Simbol DizabilitateDizabilitatea este unul dintre mijloacele semnificative de diferentiere sociala in societatile moderne, marcat substantial de influenta unor ideologii. Modul in care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi implica procese de incadrare in categorii, punandu-se accentul pe aparitia si identificarea unor incapacitati, pe aspectele inferioare si inacceptabile ale unei persoane.

Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi umane. Implica lupta pentru alegere, justitie sociala si participare. In toate tarile se afirma necesitatea integrarii si se explica ritmul lent al progresului din cauza barierelor arhitecturale, financiare, tehnice, psihologice, sociale.

Legea nr. 448/2006 reglementeaza drepturile si obligatiile persoanelor cu dizabilitati acordate in scopul integrarii si incluziunii sociale a acestora. Din pacate, in legislatia romaneasca este inca prezenta sintagma de "persoana cu handicap" in locul sintagmei de "persoana cu dizabilitate".

In Romania sunt aproape 870.000 de persoane cu dizabilitati, din care aproape 80.000 de copii. Cele mai numeroase, peste 400.000, sunt persoanele incadrate in grad accentuat de handicap (gradul 2).

Statistica dizabilitatii in Romania 

In momentul de fata, noile tendinte pe plan mondial impun termenul de "persoana dizabilitata" (de catre societate) in locul celei de "persoana cu dizabilitati", tocmai pentru a sublinia faptul ca dizabilitatea nu este un atribut al persoanei ci este un atribut al relatiei persoana - mediu. Mediul neadaptat este cel care "dizabiliteaza" o persoana datorita barierelor arhitecturale pe care acesta le intampina.

Potrivit Organizatiei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati (DPI), dizabilitatea este definita ca fiind "rezultatul interactiunii dintre o persoana care are o infirmitate si barierele ce tin de mediul social si atitudinal de care ea se poate lovi".

Organizatia Mondiala a Sanatatii propune urmatoarea definitie a dizabilitatii: "Dizabilitatea este reprezentata de orice restrictie sau lipsa(rezultata in urma unei infirmitati) a capacitatii (abilitatii) de a indeplini o activitate in maniera sau la nivelul considerate normale pentru o fiinta umana".

Organizatia Natiunilor Unite (ONU), in baza Conventiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, utilizeaza urmatoarea definitie: "Persoanele cu dizabilitati includ acele persoane care au deficiente fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durata, deficiente care, in interactiune cu diverse bariere, pot ingradi participarea deplina si efectiva a persoanelor in societate, in conditii de egalitate cu ceilalti".

Problematica dizabilitatii, a fost si este abordata, in principal, din perspectiva a doua modele: cel individual, de inspiratie medicala (care considera ca dificultatile persoanelor cu dizabilitati sunt datorate inferioritatii biologice si psihologice a acestora) si modelul social, care pune accentul pe mediul social neadaptat, considerat generator al dificultatilor persoanelor cu deficiente.

Modelul dominant a fost (si, din pacate, uneori continua sa fie) cel individual, care accentueaza asupra pierderilor sau incapacitatilor individuale, considerate generatoare de dependenta. Astfel, s-a ajuns la utilizarea unor etichete care au legitimat acest model medical individual, la anumite perspective negative asupra dizabilitatii si la neglijarea perspectivei proprii persoanelor cu handicap. In corelatie directa cu acest model, interventiile nu pot avea alt obiectiv decat adaptarea, ajustarea persoanei cu deficienta, aducerea acesteia cat mai aproape de ceea ce se considera a fi "normal". Din perspectiva modelului medical, oamenii au handicap ca urmare a deficientelor lor individuale, fiziologice sau cognitive. Raspunsul oferit de medicina consta in tratament sau reabilitare, stabilindu-se ca obiectiv revenirea la conditia "normala”, obisnuita, adica aceea de a fi valid.

Modelul medical a creat o ierarhizare in cadrul constructiei sociale a dizabilitatii si in determinarea egalitatii, prin:

  • etichetarea intr-un mod care considera ca persoana cu handicap este inferioara;
  • dezvoltarea tratamentului, ingrijirii, inclusiv a practicii si standardelor profesionale, a legislatiei si beneficiilor, pe baza acestei etichete de inferioritate sociala;
  • negarea paternalista a libertatilor si autodeterminarii.

Modelul individual postuleaza ca problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati nu sunt altceva decat consecintele directe ale deficientelor lor specifice.

Modelul social pune accentul pe modul in care anumite caracteristici necorespunzatoare ale mediului fizic si social determina constrangeri la nivelul unei categorii de persoane. Toate persoanele cu handicap se confrunta cu experienta dizabilitatii ca restrictie sociala, daca asemenea restrictii apar drept consecinte ale inaccesibilitatii mediului construit, notiunilor discutabile privind inteligenta si competenta lor sociala, incapacitatii publicului general privind utilizarea limbajului semnelor, utilizarea alfabetului Braille sau atitudinilor ostile ale celor fara dizabilitati vizibile.

Din perspectiva modelului social, interventiile se concentreaza asupra mediului, urmarindu-se eliminarea restrictiilor, a barierelor care impiedica participarea persoanelor cu deficiente la diferitele aspecte ale vietii sociale.

Este necesara o implicare tot mai sustinuta a comunitatilor, atat in depistarea dizabilitatilor, cat si in procesul de reabilitare, unde trebuie sa se regaseasca masuri complexe, coerente, printre care si cele referitoare la educatie.

Clasificarea Internationala a functionalitatii, dizabilitatii si sanatatii

Clasificarile Internationale ale functionarii, dizabilitatii si sanatatii (CIF) pun accent pe participare si functia pastrata, nu pe incapacitate si restrictie, tin cont de factorii de mediu, cuprind domenii de sanatate si domenii asociate sanatatii. CIF nu se refera doar la persoanele cu dizabilitati, ci la toti oamenii. Astfel, Clasificarea Internationala a functionalitatii, dizabilitatii si sanatatii este si un instrument de realizare a drepturilor persoanelor cu dizabilitati, dar si o metoda valoroasa in standardizarea starilor de sanatate, unificarea abordarilor de diagnostic si de evaluare a starilor de sanatate si a functionalitatii.

Legislatia dizabilitatii in Romania

Persoane cu dizabilitati

"Persoanele cu dizabilitati sunt acele persoane carora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale si/sau asociate, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata societatii, necesitand masuri de protectie in sprijinul integrarii si incluziunii sociale".

Legislatia dizabilitatii in CE

Politici europene referitoare la dizabilitate si Pozitia persoanelor cu dizabilitati

Politica Comunitatii Europene referitoare la dizabilitate este construita pe explicarea obligatiei la modelul social al dizabilitatii. Ca o conditie a Departamentului Unitatii de Integrarea a Persoanelor cu Dizabilitatii de la Comisia Europeana:

  • CE priveste dizabilitatea ca un rezultat al interactiunilor dinamice dintre o persoana si mediu, incluzand constructiile sociale, care duc la discriminare si stigmatizare. Este mediul care ar trebui adaptat pentru fiecare persoana, incluzand persoane cu dizabilitati, prin scoaterea barierelor.

Aceasta, duce la obligatia unei apropieri bazate pe drepturile persoanelor cu dizabilitati.

  • Dizabilitatea se bazeaza pe rezultate corecte iar discriminarea ar trebui eliminata. Politicile dizabilitatii ar trebui sa urmeze o incluziune sociala si o apropiere individualizata: dreptul de a avea actiuni suplimentare care determina accesul la drepturi, adica oportunitati egale.

Bazele legale

Bazele legale pentru actiunile CE este aceasta oferita de Articolul 13 al Tratatului European, ce dateaza din 1999, si care permite Consiliului European sa "poata actiona pentru combaterea discriminarilor bazate pe sex, origine etnica sau rasiala, religie sau credinta, varsta si orientare sexuala".

A fost exprimata in diferite forme, cum ar fi:

La nivel european:

  • Numarul persoanelor cu dizabilitati este de 65 de milioane in Uniunea Europeana, aproximativ 10% din populatia UE, ceea ce echivaleaza cu populatia Belgiei, a Greciei, a Republicii Cehe a Ungariei si a Olandei toate insumate;
  • Unul din patru europeni are un membru de familie care sufera de o dizabilitate;
  • 6 europeni din 10 cunosc pe cineva din cercuri mai apropiate sau nu care sufera de o dizabilitate;
  • Persoanele cu mobilitate redusa reprezinta mai mult de 40% din populatie;
  • Comparativ cu numarul persoanelor care nu sufera de nici o dizabilitate si care nu au un loc de munca, numarul persoanelor cu dizabiliati fara un loc de munca este de 2 pana la 3 ori mai mare;
  • Doar 16% dintre cei care au nevoie de asistenta la locul de munca beneficiaza de aceasta asistenta;
  • Multe persoane cu dizabilitati sunt muncitori descurajati si nici macar nu indraznesc sa intre pe piata muncii. De aceea intra in categoria persoanelor inactive;
  • Cu cat este mai sever gradul de handicap, cu atat participarea pe piata fortei de munca este mai redusa. Aceasta participare reprezinta un procent de 20% in cazul persoanelor cu dizabilitati severe compartiv cu 68% in cazul persoanelor care nu sufera de nicio dizabilitate;
  • In comparatie cu persoanele fara dizabilitati, persoanele cu dizabilitati au cu 50% mai putine sanse sa urmeze alte studii dupa cele secundare;
  • 38% dintre persoanele cu dizabilitati cuprinse cu varste intre 16-34 de ani au un venit castigat in Europa, comparativ cu un procentul de 64% al persoanelor fara dizabilitati. Venitul persoanelor cu dizabilitati este in mod dramatic mult mai mic decat cel al persoanelor fara dizabilitati;
  • Una din doua persoane cu dizabilitati nu a luat parte niciodata la activitati sportive sau de petrecere a timpului liber;
  • 1/ 3 dintre persoanele cu dizabiliati nu a calatorit niciodata in strainatate sau nu a participat in excursii turistice din cauza conditiilor si a serviciilor inaccesibile.

Actiunea impotriva discriminarii

Directiva Comisiei Europene impotriva discriminarii la nivel de religie sau credinta, varsta si orientare sexuala, interzice discriminarea prin standarde minime care sunt aplicate de-a lungul Uniunii Europene. Legile nationale determina forma exacta a implementarii si statele membre pot impune mai multe cerinte daca doresc, iar aceasta Directiva este doar un nivel de baza.

Directiva solicita angajatorilor (si celor care furnizeaza cursuri) sa ofere "acomodare rezonabila" pentru nevoile persoanelor cu dizabilitati. Astfel, obligatia pentru angajatori si cei care ofera cursuri nu este absoluta: de exemplu, ei nu trebuie sa plateasca costurile acestor afaceri sau sa accepte disturbari severe de la programele lor de instruire pe care le ofera. Directiva determina intelegerea corecta a celor mai multe modificari necesare si care fac ca "acomodarile rezonabile" sa imbunatateasca pozitia pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati.

Statele membre care nu indeplinesc obligatiile pot fi chemate in instanta la Curtea Europeana de Justitie de catre Comisia Europeana. Un individ care nu poate sa se redreseze deoarece guvernul national nu a introdus legislatia ar trebui sa obtina o compensatie de la acel guvern. Acest proces cu multe stagii poate dura cativa ani pana va ajunge sa fie implementat corect in toate statele membre.

Implicatii pentru Educatie si Instuire

Strategia Dizabilitatii UE permite sanse egale la educatie de calitate si invatare pe tot parcursul vietii. Aceste doua arii permit persoanelor cu dizabilitati sa participe activ in societate si sa-si imbunatateasca calitatea vietii. Cei care ofera instruire vocationala si educatie adultilor au obligatii echivalente fata de angajatori in termenii evitarii discriminarii directe si indirecte.