Transplanturi de celule stem hematopoieticePana in prezent, Centrul de Hematologie si Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni a realizat peste 100 de transplanturi de celule stem hematopoietice, atat la copii, cat si la adulti.

Cu prilejul realizarii celui de-al 100 lea transplant, Prof. dr. Dan Colita, seful Centrului de Hematologie si Transplant Medular, a declarat ca preocuparile in acest domeniu au existat inca din anii '80, cand au avut loc doua transplanturi, insa cercetarile nu au continuat din cauza lipsei de tehnica si materiale.

El a mai adaugat faptul ca activitatea Centrului a urmat o linie ascendenta, aici realizandu-se atat autotransplanturi, cat si transplanturi alogenice ( grefele au fost recoltate de la donatori familiali), numarul acestor proceduri crescand de la an la an. Astfel s-a ajuns ca in anul 2007 sa se efectueze 36 de transplanturi, acesta fiind cel mai mare numar de proceduri realizate in centrele de specialitate din Romania. Efectuarea acestor transplanturi a fost posibila in urma unei bune colaborari cu laboratoarele de biologie moleculara din Institutul Clinic Fundeni si din Institutul de Medicina Legala. Mai mult, in anul 2005 a fost incheiat un contract de colaborare cu Fundatia Jose Carreras, filiala din Germania, prin care s-au primit importante dotari si asistenta tehnica si profesionala.

Dintre cele 100 de transplanturi efectuate pana in 2008, 85 au fost autogrefe si 15 au fost transplanturi alogenice. Procedurile au fost aplicate la 81 de pacienti adulti si 19 copii. In ceea ce priveste rezultatele, dr. Dan Colita a spus ca in 80% din cazuri, acestea au fost favorabile, iar bilantul la cinci ani a aratat o supravietuire de 75%.

Dr. Alina Tanase a declarat ca aceasta metoda se aplica cand sunt indicatii precise si restrictii si contraindicatii riguros precizate in protocoale. Ea a subliniat faptul ca transplantul de celule stem hematopoietice reprezinta o metoda complexa, o procedura medicala foarte elaborata, care cuprinde 11 manevre si prelucrari laborioase, ce vizeaza pacientul, donatorul de grefa si grefonul insusi, inainte de a asigura obtinerea unei grefe de calitate si derularea optima a grefarii.

Dr. Tanase a subliniat ca echipa din acest centru doreste sa-si extinda activitatea prin adoptarea de noi proceduri si a accentuat faptul ca cele mai multe transplanturi au fost efectuate in ultimul an si jumatate. Ea a adaugat ca s-a trecut de la perioada de pionierat, la procedura de rutina.

Prof.dr. Constantin Arion, seful Centrului de Transplant Hepatic de la sectia Pediatrie, a amintit cateva dintre problemele care inca mai exista in domeniul legislativ, in cel al pregatirii de specialisti, dar si faptul ca aceasta este o metoda care nu se poate aplica decat anumitor pacienti. Directorul Agentiei Nationale de Transplant. dr. Victor Zota, a precizat ca dezvoltarea programului de transplant a fost posibila datorita unei finantari mai bune din partea Ministerului

Sanatatii si a existentei unui Program National de Transplant coerent. El a spus ca in tara s-au realizat, in 2004, 17 transplanturi, in 2005 - 33, in 2006 - 58, in 2007- 81.

Referindu-se la costuri, dr. Zota a precizat ca in timp ce in Romania un transplant de celule TCSH costa 40.000 de euro, in Germania costa 150.000 de euro, iar in SUA - 250.000 de dolari.

Centrele care fac transplant de celule stem hematopoietice sunt la Bucuresti, Timisoara si Targu Mures.

Directorul Agentiei Nationale de Transplant a subliniat ca Institutul Clinic Fundeni este un institut de referinta, aici realizandu-se pe langa transplantul de celule stem hematopoietice si transplant renal si hepatic.

Sursa: Rompres

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Codul de securitate
Actualizează