Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Neurostimulatoare

Neurostimulatoare #2624

Neurostimulator pentru durerea cronica

Studiile privind realizarea unui stimulator al maduvei spinarii (spinal cord stimulator-SCS) au fost initiate in 1982, cand Broseta a raportat realizarea unui dispozitiv care a avut o eficacitate de 73% in randul a 18 pacienti cu CRPS (Complex Regional Pain Syndrome). Sindromul se caracterizeaza prin dureri si arsuri la nivelul membrelor, cel mai frecvent cele superioare. Cele doua forme ale sale, distrofia simpatica reflexa si afectarea nervoasa prin leziuni traumatice, sunt relativ rar intalnite, insa posibilitatile terapeutice pentru pacientii afectati sunt foarte limitate.

Din 1982 si pana in prezent studii retrospective si prospective randomizate citate in literatura, demonstreaza faptul ca stimularea maduvei spinarii imbunatateste calitatea vietii la pacientii cu CRPS. Tratamentul acestei afectiuni a revenit in actualitatea in luna aprilie a acestui an cand a fost aprobat un nou dispozitiv de stimulare a maduvei spinarii. Calitatea tehnica a acestui este incotenstabil superioara celor existente pe piata pana acum.
In luna septembrie a acestui an cel mai mic dispozitiv existent in lume, cu cea mai longeviva baterie reincarcabila, Eon Mini Implantable Neurostimulator, a fost utilizat pentru prima data pe pacienti.

Primitorul, Adam Hammond, in varsta de 26 de ani, a fost membru al diviziei de parasutisti al armatei americane pana in 2006 cand in timpul unui exercitiu parasuta sa nu s-a deschis corespunzator, astfel ca el s-a izbit de sol cu 46 de mile pe ora. Leziunile in urma impactului au constat in ruptura femurala, multiple fracturi ale pelvisului si lezarea maduvei spinarii. Desi timp de doi ani el a fost supus unor numeroase interventii chirurgicale si unui program de recuperare fizica, durerea cronica (inclusa in CRPS ca diagnostic) nu a putut fi indepartata.


Astfel el a fost candidatul perfect pentru implantul neurostimulatorului, nu mai mare decat o moneda de un dolar. Eon Mini este asemanator unui stimulator cardiac, principiul sau de functionare fiind relativ simplu : descarca impulsuri la nivelul centrilor nervosi medulari, blocand sau doar mascand transmiterea semnalelor dureroase la creier.

Responsabila de aceasta aparitie este tehnologia NeuroDynamix, Eon Mini neavand un precedent prin performanta tehnica pe care o atinge. Cu doar un microchip si un software, dispozitivul are cea mai mare putere de descarcare a impulsurilor, comparativ cu elementele din clasa careia ii apartine.

Cat o moneda...
mini_20neurostimulator_201.jpg


Avantajele dispozitivului :

• Durata medie de functionare a bateriei, aproximativ 10 ani (ceea ce implica mai putine interventii chirurgicale de inlocuire a bateriei)

• Capacitatea maxima de descarcare a impulsurilor intre toate modelele asemanatoare

• Posibilitatea de a modifica puterea sau frecventa de descarcare a impulsurilor in orice moment de catre dispozitiv insusi, in functie de intensitatea dureroasa

• Reducere permanenta si constanta a intensitatii dureroase

• Implantare deosebit de facila, cu o incizie foarte mica data fiind grosimea sa de 10 mm si greutatea de 29 g

• Eficacitatea pentru durerea localizata la orice segment corporal

• Calitatea vietii si integrare sociala asemanatoare persoanelor sanatoase

Din septembrie si pana in prezent au fost deja implantate aproximativ 35000 de neurostimulatoare, in numeroase tari. Rezultatele par a fi remarcabile, orice persoana cu durere cronica de etiologie nervoasa putand constitui un candidat sigur pentru implant.



www.ans-medical.com/neurodynamix/

www.medgadget.com/archives/neurological_surgery/
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #2737

Noi speranţe in aria de dezvoltare a tehnicilor "FES"!


https://www.atentie.info/meniu/articol.php?idart=2457&idcat=5&general=3&head=8
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #5017

Scaun cu rotile controlat cu ajutorul gandurilor

Controlul obiectelor din jur cu ajutorul gandului este unul din visele oamenilor. Pana acum, cercetătorii au reusit sa contruiasca astfel de sisteme folosind electro-encefalogramele (EEG), aparate ce citesc potentialele electrice de pe suprafata capului. Recent, o companie din Statele Unite a venit cu un nou concept, in care gandurile sunt "citite" nu pe cap, ci in jurul gatului, in dreptul laringelui. Semnalele electrice astfel "interceptate" sunt cele trimise de creier la laringe, in timpul vorbirii (sau intentiei de a vorbi la cei bolnavi).

Putina lume se indoieste azi ca in viitor vom controla obiectele din jur cu gandurile noastre. In fond, nici nu este greu. Nu avem decat sa implantam electrozi in creier, sa citim semnalele electrice ale neuronilor, si sa transmitem (fara fir, "wireless" in engleza) datele la un computer. In fond, in aceeasi maniera, putem "invata" direct de pe CD direct, sau scrie pe el jurnalul nostru direct din gand...

Rezultatele noului sistem de comanda al scaunului cu rotile pot fi vazute in video-ul urmator.


Dupa cum se poate vedea din video, pacientul a putut controla corect directia de miscare a scaunului cu rotile numai cu "gandul". Semnalele electro-encefalogramei au putut fi citite de undeva din jurul gatului.

Sursa originala: gizmodo.com. Stire preluata de pe www.stiinta.info.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #9358

Microcircuite logice realizate din neuroni

Un comunicat de presa recent scoate in evidenta cercetarile din ce in ce mai impresionate in domeniul bioinformaticii.

Elisha Mosses si alti cercetatori au creat microcircuite logice functionale din neuroni vii crescuti intr-un model geometric.

Deocamdata s-a reusit realizarea de porti AND, diode si un filtru care permite trecerea unor semnale de frecventa mai mare decat o limita setata anterior.



Pentru mai multe detalii, vizitati pagina oficiala si consultati urmatorul fisier PDF.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #9453

Un microcip inovator le va permite persoanelor paralizate sa mearga din nou

Oamenii de stiinta sunt aproape de finalizarea unui microcip care sa le permita persoanelor paralizate sa se miste din nou, titreaza, luni, "The Sun". Expertii de peste Ocean cred ca cipurile de ultima generatie le permit celor cu dizabilitati sa miste membrele prostetice. Tratamentul inovator este asemanator cu intriga peliculei "Robocop", din 1987, in care politistul Alex Murphy este ucis, iar un cip este implantat in creierul sau pentru a-i permite sa prinda viata.



O echipa de cercetatori de la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania, au testat aparatul revolutionar doar pe maimute, insa el s-a dovedit un adevarat succes ce le da sperante miilor de paraplegici din jurul lumii. Electrozii de pe dispozitiv, implantati in cortex (parte a creierului ce contoleaza miscarile voluntare - n.r.), pot detecta impulsuri mici si sa le trimita unui calculator, care le descifreaza modelul si puterea semnalelor ce misca membrul artficial. Insa acestea sunt mult mai avansate decat prototipurile anterioare, astfel ca, in cazul unei maini, pot fi miscate atat incheietura cat si trei degete ceea ce permite un control mai bun al actiunilor.

"Maimutele se ajuta de membrele prostetice foarte bine. Este incredibil pentru ca ele nu sunt obisnuite sa foloseasca aparate. Imaginati-va ca va miscati mana pentru a luat o bucata de mancare, la maimute este mult mai greu, insa acestea invata repede. Ele invata sa le controleze atat de bine, incat in cateva zile ajung sa fie parte din corpul lor", a declarat profesorul Andrew Schwartz, conducatorul studiului. Teste asemanatoare se desfasoara la Universitatea Brown, din Rhode Island, numai ca pacientii sunt oameni, mai noteaza sursa citata.

Ziua
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #12921

Plasturele inteligent revolutioneaza medicina



Cercetatorii britanici au inceput testarea clinica a primului plasture inteligent, cu ajutorul caruia semnele vitale ale pacientilor vor putea fi monitorizate de la distanta, fara fire, ace sau ventuze.

Plasturele este aplicat direct pe pieptul pacientului, iar micro senzorii cu care este incarcat monitorizeaza bataile inimii, tensiunea si alti indicatori ai starii de sanatate, trimitand informatiile unui computer, cu ajutorul tehnologiei wireless, arata BBC.

Creatorii sai, de la Colegiul Imperial din Londra, spera ca noua lor inventie va ajunge sa inlocuiasca complet vechile dispozitive de monitorizare cu fire, care limiteaza miscarile pacientului si sunt mult mai incomode si invazive.

Mai mult, cercetatorii privesc noul plasture ca pe o platforma ce poate fi incarcata cu o multime de senzori, ce ar putea monitoriza si alti indicatori ai starii de sanatate, cum ar fi glicemia sau presiunea sangelui in diferite parti ale corpului.

Informatiile receptate de plasturii inteligenti vor fi trimise intr-o camera de control, din care personalul medical poate verifica in permanenta evolutia pacientilor.

De asemenea, noul plasture s-ar putea dovedi extrem de util in monitorizarea starii de sanatate a persoanelor aflate in convalescenta, la domiciliu, sau a celor care risca sa-si piarda echilibrul si sa cada, alertand imediat medicii si familia, in cazul producerii unui accident.

Sportivii de performanta s-au aratat de asemenea interesati de plasturele inteligent, cu ajutorul caruia spera sa-si poata monitoriza in scurt timp reactiile corpului, in timpul antrenamentelor si chiar al competitiilor.

Sursa: Ziare.com
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #13341

A folosit cineva neurostimulatoarele de la Electrostim Iasi? Daca da ce efecte au avut?
Stie cineva cat costa?
  • Paula
  • Avatarul lui Paula
  • Deconectat
  • Premium Member
  • Posts: 80
  • Thank you received: 4
  • Karma: 3
Cine traieste cu speranta va muri postind
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #13355

Da Paula, te pot ajuta cu ceva informatii... in 2007 am vrut sa cumpar un aparat O4CHS si atunci pretul era de 2700 RON cu TVA, identic cu cel din clipul de mai jos.. insa cu timpul am renuntat la idee, de ce... nu mai stiu :lol:



https://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=7864499[/video]

Persoana de contact: dr.ing. Marian Poboroniuc
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #13443

Inteleg ca dl. Poboroniuc lucreaza cu cei de la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi.
A fost cineva internat acolo? Ne poate da cineva cateva informatii despre clinica?
Primesc cu insotitor, cat costa, persoana de contact etc.
Multumesc
  • Paula
  • Avatarul lui Paula
  • Deconectat
  • Premium Member
  • Posts: 80
  • Thank you received: 4
  • Karma: 3
Cine traieste cu speranta va muri postind
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #20299

Paula, Dl Poboronic are telefon de contact... este simplu sa afii raspunsurile :)
PS: Daca ti se ofera detalii, te asteptam cu "reply" pe aici ;)


Electrostimulatorul muscular Laica produce impulsuri electrice de frecventa joasa care reproduc mecanismul natural al contractiilor musculare. Aparatul produce atat electrostimulare musculara, cat si electrostimulare nervoasa transcutanata. Acest electrostimulator muscular te va ajuta sa iti modelezi silueta si sa iti tonifici muschii, fara a depune efortul fizic zilnic necesar. De aseemena are un rol important in recuperarea medicala dupa anumite operatii sau traumatisme care implica si zonele musculare.

Este ideal a se folosi acasa!

Caracteristici:

* Usor de folosit si sigur;
* Prezinta ecran mare LCD, usor de citit;
* 4 canale;
* 30 programe;
* 8 electrozi;
* 10 nivele de intensitate;
* Cablu de distributie.

Alimentare: baterii (4 baterii alcaline AA LR06 x 1.5 V, incluse) si priza (adaptator inclus).
Produs construit in conformitate cu directiva 93/42/EEC pentru Dispozitive medicale.
Garantie 2 ani.

https://www.pervita.ro/produse/gimnastica-si-recuperare-medicala/electrostimulatoare
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #21034

Nevazatorii vor putea vedea

Retina artificiala produsa de o companie din SUA a fost aprobata pentru vanzare pe piata europeana, la un pret de aproximativ 100.000 de euro.

Dispozitivul, care va reda partial vederea persoanelor care au orbit din cauza unei boli a retinei sau a unui accident, este, de fapt, un ochi bionic. Denumit de cercetatori Argus II, el va fi conectat la sistemul nervos central, restabilindu- se astfel contactul cu creierul.

Utilizatorul va purta o pereche de ochelari care vor avea o camera video ce va transmite imagini unui procesor, care le va transforma in impulsuri electrice.
14 persoane din America vad cu el.

Dupa ce imaginile vor fi transmise creierului, prin intermediul nervului optic, nevazatorul va putea apoi sa discearna formele obiectelor, sa deosebeasca lumina de intuneric si sa vada, nu foarte clar, ce-i drept.



Ochiul bionic, folosit deja cu succes in cazul a 14 persoane din SUA şi din Mexic, va fi disponibil, in vara, si în Europa, la un pret de aproximativ 100.000 de euro.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Neurostimulatoare #45794

Un pacient în stare vegetativă a redevenit conștient datorită unui stimulator nervos

Reușita medicilor este prima de acest fel, terapia fiind testată în premieră pe o persoană aflată într-o stare atât de gravă. Pacientul este un tânăr de 35 de ani, care de 15 ani se afla în stare vegetativă, fiind grav rănit în urma unui accident rutier. Bărbatul dădea numai semne foarte slabe că ar fi conștient de ce i se întâmplă și de lumea din jur, deoarece creierul său fusese foarte afectat.

Cu acordul mamei sale, medicii au încercat o terapie experimentală. I-au implantat un stimulator nervos, care a fost conectat la creier. În urma stimulării artificiale a unui nerv legat de creier, pacientul a zâmbit, a putut urmări cu privirea un obiect și a întors capul atunci când i s-a cerut. De asemenea, a plâns în timp ce asculta un cântec preferat. Reacția lui este cu adevărat uimitoare, pentru că medicii credeau până acum că este imposibil ca un pacient să redevină conștient dacă stă mai mult de 1 an în stare vegetativă.

Cum funcționează acest stimulator nervos?

Stimulatorul nervos a fost conectat pe nervul vag, care este legat de creier. Aparatul a fost implantat în partea stângă a pieptului și nervul vag a fost practic înconjurat de un electrod dublu al stimulatorului, în zona gâtului. La o lună după operație de implantare, stimulatorul a început să trimită impulsuri electrice spre creier, câte unul la fiecare jumătate de secundă.

stimulator-nervos-grafica.jpg


În urma acestor stimulări, pacientul a devenit parțial receptiv și conștient, spun medicii. I-au dat lacrimile când a ascultat o melodie care îi placea, a zâmbit și a putut îndeplini câteva sarcini simple: a urmărit cu privirea un obiect și a întors capul. De asemenea, se speria dacă era luat prin surprindere și avea reacții de aparare când era confruntat cu un posibil pericol.

Tomografia a arătat de asemenea o activitate cerebrală mai intensă în regiunile responsabile cu mișcarea, senzațiile și conștiența de sine. Nervul vag, care a fost stimulat în cadrul acestui inedit experiment, face legătura între creier și corp și are un rol important în asigurarea stării de conștiență și în trezire.

Pacientul a fost supus la 20 de sesiuni de stimulare nervoasă, fiind aplicat un curent electric de cel mult 1,5 miliamperi.

Cercetarea a fost realizată sub coordonarea medicului Angela Sirigu, de la Universitatea din Lyon. Ea spune că performanța este impresionantă, demonstrând că poate fi obținută o refacere a creierului chiar și atunci când aparent nu mai există speranțe.

stimulator-nervos-creier.jpg


Concluzia experimentului a fost publicată în revista Current Biology, însă specialiștii precizează că nu trebuie să tragem concluzii pripite. Asta deoarece terapia a fost încercată pe un singur pacient, iar acesta a arătat doar o ameliorare relativ redusă a stării sale. Este adevărat însă că în cazul acestui pacient, stimularea nervoasă a fost singura terapie care a dat un rezultat, chiar și modest.

Stimularea nervului vag este o terapie folosită de obicei pentru pacienții care suferă de epilepsie sau depresie. Studiile au demonstrat că și în cazul acestora atenția și mișcările se îmbunătățesc, după aproximativ o lună. Este însă nevoie de cercetări mai ample, pe mai mulți pacienți, pentru a putea trage o concluzie corectă privind eficiența tratamentului în cazul persoanelor aflate în stare vegetativă.

Sursa: Daily Mail
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan