratata sau de care eaq va fi auzita. Noi, Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua tuturor carora va scriu si va doresc tot binele si va spun domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati, si in fiecare zi se gandeste cum sa nimiceasca toata crestinatatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre ca pe la Boboteaza trecuta, mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, ala carei capitan de frunte era Soliman Pasa beglerbegul… Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeul nostru atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare, si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre, pentru care lucru sa fie laudat Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa-si razbune si sa vina, in luna lui mai, cu capul sau, si cu toata puterea sa impotriva noastra si sa supuna tara noastra, care e poarta crestinatatii si pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care e tara noastra, va fi pierduta - Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva -, atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea, ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii, pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din pareta naostra, fagaduim, pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei mele, ca vom sta in picioare si vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, noi i-am taiat mana dreapta. Deci fiti gata fara intarziere. Data in Suceava, in ziua de Sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul Domnului 1475. Stefan voievod, domnul tarii Moldovei".

Lupta de la Razboieni si umilirea Poloniei in Codrii Cosminului

Era evident ca marele Mahomed al II-lea nu putea accepta o rusine asa cum fusese cea de la Vaslui. De aceasta data, decide sa ia problema in propriile maini si sa scape de incomodul domnitor moldovean. Astfel, la 13 mai, 1476, sultanul pleaca din Adrianopol in fruntea unei armate de-a dreptul uriase, 150.000 de oameni, carora Laiotas Basarab le promisese ajutorul a inca 12.000 de munteni. Stefans e vede din nou singur in fata Imperiului Otoman. Fara sa dispuna de rezervele uriase de oameni de care se bucura Mahomed, el strange doar 20.000 de osteni. 20.000 in fata a peste 160.000 de turci.

Singura solutie este intarirea unui fort la Paraul Alb, sau Valea Alba, acolo unde Stefan isi maseaza mica armata. Spre uimirea lui Mahomed, voievodul moldav ataca primul, la 26 iulie, si chiar reuseste sa respinga primele valuri ale turcilor. Numarul acestora era insa urias, iar Stefan se vede nevoit, intr-un final, sa se retraga, lasand in urma un numar mare de morti dintre proprii sai osteni. Sultanul este sigur de victorie si se indreapta spre Suceava, cetatea de scaun, acolo unde esueaza in fata aparatorilor condusi de Sendrea, cumnatul lui Stefan. Hotinul, aparat de starostele Vlaicu, rezista si el. Neamtul, aflat in grija hatmanului Arbore iese invingator in luptele cu Mohamed. Cat despre Chilia si Cetatea Alba, turcii nu se mai gandesc sa le cucereasca. O furtuna puternica le distrusese o mare parte a flotei din Marea Neagra. Si astfel, cuceritorul Bizantului, se intorcea din Moldova neinvins, dar fara sa fi cucerit nimic, hartuit din spate de noua oaste a lui Stefan, asemenea unui fugar si nu unui invingator, asa cum se pretindea. Drept raspuns, Stefan cel Mare il aduce pe tronul Valahiei pe Vlad Calugarul. Tepelus urmase gestul lui Laiota si tradase si el.

Dar nici acest al treilea protejat crestin al lui Stefan nu rezista prea mult in fata turcilor. Mai mult, el se alatura acestora in ceea ce avea sa fie cea mai mare lovitura peste domnitorul Moldovei, pierderea Chiliei si a Cetatii Albe din anul 1484. Singura speranta a domnitorului ramane o alianta militara cu Polonia, alianta ce se incheie in anul 1485, in conditii umilitoare pentru Stefan. In vazul tuturor, el a fost nevoit sa ingenuncheze si sa jure credinta mandrului Cazimir. Fusese doar o vanitate a polonezului pentru ca intelegerea nu a fost respectata. Polonia nu a trimis lui Stefan decat 3000 de soldati. Mai mult, Cazimir incheie pacea cu sultanul, lasandu-l pe Stefan in voie sortii.

Drept raspuns, domnitorul cauta ajutor in Ungaria si, asigurat de protectia acestora, invadeaza Polonia si ocupa Pocutia, teritoriu asupra caruia Stefan avea drepturi de mostenire de la Petru al Musatei si Alexandru cel Bun. Cazimir nu reactioneaza si, la numai doi ani dupa atacul moldovenilor, se stinge din viata lasand locul fiului sau Ioan Albert. Un alt fiu al sau Vladislav, conducea Boiemia, in timp ce un altul, Alexandru, era mare duce al Lituaniei. Ramanea cel de al patrulea fiu, Sigismund cel fara de tara, pe care Ioan Albert decide sa il aseze in fruntea Moldovei. Astfel, sub un pretext mincinos, recucerirea Chiliei si a Cetatii Albe, Ioan Albert patrunde in Moldova, la 9 august 1497, in fruntea a 100.000 de osteni.Prima solie a lui Stefan este primita cu bunavointa si asigurata de bunele intentii ale polonezilor. Ruta urmata era, insa, alta decat cea catre Chilia. Stefan intelege planul lui Ioan Albert si vede cum armata acestuia se indreapta catre Suceava. Trimite o a doua solie si abia cand mesagerii sai sunt arestati intelege planul ascuns al regelui vecin. Grabnic, Stefan cel Mare cere ajutorul turcilor si ardelenilor.

La 24 septembrie, polonezii declanseaza asediul Sucevei, dar incercarile lor sunt zadarnice. Cetatea era mult prea bine aparata ca sa poata fi cucerita. Turcii trimit doar 2000 de oameni, in timp ce ardelenii se grabesc prin pasul Oituz cu 12.000 de osteni. Afectati de lipsuri, polonezii ridica asediul si par decisi sa incheie pacea, dar aceasta nu se va mai face decat in conditiile impuse de Stefan. Ioan Albert era nevoit sa se intoarca pe aceeasi ruta secatuita de tactica pamantului parjolit, fara ingaduinta de a jefui vreo asezare de pe teritoriul Moldovei. Demoralizati, polonezii pornesc pe drumul de intoarcere dar nici de aceasta data nu isi tin promisiunea. Constient de o noua incalcare a tratatului de pace, Stefan ii urmareste pe atacatori cu circa 40.000 de osteni. In "apropiere de fagetul Cosminului", voievodul in ajunge din urma pe polonezi si ordona armatei sale sa inconjoare padurea. Copacii sunt taiati si lasati doar atat cat sa poate fi pravaliti si, la 26 octombrie 1497, varstnicul Stefan dadea inca odata atacul. Prinsa ca intr-un cleste, armata polona a fost distrusa, putini fiind cei care au reusist sa fuga. Urmarirea fugarilor continua pana la granita cu Polonia, lupte crancene avand loc la Lentesti si apoi la Cernauti. Stefan isi permite chiar sa se lipseasca de un corp de oaste pe care il trimite sa lupte impotriva unui detasament de calareti mazuri veniti in ajutorul polonilor. Si din nou moldovenii ieseau invingatori. Polonia isi lingea ranile deschise si zecile de mii de morti lasati in pamantul Moldovei. Era una dintre cele mai mari infrangeri din istoria sa medievala. Pocutia ramanea a Moldovei pana dupa moartea lui Stefan, survenita la 2 iulie 1504, si asta pentru ca nimeni nu mai cuteza sa il infrunte pe Sfantul Luptator si ctitor de biserici de pe tronul de la Suceava.

Cleopi

Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezinta evenimentul principal al istoriei Romaniei si totodata realizarea unui deziderat al locuitorilor granitelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu Romania. Ziua de 1 decembrie a devenit dupa evenimentele din decembrie 1989 Ziua Nationala a Romaniei.

Adunarea de la Alba Iulia s-a tinut intr-o atmosfera sarbatoreasca. Au venit 1228 de delegati oficiali, reprezentand toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate romanesti, apoi episcopii, delegatii consilierilor, ai societatilor culturale romanesti, ai scolilor medii si institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriasi, ai Partidului Social-Democrat Roman, ai organizatiilor militare si ai tinerimii universitare. Toate paturile sociale, toate interesele si toate ramurile de activitate romaneasca erau reprezentate.



Dar pe langa delegatii oficiali, ceea ce dadea Adunarii infatisarea unui mare plebiscit popular, era afluenta poporului. Din toate unghiurile tarilor romane de peste Carpati, sosea poporul cu trenul, cu carutele, calari, pe jos, imbracati in haine de sarbatoare, cu steaguri tricolore in frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a tinuturilor, in cantari si plini de bucurie. Peste o suta de mii de oameni s-au adunat in aceasta zi spre a fi de fata la actul cel mai maret al istoriei romanilor. Spectacol simbolic si instructiv: cortegiile entuziaste ale romanilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se incrucisau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite si descurajate, se scurgeau pe caile infrangerii spre Germania.

Multimea imensa urca drumul spre Cetatuie printre sirurile de tarani romani invesmantati in sumanele de patura alba si cu caciulile ostenilor lui Mihai Viteazul. Pe portile cetatuii, despuiate de pajurile nemtesti, falfaie Tricolorul roman. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul si se aduna pe Campul lui Horea. De pe opt tribune, cuvantatorii explica poporului maretia vremurilor pe care le traiesc.

In acest timp, in sala Cazinei militare, delegatii tin adunarea. Pe podium, intre steagurile tuturor natiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sange la desavarsirea acestui act maret, iau loc fruntasii vietii politice si intelectuale a romanilor si delegatii Bucovinei si Basarabiei, care au tinut sa aduca salutul tarilor surori, intrate mai dinainte in marea familie a statului roman.

Intr-o atmosfera inaltatoare, in mijlocul aprobarilor unanime si a unui entuziasm fara margini, Stefan Cicio Pop arata imprejurarile care au adus ziua de astazi, Vasile Goldis expune trecutul plin de suferinte si de glorie al natiunii romane de pretutindeni si necesitate Unirii, Iuliu Maniu explica imprejurarile in care se infaptuieste Unirea, iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii romane, care se simte una cu intreg neamul romanesc.

Rezolutia Unirii e citita de Vasile Goldis: „Adunarea nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba Iulia in ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul, cuprins intre Mures, Tisa si Dunare.”

Restul rezolutiei cuprinde programul de aplicatie: autonomia provizorie a teritoriilor pana la intrunirea Constituantei, deplina libertate nationala pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesionala, infaptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vietii publice, reforma agrara radicala, legislatie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea nationala doreste ca Congresul de pace sa asigure dreptatea si libertatea atat pentru natiunile mari cat si pentru cele mici si sa elimine razboiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internationale. Ea saluta pe fratii lor din Bucovina, scapati din jugul monarhiei austro-ungare, pe natiunile eliberate cehoslovaca, austro-germana, iugoslava, polona si ruteana, se inchina cu smerenie inaintea acelor bravi romani care si-au varsat sangele in acest razboi pentru libertatea si unitatea natiunii romane, si in sfarsit exprima multumirea si admiratia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate impotriva dusmanului au scapat civilizatia din ghearele barbariei.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanima a rezolutiei, Unirea Transilvaniei cu Romania era savarsita.

Corneliu Zelea Codreanu (13.09.1899 – 30.11.1938)



"CEREM: revizuirea si confiscarea averilor celor care si-au furat tara saraca.
CEREM: tragerea la raspundere penala a tuturor oamenilor politici care se vor dovedi ca au lucrat in contra tarii, sprijinind afaceri necorecte particulare.
CEREM: impiedicarea pe viitor a oamenilor politici de a mai face parte din consiliul de administratie ale diferitelor banci sau intreprinderi.
CEREM: declararea teritoriului Romaniei ca proprietate inalienabila si imprescriptibila a neamului romanesc."

"Nu vom permite ca la adapostul formulelor tricolore sa se instaleze o clasa oligarhica si tiranica, pe spatele muncitorilor de toate categoriile si sa-i jupoaie literlamente de piele, fluturand prin vazduh neostenit: Patria – pe care nu o iubesc; Dumnezeu – in care nu cred; Biserica – in care nu intra niciodata, sau Armata – pe care o trimit la razboi cu bratele goale. Acestea sunt realitati care nu pot constitui embleme pentru escrocherie politica in mana unor scamatori imorali."

Descarcati:

- unica inregistrare sonora pastrata, cu vocea lui Codreanu (.mp3)
- lucrarea Indusmanitii au acelasi crez – Testamentul politic al lui Corneliu Zelea Codreanu (text .pdf)

www.codreanu.ro

Buna!

Codreanu este o figura exemplara.

De curand, am citit "Sfantul inchisorilor".
Este viata lui Valeriu Gafencu, dar este pomenit si Codreanu.



Cu drag,
Sandy

Portretul luptatorului la tinerete - (film complet necenzurat)

Dubla semnificaţie a zilei de 24 Ianuarie. Mica Unire si Ziua lui Badea Cartan

Intr-o astfel de zi si luna, insa din anul 1849, se nastea, in satucul Cartisoara, de sub streasina Muntilor Fagaras, cel care isi va imprumuta numele de la asezarea sa natala. Tot intr-o astfel de zi, dar cu zece ani mai tarziu, avea sa fie oficializata Unirea Principatelor Romane, sub sceptrul Principelui - Domnitor Alexandru Ioan Cuza.



Eveniment istoric onorat, de acum incolo, ca Sarbatoare Nationala. Se implinea, atunci, vrerea muntenilor si moldovenilor de a se uni intr-un singur stat. Lipsea, insa, Transilvania din acel stat al tuturor romanilor. Acesta era si visul marturisit de-a lungul intregii sale vieti de catre Gheorghe Cartan, fiu de plugar, fara pamant si fara carte, devenit legenda vie. Dovada stau chiar cuvintele scrise pe crucea mormantului sau din cimitirul orasului Sinaia: ”Aici doarme Badea Gheorghe Cartan, visand la intregirea neamului”. Deziderat ce se va infaptui abia la 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, dupa mai bine de sapte ani de la trecerea sa la cele vesnice, la 7 august 1911.

Cartile carate de el in desagii grei ajungeau, pe ascuns, in casele copiilor taranilor romani ardeleni, iobagi si slugi pe mosiile grofilor si nemesilor unguri, maghiari, secui, ca si ale baronilor sasi. In toamna anului 1896, el va porni, pe jos, catre Roma, capitala Italiei, pentru a aseza pe soclul Columnei Imparatului Traian un pumn de tarana si de grau romanesc, in semn de cinstire a eroilor cazuti in razboaiele daco-romane. Drumurile sale, ca si ale altor romani transilvaneni, in vizita la fratii lor de peste munti, aveau sa devina subiecte de doine si balade populare.

Povestea uneia dintre ele am aflat-o de la un impatimit culegator de folclor, profesorul Nicolae Gastone din orasul Miercurea Sibiului. Lui i-a iesit in cale – in urma cu vreo patru decenii, in satul Vestem, din apropierea Sibiului- batranica ” Mama Nela”, pe acea vreme in etate de peste 80 de ani. De la ea a auzit urmatoarele versuri-cantate: ”…M-am dus la mama sa plang/ Mama-mi pune sa mananc/ Of, mama, draga muma…” Si poezia continua cu versurile :”…Pita si cu trei masline/ Eu mananc si mai ramane/ Cand imi vine dor de muma/ Ies afara, ma uit la luna/ Cand imi vine dor de tata/ Ies afara, oftez o data/ Cand imi vine dor de frati/ Trec in zbor peste Carpati/ Of, mama si–ai mei frati…”



Evident ca acest cantec–doinit si trist, invatat de la bunicii ei, este mult mai vechi decat Marea Unire. Iar pentru ca-l cinstim pe Badea Gheorghe Cartan, la aniversarea zilei sale de nastere – 24 ianuarie 1849 – sa ne reamintim ca, asa cum spune aceasta veche doina, si el a trecut, de multe ori, muntii din Transilvania in Tara Romaneasca, pentru a-si vedea fratii de dincolo de Carpati!
Ioan VULCAN-AGNITEANUL / Tribuna

Noi suntem DACI !

Priviti cu atentie, cei ce vorbesc sunt oameni care chiar stiu ce spun

daniel a scris:
Mai mult ca sigur ca nu stiati despre 27 martie 1918 cand Sfatul Ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu România sau despre 15 noiembrie 1918 cand Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România.

Oare de ce se vorbeste mai mult despre unirea Transilvaniei cu Romania si nu se vorbeste mai deloc de unirea Bucovinei sau Basarabiei cu Raomania?

Daca analizam , in Bucovina si Basarabia traiesc mai multi romani decat in Transilvana.
Si totusi ne dam peste cap sa discutam despre unirea Transilvaniei si ne dam de ceasul mortii cand ungurii pun in discutie dreptul nostru de a stapanii Transilvania.

Oare de de diferenta aceasta atitudine?

Din motive pur economice. Bogatia Transilvaniei este de mii de ori mai mare decat a Basarabiei. Din cauza asta, cand vine vorba de Transilvania spumega patriotismul in noi iar cand vine vorba de rudel sarace de la Chisinau sau Cernauti avem o calda strangere de mana.


Bogatia Transilvaniei !!! Bogatia sau patriotismul ii face pe unguri viseze la Transilvania? Bogatia sau patriotismul ii face pe romani sa tina cu dintii de Transilvnia?

Bogatii naturle ale Transilvaniei : minereu de fier, plumb, mangan, aur, cupru, gaze naturale, sare și sulf, lemn si ape minerale intr-o cantitate si diversitate destul de rar intalnita in Europa.

Ca sa-si puna in valoare bogatiile, Transilvania are peste 100 de orase, majoritatea infiintate pe timpul stapanirii Ungare sau Austro-Ungare. Datorita valorii economice foarte riicate, Transilvania are transporturi pe cai ferate si sosele , poduri, industrie si agricultura puse la punct de catre Austo-Ungari , facilitati care depasesc chiar si acum pe cele din alte parti ale Romaniei.

Ce orase si bogatii au Basarabia sau Bucovina? Te apuca rasul !


Cum sa nu-si doresca ungurii sa stapaneasca Ardealul cand are bogatii imense si au investit enorm in el timp de mai bine de 800 de ani?
Cum sa nu-si doresca romanii Transilvania, plina de bogatii si unde au luat de-a gata si profitat de investitiile care faceau accesul exploatarea bogatiilor naturale.


Cum sta treaba? Cand vine vorba de Trasilvania suntem mai patrioti decat in privinta Basarabiei?

Patriotismul si nationalismul sunt notiuni goale, numai bune sa manipulezi cu ele marea masa de bizoni.
Intersele economice sunt cele care dau adevrata atitudine. Ia sa se descopere petrol in Basarabia, sa vezi cum ne vom batea ca chirii pentru acesta.

16 mai 1812-2012: Zi de doliu la Chişinău


Tricolorul de pe clădirea Primăriei din Chişinău a fost coborât miercui în bernă. Pe 16 mai se împlinesc 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei de către Rusia.
16 mai 1812 2012: Zi de doliu la Chişinău cultura

16 mai 1812-2012: Zi de doliu la Chişinău (foto: jurnal.md)

În cadrul unei şedinţe operative recente, consilierul primarului de Chişinău, Lilian Carp a declarat că „scopul Primăriei Chişinău este de a atrage atenţia cetăţenilor, în special a celor mai tineri, cu privire la consecinţelor nefaste pe care l-a avut acel pact ruso-turc asupra Basarabiei”, transmite 24h.md.

Declaraţia a trezit nemulţumirea deputaţilor comunişti: „Dacă Dorin Chirtoacă a mers la Bucureşti cu un pumn de pământ moldovenesc, pregătit în dar conducerii României, se poate oare aştepta de la acest om fapte de alt gen? Dacă ar fi din voia lui, el ar fi dăruit României tot pământul moldovenesc”, a replicat deputatul PCRM, Vadim Mişin.

În urmă cu 200 de ani, pe data de 16 mai 1812, la Bucureşti a fost semnat tratatul de pace între Imperiul Turc şi Imperiul Rus. În urma semnării acestui tratat, Imperiul Ţarist a anexat jumătate din principatul Moldovei, mai exact teritoriul dintre Prut şi Nistru care cuprindea şi Cetatea Albă, Ismail şi Chilia. Teritoriul anexat a fost transformat în gubernie, cu numele de Basarabia, iar Chişinăul a devenit capitală. După anexare, a început deznaţionalizarea şi rusificarea populaţiei autohtone, astfel că zeci de mii de români au emigrat şi au fost înlocuiţi cu ruşi, ucraineni, bulgari şi găgăuzi.

Comemorare cu scandal la Chişinău

Evenimentele de comemorare şi consecinţele acestora continuă să fie privite contradictoriu peste Prut – pentru unii ca o zi de eliberare, pentru alţii doliu, provocând conflicte şi în prezent. În acest an, manifestaţiile dedicate acestei zile au fost mult mai intense decât de obicei. Câteva zeci de organizaţii neguvernamentale au constituit încă acum un an o asociaţie numită Acţiunea 2012, recent a fost constituit şi un Consiliu al Unirii, format din organizaţii şi personalităţi de pe ambele maluri ale Prutului, care pledează deschis pentru unirea Republicii Moldova cu România. Pe de altă parte, unele organizaţii şi partide moldoveniste şi rusofile au organizat în ultimul timp acţiuni antiunioniste, iar la 25 martie a avut loc şi un conflict stradal între cele două tabere în timpul unor astfel de manifestaţii.

În cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană nu există o unitate de idei în această privinţă. O propunere a Partidului Liberal de a declara data de 16 mai zi de doliu naţional şi de a fi organizată o şedinţă specială a Parlamentului nu a fost susţinută de colegii din coaliţie. Mai mult, liderul democraţilor, preşedintele parlamentului Marian Lupu, a declarat că organizatorii acţiunilor de comemorare a zilei de 16 mai sunt antistatalişti, deoarece doresc unirea cu România.

Marş cu torţe şi lumânări

16 mai 1812 2012: Zi de doliu la Chişinău cultura Miercuri, 16 mai, la ora 19.00, Consiliul Unirii organizează Drumul Luminii şi al Memoriei – care va include o retragere cu torţe şi aprindere de lumânări în cinstea înaintaşilor neamului, a deputaţilor Sfatului Ţării care, la 27 martie 1918, au votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România şi în memoria victimelor celor două sute de ani de ocupaţie ruso-sovietică din Basarabia. Manifestaţia va începe la fostul sediu al Sfatului Ţării de pe strada Alexei Mateevici, va continua prin faţa Ambasadei României, după care marea de lumini va intra în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

Tot miercuri, 16 mai 2012, în ziua când se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, conducerea Partidului Liberal, deputaţi, miniştri, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, tinerii liberali vor depune flori la Piatra comemorativă, instalată în faţa Guvernului, în memoria victimelor ocupaţiei sovietice. În aceeaşi zi, la ora 12.00, PL va organiza o conferinţă de presă privind semnificaţia istorică a anului 1812 şi consecinţele ocupaţiei. Începând cu ora 20.00, va fi organizat un miting de comemorare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, fiind aprinse mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei.

“Deoarece condamnarea ocupaţiei din 1812 la nivel de stat a fost respinsă de colegii de guvernare, inclusiv convocarea unei şedinţe speciale a Parlamentului şi declararea zilei de doliu pe data de 16 mai, Partidul Liberal, ca partid de guvernământ, organizează propriile manifestări cu ocazia acestui trist eveniment. Adevărul trebuie cunoscut: ocupaţia trebuie condamnată, iar victimele ocupaţiei şi urmaşii acestora trebuie reabilitaţi în faţa istoriei. Respingerea adevărului de către o parte a românilor moldoveni privind denumirea corectă a limbii şi istoriei, sărăcia şi viaţa noastră în afara valorilor europene sunt consecinţele ocupaţiei. PL îi aşteaptă miercuri, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe toţi cetăţenii pentru a condamna ocupaţia şi a aprinde o lumânare în memoria victimelor ocupaţiei. E timpul să ne cunoaştem adevărata istorie! Libertatea se cucereşte, nu se cerşeşte!”, a declarat deputatul Mihai Ghimpu, preşedintele PL.

Conferinţă internaţională „Basarabia – 1812”.
16 mai 1812 2012: Zi de doliu la Chişinău cultura

Basarabia – 1812 Problemă naţională, implicaţii internaţionale

Luni, la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova a deschis lucrările Conferinţei ştiinţifice internaţionale „Basarabia – 1812 Problemă naţională, implicaţii internaţionale”. În debutul Conferinţei au rostit mesaje de salut Gheorghe Duca, preşedintele AŞ a RM, Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, Irina Potkina, secretar ştiinţific al Institutului de Istorie al AŞ din Federaţia Rusă, Gheorghe Cliveti, director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, filiala Iaşi a Academiei Române, Constantin Tănase, copreşedinte al Asociaţiei cultural-spirituale pentru cunoaştere şi comunicare, director al Cotidianului Timpul, Petru Guran, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, scrie ziarul Timpul.

După mesajele de salut, participanţii la conferinţă au început să lucreze în plen. Prima şedinţă în plen este moderată de academicianul Dan Berindei, Academia Română.

„Conferinţa a adunat principalii specialişti ai epocii moderne, care cunosc foarte bine arhivele internaţionale referitor la evenimentul din 1812”, a declarat istoricul Anatol Ţăranu. Potrivit lui, un deosebit interes îl reprezintă polemica în cadrul manifestării. E vorba de cercetătorii ruşi şi cei români, care interpretează evenimentele din 1812 de pe poziţii conceptual diferite. În opinia istoricului, conferinţa atestă un înalt nivel ştiinţific, ea fiind principalul eveniment consacrat comemorării celor 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

La rândul său, istoricul dr. Valentin Constantinov a constatat că manifestarea este o repunere în discuţie a conjuncturii internaţionale, precum şi a consecinţelor ei pe plan social, politic, economic şi cultural după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812.

La 16 mai, lucrările vor continua la Iaşi, în cadrul mai multor secţiuni – “Basarabia 1812-2012: Istorie şi Patrimoniu”; “Istorie Modernă” şi “Istorie Contemporană”, în total urmând să fie prezentate 50 de comunicări.

Dezbaterile vor reflecta contextul internaţional al evenimentelor de la 1812, situaţia Basarabiei în primele decenii după 1812, aspectele sociale şi demografice. De asemenea, va fi discutată problema Basarabiei în anii Primului Război Mondial şi în perioada interbelică, momentul 1940, evoluţia RSS Moldovenească după al Doilea Război Mondial.

Materialele conferinţei vor fi editate într-un volum, care va apărea sub egida ambelor Academii de Ştiinţe şi care va servi drept suport pentru predarea istoriei în instituţiile de învăţământ de toate tipurile.

La eveniment participă istorici din Republica Moldova, România, Rusia, Polonia, Ucraina, Italia, Turcia, Austria, Letonia, Finlanda si Lituania.

Rusia NU va restitui TEZAURUL ROMÂNESC, a hotărât Consiliul Europei



Foto: Arhiva personala Dan Antoniu

Amendamentul 10 privind restituirea tezaurului românesc de către Rusia a fost respins marţi în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, potrivit Realitatea.net.

Amendamentul, elaborat de parlamentarii români Viorel Badea şi Tudor Panţâru, a fost susţinut de 3 trei parlamentari moldoveni, Liliana Palihovici, Valeriu Ghileţchi şi Ana Guţu, scrie NewsIn.

"Restituirea tezaurului românesc poate începe cu transferarea către Banca Naţională a României, a unui lot de lingouri şi monede de aur, de 93,4 tone", se arată în amendament.

Tezaurul României, evacuat în Rusia în timpul Primului Război Mondial, includea, pe lângă multe obiecte de patromoniu, 91,2 tone de aur, nerecuperate până acum, şi care sunt evaluate în prezent la 3,2 miliarde de euro. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri.

Toate acestea au fost transportate în Rusia Ţaristă cu scopul de a le proteja de armata germană, care ocupase o parte însemnată a României.

După Revoluţia bolşevică din Octombrie 1917, puterea sovietică a sechestrat tezaurul şi a refuzat restituirea integrală a acestuia. Cea mai mare parte a rămas la Moscova, iar acest fapt rămâne un subiect sensibil în relaţiile diplomatice dintre Românie şi Rusia.

Ai cumva credinta ca tezaurul se poate intoarce pe cai diplomatice? Crezi ca rusii ar fi atat de prosti incat sa renunte de bunavoie la peste 3 mild de euro?

Ai cumva impresia ca in Romania si in Europa exista cineva care ar pleca la razbel impotriva rusilor pentru ca sa moara pentru dreptate si cinste?

Toata discutia si stirea cu tezaurul e o incercare penibila de a se abate atentia de la problemele curente. Vine iarna, vin scumpiri, vin alegeri in care trebuie sa alegem intre ticalosi, hoti, pesroane care vor imunitate, etc.

Apropo, stii care e cel mai prost vin?

Vin ... rusii !

Petrule , iti dam dreptate . De la rusi nu mai primin niciodata nimic din hotiile trecutului .

Arhivele comunismului: Împuşcaţi pentru că l-au prins pe tâlharul Cotovschi

Doi foşti poliţişti din Basarabia ţaristă au fost condamnaţi de sovietici la pedeapsa capitală după 25 de ani de la prinderea infractorului, declarat de bolşevici „erou legendar al războiului civil"

Expirarea termenului de prescripţie în raport cu gravitatea faptei săvârşite, circumstanţe atenuante, imparţialitate la aplicarea normei dreptului penal etc., niciunul dintre aceste principii fundamentale ale dreptului nu erau respectate de justiţia sovietică. Dovadă e şi cazul poliţiştilor Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin, care, exercitându-şi atribuţiile de serviciu, au contribuit la prinderea unui tâlhar, hoţ şi jefuitor pe nume Grigori Cotovschi. Pentru a menţine mitul că acesta a fost un erou, odată cu venirea sovieticilor în Basarabia, în 1940, cei doi oameni ai legii au fost arestaţi şi împuşcaţi, chiar dacă reţinerea lui Cotovschi avusese loc în 1916.

„A pornit Cotovschi tânăr"

Unii oameni îşi mai aduc aminte de versurile lui Andrei Lupan dedicate lui Grigori Cotovschi, pe care, dacă nu le ştiau, nu aveau cum să obţină notă bună la „literatura moldovenească":

„A pornit Cotovschi tânăr,
Ca un şoim răzbunător.
Toţi boierii şi ciocoii,
Tremurau în cuibul lor...
În lipsă de altă informaţie, populaţia mai tânăra a RSS Moldoveneşti, care nu auzise despre adevăratele isprăvi ale lui Cotovschi, credea în mitul „ultimului haiduc". Bătrânii, însă, la auzul acestui nume strâmbau din nas, întrebându-se retoric: „Erou?". „A fost un bandit", ziceau ei. Şi aveau dreptate, căci istoria nu cunoaşte fapte prin care Grigori Cotovschi s-ar înscrie în rândurile haiducilor de odinioară.
După ce a fost împuşcat în 1925, i s-au ridicat monumente, numele lui a fost conferit unor şcoli, colhozuri, întreprinderi, străzi, sate, oraşe, despre el s-au turnat filme, s-au deschis muzee despre activitatea sa etc.

CURĂŢAU CASELE DE BANI ŞI AUR

Grigori Cotovschi s-a născut la 12 iunie 1881, în localitatea Hânceşti, judeţul Chişinău, în familia unui mecanic. Şi-a făcut studiile mai întâi la şcoala din localitate, apoi la colegiul agricol din Cucuruzeni, judeţul Orhei. Dornic de câştig nemuncit, Grigore ataca şi oameni, magazine şi instituţii şi le jefuia. Prima pedeapsă i se aplică în 1907, când a fost condamnat la zece ani de munci silnice pentru tâlhării. Reuşeşte să fugă de la ocnă în anul 1913.
Revenit în Basarabia, Cotovschi îşi reia vechea îndeletnicire. O circulară a poliţiei din 14 aprilie 1916 arăta că în lunile septembrie-decembrie 1915 la Chişinău au fost înregistrate mai multe acte de jaf şi tâlhării. S-a constatat că, de obicei, atacatorii, în număr de cinci-şapte inşi, se prezentau la victimă seara, având un plan bine pus la punct. Erau înarmaţi cu revolvere, unii purtau cagule pe cap şi executau ordinele unei persoane. Luau, de obicei, bani, piese de aur şi argint şi haine scumpe.

În urma cercetărilor, poliţia a stabilit că atacurile banditeşti erau efectuate de un grup de persoane al cărui lider era Grigori Cotovschi. Din banda lui făceau parte: Mihail Sergheevici Ivcenko (33 de ani), locuitor al oraşului Elisavetgrad, persoană lipsită de orice drept politic şi social; dezertorul din armată Mihail Piotrovici Afanasiev (35 de ani), originar din oraşul Balta, gubernia Podolie; Mordko Iudovici Ergo (54 de ani), din oraşul Moghiliov, regiunea Podolie; dezertorul din armată Samuil Bercovici Gheftman (26 de ani), originar din or. Bahcisarai, regiunea Tavria; fratele lui Samuil, Iosif Bercovici Gheftman (31 de ani), care se eschiva de la încorporare; Nuhum Ihlievici Averbuh (25 de ani), originar din or. Tulcin, gubernia Podolie; fratele lui Nuhum, Moişe Ihlievici-Iosev Averbuh; Aron Volkovici Kiţis (28 de ani), locuitor din Chişinău, persoană lipsită de orice drept politic şi social; ţăranul Feodor Ivanovici Perekupka (39 de ani) din satul Dahnovki, regiunea Kiev; un oarecare Iosif Ruf; Nicolai Radzişevski, persoană lipsită de drepturi; un oarecare Elik Şofer (Şefer); Vasika „baistruc", tot el fiind Vasili Simionovici Kirillov, persoană lipsită de orice drept politic, originar din Tiraspol; Ivan, tot el Alexandrov, tot el Gamarnic (28 de ani), ţăran din regiunea Podolie.

ÎN MEDIUL URBAN ERA CUNOSCUT CA GRIŞA GORSKI

În circulara poliţiei se menţiona că Grigori Cotovschi avea acte false şi s-a prezentat un timp drept Piotr Ivanovici Rudakovski (în mediul urban era cunoscut ca Grişa Gorski) şi se dădea drept vechil, ajutor de maşinist, livădar, reprezentantul unei firme comerciale care are misiunea de a contracta alimente pentru armată. Încerca să stabilească legături cu persoane din verigile de sus ale puterii.
Se mai preciza că Grigori Cotovschi „este de statură mijlocie, are 35 de ani, e bine făcut, brunet, are o chelie mare, e tuns scurt, uneori cu sau fără mustaţă/barbă. Faţa mare. Sub ochi/pleoape îşi făcuse tatuaje, pe care le-a ars, rămânând gropi. Se îmbracă bine şi poate da aparenţa unui gentelman. Îi place să mănânce bine şi are grijă de sănătatea sa. În timpul mersului se leagănă. În discuţie se bâlbâie vădit. Vorbeşte rusa, moldoveneasca, româna, ivrit. Se descurcă în germană şi în franceză".

FUGARUL DE LA OCNĂ COTOVSCHI, ÎN CĂUTARE

Pentru a-l prinde pe Cotovschi, poliţia a publicat în ziarul „Golos Kişineva" din 23 iunie 1916 următorul anunţ: „Se caută fugarul de la ocnă Grigori Ivanovici Cotovschi, condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. El a terminat colegiul agricol din Cucuruzeni. Vorbeşte limbile rusă, moldovenească şi ivrit. Poate să se exprime în germană [...]. Persoanele care îl ascund vor fi pedepsite conform legii, iar cele care pot să furnizeze informaţii ce ar ajuta la prinderea lui vor fi răsplătite cu 2.000 de ruble".
Având portretul şi un ordin special, poliţia a pornit căutările. L-au urmărit mult timp. În sfârşit, l-au identificat la moşia unui oarecare Gheorghe Stamatov, nu departe de localitatea Căinari, din judeţul Bender. Lucra vechil şi se prezenta Ivan Nicolaevici Romaşkin.
În noaptea de 25 iunie 1916, o echipă de şase poliţişti, îmbrăcaţi în haine ţărăneşti, s-a deplasat la moşie. Ajunşi acolo dimineaţa, pentru a-l deruta pe Cotovschi, ei l-au rugat să fie angajaţi la lucru în calitate de cosaşi. Cotovschi şi-a dat seama că noii veniţi, chiar dacă aveau coase şi greble, nu semănau a ţărani şi a reuşit să fugă. A fost urmărit şi, până la urmă, prins. La 5 octombrie 1916, Cotovschi a fost judecat de un tribunal militar la Odesa şi condamnat la pedeapsa capitală. Ulterior, generalul Brusilov i-a schimbat pedeapsa în munci silnice pe viaţă.

„SCHIMBAREA LA FAŢĂ" A „ULTIMULUI HAIDUC"

După revoluţia din februarie 1917 din Sankt Petersburg, persoanele judecate pe criterii politice au fost eliberate. Chiar dacă nu a fost judecat conform unui astfel de articol, Cotovschi a fost pus în libertate şi trimis pe frontul rus din România. Acolo aderă la ideile bolşevice. Când frontul se destramă, se retrage în Ucraina prin Basarabia, prădând tot ce-i cădea în cale. La izbucnirea războiului civil din Rusia, Cotovschi se află mai întâi în fruntea unii detaşament de călăreţi, apoi a unui regiment. A fost decorat cu Crucea „Sfântul Gheorghe", iar bolşevicii i-au înmânat trei ordine „Drapelul Roşu", precum şi „Arma de onoare revoluţionară" - o sabie încrustată. A fost proclamat „Erou legendar al războiului civil". Participă activ la formarea RASS Moldoveneşti.
Grigori Cotovschi a fost împuşcat la 6 august 1925 de un oarecare Meer Zaider. Omorul nu a avut nimic comun cu „activitatea revoluţionară" a lui Grigori Cotovschi. Documentele privind asasinarea sa rămân secret de stat al Federaţiei Rusei.

JUDECAŢI DUPĂ 25 DE ANI DE LA PRINDEREA HOŢULUI

Piotr Ciamanski s-a născut în anul 1879, în localitatea Dubăsari, regiunea Podolie, iar Simion Nikitin - în anul 1877, în localitatea Manguş, judeţul Mariupol, regiunea Ecaterinoslav. Ambii au fost, din 1905, poliţişti în ohranca ţaristă (poliţia secretă).
Ciamanski şi Nikitin au fost printre poliţiştii care au luat parte la prinderea lui Grigore Cotovschi în anul 1916. Ei au fost incluşi în echipă fiindcă îl văzuseră anterior pe Cotovschi. După unirea Basarabiei cu România, au rămas la Chişinău. Nikitin a fost poliţist până în anul 1920, după care şi-a deschis o prăvălie, iar Ciamanski a fost paznic.
Lucrurile iau o întorsătură neobişnuită pentru cei doi după anexarea Basarabiei de către URSS la 28 iunie 1940. Ciamanski şi Nikitin au fost arestaţi la 14 octombrie 1940. Li s-a încriminat art. 54/13 Cod Penal al RSS Ucrainene - „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare", în realitate fiind arestaţi pentru că au participat în urmă cu 25 de ani la prinderea lui Grigori Cotovschi.

„INFRACŢIUNE CONTRA CLASEI MUNCITOARE"

În timpul anchetei preliminare, Ciamanski şi Nikitin îşi recunosc faptul că au prins un infractor pe nume Cotovschi, precizând că la acea vreme nu cunoşteau despre „activitatea revoluţionară" a acestuia. Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, în şedinţa din 5 martie 1941, i-a condamnat pe Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin la pedeapsa capitală prin împuşcare şi confiscarea averii. În sentinţă se preciza că inculpaţii au săvârşit „o infracţiune gravă contra clasei muncitoare" şi, din aceste considerente, în cazul dat „nu se poate invoca termenul de prescripţie", care expirase demult.
Ziarul districtului militar Odesa, „Apărătorul Patriei", din 8 martie 1941, într-un articol intitulat „Judecata asupra călăilor poporului basarabean" anunţa cu mândrie despre condamnarea la moarte a lui Ciamanski şi Nikitin. Cererea de graţiere făcută de cei doi foşti poliţişti a fost respinsă de Prezidiul Sovietul Suprem al RSSM.
La 27 mai 1941, preşedintele Judecătoriei Supreme a RSSM, Verlan, printr-o scrisoare strict secretă, informa Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului al RSSM (NKGB al RSSM) că Judecătoria Supremă a URSS a aprobat sentinţa aplicată lui Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin. A doua zi, pe 28 mai 1941, locţiitorul şefului Comisariatului NKGB, căpitanul Mordoveţ, dispune executarea sentinţei. Tot în acea zi, intendentul NKGB al RSSM, locotenentul Securităţii de Stat Bogdanov, în prezenţa procurorului pe dosare speciale Naidis şi a şefului interimar al secţiei a doua a NKGB al RSSM, locotenent al Securităţii de Stat Zakrevski, i-a executat pe Ciamanski şi Nikitin, fiind întocmit un proces-verbal semnat de toţi. Se precizează că ambele corpuri au fost îngropate.

Au fost reabilitaţi abia în anul 2000

Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, printr-o hotărâre din 23 septembrie 2000, îi reabilitează pe Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin.
Republica Moldova n-a scăpat de fantoma lui Cotovschi. O localitate din raionul Ceadâr-Lunga poartă denumirea de Cotovscoie, iar la Chişinău şi Hânceşti sunt monumente ale tâlharului de legendă, pe care regimul comunist al lui Voronin le-a trecut în registrul monumentelor protejate de stat.

Apropo de Tezaur: La Antena 3 (Sinteza zilei, azi 11 oct. 2011) se dezbate aceasta problema... interesanta atitudinea lui Ceausescu!!! De urmarit! Daca nu in direct, inregistrarea! In schimb, cine credeti ca au fost cei care nu au fost interesati de Tezaur? Se merita sa urmariti emisiunea! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Tulcea: Basilică creştină descoperită în cetatea Noviodunum


Arheologii tulceni au descoperit o basilică creştină în apropierea cetăţii Noviodunum din oraşul Isaccea, principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, cercetătorii sperând ca în campania de anul viitor să găsească şi o criptă martirică, precum cea din satul Niculiţel sau cea din Murighiol.


Responsabilul ştiinţific al şantierului Noviodunum, arheologul Florin Topoleanu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES că basilica, situată în exteriorul cetăţii Noviodunum şi datată finele secolului al V-lea - începutul secolului al VI-lea este principala descoperire din campania de cercetare din acest an, până în prezent conturându-se doar forma basilicii.
'Basilica se află pe malul Dunării, într-o zonă inundabilă din nefericire, astfel că s-a păstrat doar temelia care are o formă caracteristică basilicilor creştine. Din vechime pericolul inundării era real, zidul dinspre nord, Dunăre, fiind aproape de două ori mai gros decât cel din sud. Până acum doar s-a conturat forma basilicii. Urmează să vedem fazele de construcţie, cât s-a păstrat din elementele tipice ale unui asemenea monument şi mă gândesc la posibilitatea existenţei unei cripte martirice care de obicei este săpată sub altar, criptă foarte des întâlnită la basilicile din secolele V-VI. Descoperirea unei asemenea cripte ar fi o completare absolut fericită a unei campanii de excepţie', a afirmat responsabilul ştiinţific al şantierului Noviodunum, Florin Topoleanu.

Începând de sâmbătă, arheologii din cetate vor încerca să protejeze basilica, pentru ca aceasta să nu fie afectată de creşterea nivelului Dunării şi de gheţurile care ar putea apărea la iarnă pe fluviu, anul viitor cercetările urmând să continue poate şi cu un proiect de restaurare şi conservare a monumentului.

De altfel, anul acesta, şi în oraşul Isaccea, cercetătorii tulceni au făcut o serie de descoperiri în timpul activităţii de supraveghere arheologică a lucrărilor de reabilitare şi extindere a sistemului de apă şi canalizare.
'Au fost câteva surprize aşteptate sau nu anul acesta în timpul campaniei de cercetare, ca de exemplu zidul cetăţii turceşti construită de Osman al II-lea în anul 1621 sau conductele vechi de apă din ceramică din secolul al XVII-lea care confirmă existenţa unor edificii importante, dar şi ceramica din secolele XIII-XIV. Aceste descoperiri ne fac să afirmăm că aici este o zonă importantă care poate fi o cheie de boltă în cunoaşterea unor evenimente neclare din perioada romană sau medievală legate de localizarea oraşului, luptele care au avut loc la un moment dat aici, vadul de trecere peste Dunăre. Apreciem, de asemenea, reacţia comunităţii locale care doreşte să realizăm aici un muzeu ce poate deveni o carte de vizită a oraşului şi chiar un punct important pentru dezvoltarea economică a urbei', a declarat pentru AGERPRES cercetătorul Aurel Stănică.

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale organizează, vineri, Ziua Porţilor Deschise la cetatea Noviodunum, vizitatorii putând vedea atât ultimele descoperiri, cât şi expoziţii de pictură realizate de elevii din oraşul Isaccea şi de un artist local.

Construită pe o veche aşezare getică, cetatea romană şi bizantină Noviodunum avea rol militar, strategic şi economic, dezvoltarea acestei aşezări ducând la acordarea statutului de ''municipium'' la finele secolului al II-lea. Noviodunum a fost sediul unor detaşamente din legiunile cantonate în Dobrogea şi principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica ce controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre. Cetatea s-a dezvoltat în etape până la cucerirea otomană din 1420, aceste etape fiind întrerupte de atacurile pecenegilor, uzilor şi cumanilor, în secolul al XI-lea, dar şi de cele ale tătarilor din secolul al XIII-lea.

De amintit este că la Niculiţei, în anii '70 s-a descoperit o basilică în interiorul căreia au fost descoperite moaştele sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, care au pătimit la finele secolului al III-lea - începutul secolului al IV-lea, numele altor doi sfinţi ale căror moaşte au fost găsite în acelaşi loc nefiind făcute încă publice. De asemenea, la Murighiol, în apropiere de cetatea Halmyris, au fost descoperite moaştele sfinţilor Epictet şi Astion care au fost martirizaţi în anul 290. AGERPRES

P.S. Este absolut impresionant sa descoperim dovezi istorice despre Religie , Crestinism din secolele IV-V .
Eu cred ca suntem crestini inca de la inceputuri.