• Pro Stem Cell

    Asociatia PRO STEM CELL urmareste sa cuprinda in randurile sale oameni deosebiti, colaboratori, voluntari...
    Citeste mai mult
  • Celula Stem

    Celulele stem stau la baza formarii oricarui tip de celula din organism si pot fi folosite pentru ...
    Citeste mai mult
  • Comunitate

    Diversitate in Comunitate. Creeaza-ti un cont de utilizator si interactioneaza cu ceilalti membri. Inregistreaza-te!
    Citeste mai mult
  • 1
  • 2
  • 3

Index articole

A doua Sedinta

Dani si Dana la clinica Albert BohbotLa mijlocul lunii Iunie 2007 eram programat la clinica din Chapelle Montlinard pentru a doua sesiune de recuperare si tratament, dupa cateva zile de programari, pregatiri si emotii inerente eram din nou pregatit de drum, de aceasta data plecam la drum cu prietenii mei Stefi & Fely si prietena mea Dana. Era vara, era cald, intentionam sa imbinam utilul cu placutul, sa imi fac tratamentul si recuperarea dar sa si profitam de vara, de drum si sa ne cream clipe frumoase impreuna, din pacate vom avea parte de doua saptamani de frig si umezeala.

Urma sa fiu ridicat in picioare dupa 9 ani de la accident, muncisem mult in cele doua luni trecute de la ultima sesiune pentru a-mi intari musculatura, 'oare muncisem destul, oare imi vor sustine muschii picioarelor greutatea corpului', aveam incredere in medicul de acolo si in capacitatea si competenta lui profesionala asadar probabil ingrijorarea mea era pe jumatate fondata. Drumul a fost parca mai lung si mai greu decat imi aduceam eu aminte, cu mici popasuri si opriri am mers 22 de ore non stop, la intrarea in Franta cand mai aveam 450 de Km pana la destinatie am cautat popas peste noapte intr-o localitate numita Glacier Chatteau, eram obositi vroiam doar sa dormim, sa ne odihnim pentru a ne putea continua drumul in siguranta a doua zi, nu stiu cand am adormit, nu stiu cand a trecut noaptea stiu doar ca ma aflam din nou in masina spre destinatia finala.

Am ajuns cu bine dumineca seara, trebuia sa ne odihnim pentru ca a doua zi eram asteptat la clinica pentru a-mi incepe terapia, ne incurcasem putin pe traseu dar asta facuse calatoria mai interesanta si greu de uitat. Eram cazati in aceiasi locatie in care fusesem si in primavara pentru prima saptamana dar in saptamana a doua urma sa ne mutam mai aproape de clinica, in casa unui englez tetraplegic cu care ne imprietenisem in primavara, englez care suferise o fractura de coloana in urma unui salt cu parasuta si caruia atat de bine ii facea tratamentul de la clinica incat cumparase o casa in zona si in timpul in care el nu era acolo o inchiria si altor pacienti ce isi faceau tratamentul la clinica.

Bob mi-a povestit ca inainte de tratament nu isi putea misca nici un muschi, nu simtea nimic iar acum incepea sa miste bratul si antebratul si sa ii revina sensibilitatea. Atunci cand nimeni nu iti mai ofera nici o sansa, nici o speranta, atunci cand pronosticul medicilor te indeamna sa te resemnezi noi eram acolo, ne agatam de fiecare speranta, luptam pentru fiecare milimetru din corpul nostru adormit si ne bucuram pentru cel mai nesemnificativ progres. Am intalnit acolo oameni din toate colturile Europei, chiar si din America sau Australia, toate acele chipuri pe fata carora citeai mai degraba ambitie si incrancenare decat resemnare si declin, majoritatea tineri, majoritatea frumosi si plin de viata, toti ciuntiti de acea secunda de nesansa si destin potrivnic.

Am reintalnit fete cunoscute, familiale, acelasi medic amabil si tonic si simteam oarecum toate astea de acum fac parte din viata mea, nu ma mai simteam departe de casa, de fapt aceste locuri tindeau sa devina a doua casa pentru mine. Am fost ridicat in picioare, in prima zi probabil si din cauza emotiilor si a surescitarii nervoase nu am rezistat prea mult, simteam cum imi explodeaza fiecare atom din corp, o presiune imensa in picioarele amortite, din cauza presiunii, a batailor inimii accelerate ameteam pana la limita lesinului dar in urmatoarele zile aceste simptome urmau sa se diminueze ajungand in final chiar sa imi placa aerul rarefiat al inaltimilor.

Sufeream ingrozitor de febra musculara, muschii mei lenesi si obisnuiti cu repaosul se razvrateau impotriva tratamentului la care erau supusi, dar pentru mine era un semn bun, inca ii aveam, functionau si ii puteam resuscita chiar daca asta se traducea in durere si suferinta! Durata efectiva zilnica a tratamentului cu laser se intensificase de la 15 minute la jumatate de ora iar spre sfarsitul intervalului suferisem o mica interventie chirurgicala la o unghie de la picior astfel fiind obligat sa pun capat pentru moment ridicarii la verticala. Avusesem parte de o vreme nefiresc de rece si ploioasa pentru aceasta perioada a anului si pentru aceasta zona a Frantei, ploua incontinuu de 10 zile, eram plictisiti si irascibili iar timpul parca statea in loc, Romania se topea la 44 de grade iar noi in Franta tremuram in miezu verii la 15 grade...

Am plecat spre tara pe o vreme umeda si rece iar pe masura ce ne apropiam se incalzea tot mai mult incat nici n-ai fi zis ce lasam in urma, au fost 2 zile de chin pentru mine, ma durea cumplit piciorul, degetul operat, resimteam fiecare frana sau schimbare brusca de directie dar strangeam din dinti si ma rugam sa ajungem cat mai repede acasa, parea un drum fara sfarsit, cel mai greu resimtit de mine de pana acum. Urma probabil sa ma reintorc in Franta pentru a treia sesiune undeva in luna Octombrie, dar pana atunci mai era mult, multe urmau sa se mai intample!

Dosarul meu medical postat pe site-ul clinicii, 28 Iunie 2007 a doua sesiune de recuperare si tratament la clinica de laseropunctura din Chapelle Montlinard Franta.

Adauga comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Leziunea medulara

Traumatismul coloanei vertebraleAfectiunile maduvei sunt rezultatul unor traume ale coloanei vertebrale. Oasele sau discurile deplasate apasa pe maduva. Traumatismele maduvei pot aparea fara fracturi evidente ale vertebrelor si puteti avea fracturi ale coloanei vertebrale fara sa fie afectata maduva.

Citeste mai mult...

Celula stem

Celula stem prezentata pe intelesul tuturorCelula stem este definita ca o celula care, prin diviziune, produce doua celule care au capacitatea de a ramane in stadiul de celula stem (pastrand astfel caracterul nediferentiat) sau de a se diferentia in urma unor diviziuni succesive.

Citeste mai mult...

Manifestul Dizabilitatii

omul in scaun rulantIn Romania, persoanele cu dizabilitati nu sunt inca respectate, ca persoane cu drepturi egale si nu li se recunoaste, pe deplin, valoarea si demnitatea umana. In acest moment, persoana cu dizabilitati se confrunta cu o serie de handicapuri create de societate.

Citeste mai mult...

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .